Plimbările cu Miruna devin tot mai lungi și mai plăcute pentru amândouă, ea înțelege mai mult din ce vede, iar la brațele și cârca mea se apelează tot mai rar. Fiind vară și încă epidemie de sars-cov-2, evităm parcurile, centrul orașului și locurile turistice unde chiar și acum e aglomerație (zoo, Dino Parc, Dâmbu Morii etc.), astfel că pornim cel mai adesea spre pădure și/sau spre munte. Deși i-ar plăcea foarte mult să fim și cu alți copii, consider că îi e suficientă socializarea de la grădiniță și ne limităm la una-doua prietene din cercul restrâns. Am scris acest mic articol din două motive, unul e firesc pentru cei ce urmăresc blogul, că îi mai dedic și Mirunei câte o postare, altul este ca să inspir, dacă pot, și alți părinți ce par să nu aibă idei când e vorba de ieșit cu copiii.
Pentru că noi locuim în Brașov și într-un cartier aproape de pădure, alegerile par mai simple, însă dacă preluați modul de a gândi și nu „destinația exactă”, sigur veți găsi locuri frumoase în apropiere, oriunde ați locui, chiar și în capitală.
În ultima vreme, pe grupurile de părinți este o oarece forfotă, toată lumea ar vrea să iasă undeva în natură cu copiii, dar în același timp se vrea și socializare și terasă și bălăceală dacă se poate, și loc de joacă, și în grup mare și mai ales, să fie singurii pe o rază de nu știu cât. Cam multe, nu-i așa?
Vara aceasta nu e ca alte veri și pe unii îi va prinde toamna până vor pricepe 🙁 Sau carantina, din păcate, afectându-ne pe toți…
Pentru că avem cu toții nevoie de natură și totodată de întâlniri cu alți oameni, trebuie să alegem, iar asta înseamnă:
– să renunțăm la destinațiile foarte cunoscute – șansele să dăm peste oameni cărora puțin le pasă de restul lumii cresc imediat. În plus, dacă dorim să evităm aglomerația și încercăm să păstrăm distanța, vom obține doar frustrare…
– dacă musai dorim o anume destinație, atunci mergem în timpul săptămânii sau la ore matinale;
– să ne însoțim doar de prietenii apropiați SAU de familie, despre care știm pe unde au umblat recent și ce convingeri au… Am exclus intenționat ȘI-ul, fără prea multe ȘI-uri când e vorba de cât de mare facem grupul. În fond, de câte ori, când am ieșit în grup mare, am apucat să vorbim cu toată lumea?!? Cu câți avem cu adevărat afinități și petrecem timp de calitate?!?
– să recunoaștem că distanțarea fizică e imposibilă când ai copii mici după tine și atunci, nu mai bine îi ducem în locuri în care pot zburda liberi fără să îi atenționăm la fiecare minut „nu pune mâna pe aia!”, „nu te duce la cutare!” etc.
– să renunțăm la asocierea plimbare – terasă. Nu trebuie să cumpărăm ceva de fiecare dată când facem mișcare! Înghețata se poate lua și de la supermarket (unde se intră musai cu mască!), iar la plimbare se poate mânca și bea din rucsacul adus de acasă. În felul aceasta poate educăm și copiii în direcția unui turism mai sănătos decât cel actual bazat pe consumerism: faci un pas mai cheltui un ban, iar la final poți spune că ai văzut mai multe tarabe decât… peisaj.
Acestea sunt o parte din ideile mele, aș mai putea continua așa o vreme. Această pandemie ar trebui să ne maturizeze ca societate și ca indivizi, să identificăm mai bine nevoile proprii și ale familiei noastre, dar mai ales pe ale copiilor care sunt destul de afectați.
Am auzit de atâția părinți care au ținut și țin copiii în casă, dar nu pentru că n-au găsit o pădure sau o margine de râu să-i plimbe, ci pentru că parcurile erau ori închise ori prea pline, că terasele și cluburile și locurile de joacă din mall-uri sunt închise etc. Că trebuie să ne schimbăm obiceiurile ca să ne adaptăm? Evident. Cu cât amânăm cu atât vom fi mai afectați fizic și psihic înainte ca virusul să o facă propriu-zis.
Cum am descoperit zmeura
Într-o duminică după somnul de amiază al Mirunei am plecat spre pădure pe Valea Cetății în sus. Era odihnită, astfel că avea poftă de alergat și mers voinicesc. Așa se face că am explorat o potecă nouă, evitând astfel și zonele aglomerate (spre Iepure și chiar mai sus). Pentru că și eu eram curioasă unde duce, i-am transmis și ei dorința de a merge mai departe. Discuțiile noastre au fost despre urs, ciuperci, râuri cu apă rece și am certat „virtual” pe cei care lasă gunoaie. O fi sau nu zmeură? Hai să mai urcăm! Hai să vedem!
Și am găsit zmeură! iar Mirunei i-am găsit o tufă pe înălțimea ei de unde să poată culege în voie. Singură. Încurajez independența. Abia am convins-o să plecăm că venea seara și poate venea și ursul. Am alergat spre casă, dar și-a adus aminte că n-am bifat picnicul regulamentar și am făcut popas pe dig. Să se întindă și ea pe izopren și să se descalțe 😀 Răcoarea serii și promisiunea cinei au mobilizat-o să ne întoarcem acasă. Era deja obosită, însă nu recunoștea – însă i se împiedicau mai des picioarele 😀 Doar la vederea blocului a cerut să stea jos și am mai luat-o în brațe câte 50m.
Bilanț: opt km la trei ani și opt luni pe poteci cu pietre și rădăcini. Plus ceva diferență de nivel că la noi nimic nu-i drept. Dar nu cifrele în sine sunt importante, ci timpul petrecut împreună și investiția în condiția fizică: după fiecare ieșire se cunoaște progresul și îmi vin idei pentru următoarea.
Apropo de „antrenament”, de când cu covid-ul am evitat liftul, prea multe de atins, uși, butoane, și am urcat, coborât pe scări de fiecare dată. La Miruna s-a văzut progresul de la o lună la alta și a meritat să am multă răbdare la început. Acum vrea să facem întrecere pe scări și mă bucur că are încredere în ea și în forțele ei. Evident că sunt și momente mai greu de gestionat pentru amândouă, când ne pierdem răbdarea sau firea, dar eu fiind mai mare, trebuie să apelez la imaginație și joacă.
prin pădurea ce ne continuă cartierul
ipostaze tactile, vizuale, motrice, auditive (pe astea le știe urechea mea)
Zmeura e mai gustoasă când se împarte cu prietenii
Mike face parte dintre „pietenii noști” (Mirrruna zice r-ul foarte bine, dar îl tot omite) și uneori ne propune ieșiri în timpul săptămânii. Adevărul e că seara după serviciu, respectiv grădiniță, merg mai bine ieșirile în mai mulți. Nu foarte mulți, să nu uităm de covid. Ea lucrează de acasă ca și mine și nu iese la terase… ca și mine.
Și-am pornit să cercetăm pe îndelete locul cu zmeura și să verificăm unde continuă poteca, dacă se leagă un circuit cu traseul marcat ce urcă pe Valea Cetății și ajunge la intersecția de trasee numită La Băncuță și pe care actualul primar (dă doamne minte brașovenilor să nu mai iasă!) voia să-l transforme în Drumul Gorița, prilej de tăiat pădure și construit căsuțe pentru „iubitorii de natură” cu dare de mită mână ai județului.
A fost o ieșire foarte reușită, deși Miruna era după grădi unde se joacă bezmetic în curte și de unde o iau câteodată ruptă de oboseală. Și de data asta s-au adunat opt kilometri, mai multe provocări, ne-a prins și noaptea, dar zmeura mâncată cu pumnul a asigurat energia precum cărbunii în locomotivă. A, da, și rondelele de orez (ale lui Mike) par să fie un fel de combustibil.
dacă e de mâncat, e prima!
Mestecănișul de la Reci – locul unde poți merge tot anul cu copiii
În weekend poate fi greu de ales pe unde să ieși. Tati și prietenii și-au programat o ieșire pe cursiere, iar noi două împreună cu Alina o plimbare ușurică. Indiferent de destinația băieților, am fi găsit ceva zonă prin care să ne plimbăm, să facem mișcare. Eu nu mai fusesem la Mestecăniș și era un prilej bun să văd cum e terenul ca să îl putem include și în alte viitoare experiențe.
Fiind o rezervație naturală, veți fi întâmpinați de un panou de informare turistică și e bine să-l studiați puțin. Noi am parcurs traseul punct albastru (8km), dar pe bicicleta se poate varia destul de mult (erau mai multe familii cu copii pe biciclete… pentru că e plat și drumul de pământ e foarte bun în cea mai mare parte).
Recunosc că după ce s-a mărit distanța pe care Miruna o poate parcurge fără să fie cărată și fără să se mâțâie, au început să mi se învârtească tot felul de rotițe. Dar această ieșire la Reci mi-a adus aminte că rutina din jurul prânzului e bazată pe o masă cu două feluri urmată de somn, iar nu umblat prin pădure… Din acest motiv și poate că având și febră musculară după ieșirea la zmeură, Miruna nu a fost în toanele cele mai bune și a trebuit să mai și car la ea din când în când…
Data viitoare o să țin minte să începem mai de dimineață activitatea și să îi iau ustensilele de joacă în nisip (sunt ceva zone cu nisip foarte fin), plus eventual o carte pentru mine căci sigur ar fi tare bucuroasă să n-o zoresc.
Dacă ar fi și mai puțini țânțari, ar fi chiar locul ideal de stat toată ziua… lucru ce îl putem încerca la toamnă.
Mestecenii – de unde și numele rezervației
eu n-o prea car așa, de aceea am cerut și poză 😀
am pus-o să urmărească ea marcajul turistic pe copaci, dându-i ocupație. Deși zicea uneori că e obosită, voia să fie prima la semn 😀
multe locuri de joacă, când o fie mai mare, o să poată să se și cațere
și mie îmi place să alerg, așa că o încurajez. Nu strică niciodată să fii în formă 🙂
în astfel de locuri nu trebuie să stai cu ochii non-stop pe copil
rețeta pentru liniște: o pălărie care să-i stea pe cap când bate vântul și jucăriile pentru nisip. Dar nu le-am avut pe niciunele… (ce terasă sau restaurant? Miruna mănâncă de toate, mâncare să fie 😀 )
Ca încheiere, mărturisesc că nu știu exact ce facem în weekend, încotro o apucăm. Dar știu sigur că nu e deloc plictisitor să descoperi lumea, natura alături de copil. Iar în ochii copiilor toate cele din jur sunt MARI, pentru ei trecerea unui pârâu e o aventură, să se urce pe un trunchi e cățărare, să discute cu ursul în lipsa ursului nu e un non-sens. Dar ca și noi, și copiii vor să plece de acasă, să iasă din casă, iar locurile unde stresul pandemic poate să dispară pentru câteva ore e în natură.
În natură, repet, nu la coadă la telecabină, la înghețată, la trecut unii pe lângă alții pe vreun „bulevard” de potecă… (uf! nu mă pot abține…)