Una din propunerile pentru 2012 a fost alergarea la un maraton montan şi nu oricum, ci cu o pregătire serioasă în prealabil. Zis şi nefăcut, desigur. În perioada mai-iunie am fost la trei concursuri, singurele la care am participat în acest an: Semimaraton Hercules (21 km), Hit the Top (15 km) şi Retezat Trail Race (28 km), dar niciunul n-a fost un maraton întreg de 42 km (41 mai exact) cum e Maratonul Pietrei Craiului (MPC) şi care e pe… 6 octombrie.
Pentru cine vrea mai multe detalii le poate citi pe pagina concursului, însă cei interesaţi de alergatul montan ştiu deja ce şi cum.
M-am hotărât să merg acum mai puţin de o lună din două motive: unul că era pe lista amintită mai sus şi un altul, şi poate cel care a contat cel mai mult, că vin şi Mike cu Radu din Germania. După bicicleala de 7 zile a „Bike-Concediului prin Banat” a urmat o întâlnire pinguinească prilejuită de cel mai mic dintre pinguini. Pentru cine nu ştie deja Pinguinii = o gaşcă de prieteni cu care, în mod minunat, m-am pricopsit în ultimii doi ani jumătate. La întâlnirea asta minunată am stabilit să mergem mai mulţi pinguini la MPC şi mai precis numărul a crescut de la doi (Mike şi Radu) la şapte (plus Cristi, Vali, Octavian, Muha şi eu).
Îmi rămâneau astfel patru săptămâni de pregătire şi am început cu o odihnă temeinică, de refacere, după concediu. De ce scriu toate acestea, vă întrebaţi poate. Păi am un singur motiv şi acela că îmi cam e ruşine cu realitatea, dar nu mă dezic de ea şi nici de modul cum îmi dejoc fiecare ambiţie. Dar să continuăm cu pregătirea.
În săptămâna a doua am mers la Nico, prietena mea, dar şi un fizioterapeut bun care înţelege că nu e o soluţie să te opreşti din „făcut” sport ci să-ţi acorzi timp şi pentru vindecare şi mai ales, s-o faci cum trebuie. Am pus ghilimele la făcut sport ca să nu credeţi ca fac mereu, ci doar în unele week-end-uri. Aşaa, am mers la Nico pentru că după concediul pe bicicletă m-am ales cu două probleme, una mai sus şi alta mai jos, una la genunchiul stâng şi alta la călcâiul drept, una fiind mai veche, iar alta fiind nou-nouţă.
Acum încep săptămâna a treia. Continui fizioterapia de săptămâna trecută şi încep kinetoterapia care ar trebui să facă MINUNI în cele nici două săptămâni până la concurs. Ieri (duminică) am fost într-o tură rapidă pe munte (mai mult raid trail decât trail-running) şi am aflat cum stau cu puterile şi forma fizică. Simplu: dezastru. Azi am o febră musculară de zile mari şi tendonul lui Achile umflat, dureros la păşit şi palpare. Despre starea de spirit însă numai de bine!
Mi-e clar că nu va exista o pregătire serioasă nici pentru acest maraton, dar cred că se pune faptul că psihic mă tot pregătesc pentru el şi că încerc să îngraş porcul în ajun deşi ştiu că nu poate. Cred că şi această postare e tot una de (auto)încurajare şi poate un mesaj pentru cei ca mine: nu sunteţi singuri 😀
Şi pentru că orice participare e musai să fie însoţită de pretenţii, iată ce mi-am propus:
– să termin cu bine adică tendonul să doară, dar să mai pot păşi, genunchiul să mă ţină pe coborâri, nici o băşică să nu fie prea mare, iar crampele musculare să facă bine să mă aştepte acasă şi nu la vreo cotitură pe traseu
– să termin în primele 12-15 fete la categoria mea de vârstă (deja sunt înscrise vreo 40 la 30-40 ani) şi în primele 25 la Open Feminin
– să mă bucur de traseu aşa cum am făcut la toate concursurile de până acum unde nu m-am lipsit de aparatul foto sau de socializarea cu ceilalţi concurenţi
După cum vedeţi alergatul în sine mi-a mai rămas că de restul m-am ocupat. O să fie bine căci voi alerga cu prietenii şi printre prieteni şi o să avem multe de povestit după. Până atunci mai am 12 zile şi un week-end în care să-mi conving trupul că mai bine îl doare acum decât mai târziu şi că oricât o să-l doară acum, mai târziu o să fie şi mai crunt. Sufletul e însă batman, batman căci MPC înseamnă şi Munte + Pinguini + Crai şi dacă pot sabota cu brio un program de pregătire, chemările interioare sunt cele de care mai întotdeauna ascult.
Bafta Claudia! La cata forta interioara zace in trupsorul tau mic, nu-i de mirare, poti muta si muntii din loc!
Sunt sigura ca vei atinge tot ce ti-ai propus!
@Renutzu: sarumana, si eu tot la forta aia interioara trag nadejde ca la cea exterioara e mai greu de apelat 🙂
Spor la pregatiri in continuare si sa te bucuri, ca de fiecare data, si de acest concurs! 🙂 Iti tin pumnii si eu!
Pai Gabi, cred ca daca e sa ma tem de ceva, de asta ma tem: sa nu cumva sa nu ma bucur de ce mi se intampla, sa nu cumva sa ma „pierd pe drum”…
Pot sa spun ceva?
Stiu ca aceste vorbe or sa doara dar nu stiu cat de realist e numarul acela cu primele 25 de fete si iti spun si motivul…
La o alergare de grup cum o sa fie la MPC, timpul in care se va deplasa grupul va fi mai mare decat timpul pe care l-ai scoate tu singura. Daca ai alerga singura atunci poate e un obiectiv realist, insa in grup, eu as pune un timp la finish de 8 h. Anul trecut, locul 25 la fete a venit in 7 h si 8 minute. Anul asta probabil (in dulcele stil clasic) se va veni si mai bine. Asa se intampla de la an la an.
Poate sunt eu pesimista si recunosc ca ar fi frumos sa le ai pe amandoua. Si alergare cu prietenii si rezultate. Insa la momentul de fata eu una m-as opri la motto-ul Munte + Pinguini + Crai.
Cei cu care am mai vorbit (si de aceeasi parere e si Radu) cred ca o sa fie greu chiar si sa terminam in timpul limita. Deci ar fi bine ca la sedinta de marti sa formulati si o strategie/plan de actiune caci treaba pare serioasa.
PS: si ca sa o dau si pe partea pozitiva, mi-a zis Nasu de tura din Iezer care a fost foarte buna si parti din ea se potrivesc oarecum cu parti din profilul de la MPC: multa diferenta de nivel, o alergare lunga pe Vacarea cum e cea din Diana pana jos la finish…si la final un timp super bun.
@Mike: din experienta stiu ca n-am fost in stare sa numar nici la RTR cate fete sunt in fata si a fost un concurs mic comparativ cu MPC-ul asa ca treaba cu 25-ul e doar o socoteala de-acasa.
Evident ca o sa fie greu, insa cu alergarea de grup nu prea cred ca o sa ne iasa, concluzie pe care am tras-o in Iezer… eu am ramas mai pe urma cu Cristi, Vali a alergat cu Octavian mai in fata, ei doi coborand mai bine si parca nu ne vad asteptandu-ne pe-acolo prin puhoiul de alergatori cu atat mai mult daca o fi frig sau ploaie… Mai degraba cred ca o sa alergam in grupulete si ca o sa ne tot ajungem din urma si depasi dupa cum se urca si coboara si dupa cum ne-or mai apuca ceva dureri 😀
Aham, e bine ca ati facut proba si ca din tura de antrenament s-au desprins si ceva concluzii. Si mie imi vine greu sa gasesc o strategie buna pentru ca de fiecare data o sa aibe altul o problema…o durere, o crampa, i se dezleaga siretul. Si da, e greu si incomod sa se opreasca 5 oameni in puhoiul de oameni pentru ca al 6-lea sa isi lege siretul…oricum om vedea ce o sa fie. Si mai ales, sa speram la vreme buna.