De cele mai multe ori scriu pe blog despre cum a fost în tura pe munte, în tura de biclă, la concursul X şi altele de gen. Foarte rar scriu înainte, poate şi pentru că nu mi se pare o informaţie necesară cuiva.
Pentru că experimentez o stare nouă, m-am decis totuşi să scriu, mai ales că mi-am lămurit mie o anumită curiozitate.
Mâine o să merg la un concurs trăsnit în felul său, tot alergare montană nu vă gândiţi la altele, care după cum îi spune numele „Hit the Top” presupune o urcare pe-un vârf şi coborârea aferentă. Nu-s decât 1500m diferenţă de nivel de urcat, ceea ce combinat cu profilul de grohotiş al traseului deduce alintul „trăsnit” dat de mine (detalii în link-ul de mai sus, muntele e Bucegi, vârful e Scara 2.421 m, iar traseul e pitoreasca Vale a Ciobotei).
Ce simt înainte de un astfel de concurs? De obicei emoţii, nerăbdare plus scenariile ce se perindă nestingherite prin minte. De data asta, analizând lista de fete înscrise, am experimentat şi o chestie nouă şi anume: ce simte înainte de concurs cineva care nu trage pentru o performanţă anume ci doar vrea să participe. Dintotdeauna m-am întrebat asta căci istoricul meu numără trei concursuri şi două clasări pe podium (aşa s-a întâmplat să fie :D)
Suntem 19 fete sau femei sau doamne (unele chiar mame, bravo lor!) dintre care cel puţin 7-8 sunt foarte bune astfel că obiectivele mele clasice precum clasarea în prima jumătate şi în primele zece se suprapun şi nu doar atât: sunt chiar ambiţioase rău! Mai fezabil ar fi să încerc să nu ies ultima.
Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb ce caut eu aici, concursul ăsta are o tentă intimă (locurile îs limitate la 70, fără înscrieri la start cum se mai obişnuieşte) şi totodată elitistă (v-am zis, numa’ nume mari), iar „concurenţa” mea obişnuieşte să se şi antreneze pentru astfel de ieşiri, nu ca mine – ultima oară am alergat/ieşit la munte la Hercules acum două săptămâni şi de-atunci nici după tramvai n-am sprintat…
Eu m-am înscris ca să fiu sinceră din trei motive:
1. traseul în sine, revanşa faţă de primul meu maraton 7500 când n-am văzut mare lucru din peisaj căci coboram valea după alte 25 de ore de mers încontinuu; o să-l iau şi pe Domnul G cu mine, plus că ieşirea la munte va fi ceva mai amplă nu doar cele 3-4 ore de concurs,
2. pentru a petrece timp cu Mike, Radu şi mai apoi, şi cu restul pinguinilor,
3. pentru alergarea în sine ca tip de mişcare pe munte, de care nu prea pot să mă bucur pe cât aş vrea eu
Nu ştiu cum mă încadrez în peisaj, dar o voi face mâine. Cel mai probabil voi avea crampe musculare, voi zăbovi la poze şi voi vâna ca ultima fată să nu mă întreacă, poate chiar mă împrietenesc cu ea ca să fiu sigură.
Ce obiectiv am totuşi? Păi să termin în vreo trei ore, hai trei ore jumate că după am treabă 🙂
p.s. e destul de ciudată starea asta, să te duci la concurs fără să ai o miză specifică competiţiei, să vrei să te duci fără să aştepţi alt rezultat decât faptul în sine, că te-ai dus… Deci asta simt cei mai mulţi dintre cei care participă. Şi totuşi participă mai departe, şi totuşi aleargă mai departe şi-aşa voi alerga şi eu. Oare??!
pai motivatia ta este cea pe care ar trebui sa o aiba toata lumea. daca nu din placere, de ce ai mai face-o pana la urma?
@Simona: evident ca placerea e de vina si cum nu se da decat placere (poate cu un pic de durere pe parcurs, dar care trece brusc odata cu linia de finish), de placere ii banuiesc si eu pe cei care vin.
Cu toate astea, mintea omului e tare complexa, are grija sa-l „tulbure” cu dece-uri si analize interioare care uneori sunt bune, alteori nu. Eu acum descopar cum e sa merg doar de placere 🙂
Daca (inca) nu iti pasa de locul pe care termini si de timpul in care faci o cursa, inseamna ca o faci pentru bucuria ta….. cei mai multi uita de bucurie si fac aceste chestii din orgoliu, iar bucurie nu mai gasesti in ei nici cu lupa.
Acestor sarmani eu le spun ‘cei care bifeaza ceea ce fac’…. trist, dar sunt cei mai multi.
Na ca am dat enter inainte de esential: „distractie cat cuprinde !”
@Darael: n-am apucat sa-ti citesc urarea cu distractia, dar sa stii ca asa a fost, chiar m-am distrat si m-am bucurat de tura, ca n-as putea sa-i spun cursa 😀
Ia sa vedem, da, esti cu bateriile pline 110%….. asteptam povestea si poze, macar cu gandul sa facem si noi „tura” 🙂
@Darael: sper sa te bucuri de poveste, a vazut deja lumina tiparului 🙂