[Drumeții cu copii] La zmeură pe Valea Cetății. Mestecănișul de la Reci

Plimbările cu Miruna devin tot mai lungi și mai plăcute pentru amândouă, ea înțelege mai mult din ce vede, iar la brațele și cârca mea se apelează tot mai rar. Fiind vară și încă epidemie de sars-cov-2, evităm parcurile, centrul orașului și locurile turistice unde chiar și acum e aglomerație (zoo, Dino Parc, Dâmbu Morii etc.), astfel că pornim cel mai adesea spre pădure și/sau spre munte. Deși i-ar plăcea foarte mult să fim și cu alți copii, consider că îi e suficientă socializarea de la grădiniță și ne limităm la una-doua prietene din cercul restrâns. Am scris acest mic articol din două motive, unul e firesc pentru cei ce urmăresc blogul, că îi mai dedic și Mirunei câte o postare, altul este ca să inspir, dacă pot, și alți părinți ce par să nu aibă idei când e vorba de ieșit cu copiii.

...citește mai departe ↑

Crosul 15 Noiembrie. Când o alergare pe asfalt deschide noi perspective

De ce aleargă oamenii la concursuri? Pentru că acolo au toate condițiile să iasă din zona de confort, să-și afle sau să împingă puțin mai sus limitele, să se simtă bine știind că au încercat să fie mai buni sportivi decât în majoritatea zilelor. Și pentru că o alergare competitivă fie că e o competiție cu sine sau cu ceilalți devine un eveniment personal, un moment intens care, deși se produce în grup, la interior se resimte cât se poate de solitar – e drept că efortul nu lasă prea mult loc conversației sau contemplării. Nu subestimați cursele scurte, sunt intense și adesea se lasă cu tot felul de planuri: vreau să fiu mai rapid, trebuie să mai slăbesc, cred că aș putea alerga cel puțin dublu, ia să mă înscriu la un semi etc.

...citește mai departe ↑

Crosul 15 Noiembrie, ediția 2018. Un experiment reușit, o organizare „merge și-așa”

Suntem în an centenar, locuiesc în Brașov și am văzut anul acesta documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. În 15 noiembrie 1987, în plin comunism obedient, muncitorii de la Autocamioane Steagul Roșu s-au revoltat și au pornit din fabrică spre Prefectură. A fost prea devreme să înceapă Revoluția, dar a fost un semn că se poate. Crosul își propune să refacă traseul revoluționarilor, să comemoreze curajul lor și a ajuns iată la ediția 29.
Dar cum suntem români… aproape în fiecare an acest cros lasă un gust amar multor alergători (mai ales celor care au participat și la alte competiții), dovadă că nici nu mi-a fost recomandat. Am participat din motive personale, dar și simbolice și probabil voi reveni la bicentenar (haha) sau când se vor schimba anumiți oameni implicați în organizare.
Altfel, sunt foarte mulțumită de rezultatul personal, am savurat intensitatea cursei.

...citește mai departe ↑

Un martie mult așteptat

pini-Dealul-Melcilor

După patru luni de hibernare, primăvara mea a venit chiar de 1 Martie, o dată cu primăvara brașovenilor. După plimbări scurte în jurul casei, cu bebelușul în marsupi, căldura m-a mânat mai departe, dar tot cu cea mică în marsupi, tot mai greuță și mai curioasă. M-am bucurat atât de mult de fiecare evadare, încât am simțit nevoia să le notez aici, căci și începuturile timide au dreptul lor la arhivare. Însă am și momente când îmi vine să șterg tot pentru că nu e nimic deosebit sau interesant sau de folos cuiva (aici puteți părăsi blogul, să nu vă pierdeți timpul cu memoriile mele), e doar o normalitate modestă.

...citește mai departe ↑

Încă o toamnă

brasov-septembrie-03
Mi s-au terminat cuvintele în această toamnă. Ați crede că toate gândurile îmi sunt spre copila pe care o aștept, dar nu e așa. Uneori simt că mi s-au adunat atâtea pe suflet că aștept durerile facerii pentru a le urla afară. Mi s-au întors asupră-mi toate lucrurile nerezolvate, acele lucruri care nu țin de mine și pe care nu le-aș putea putea rezolva decât născându-mă în altă dimensiune. Și nici atunci. Unora dintre noi ni se dă o povară nedreaptă pe lumea asta: o fire menită să îndure, să ierte. O să am un copil și știu că nu pot îndrepta prin el strâmbă-sufletul meu, că nu am dreptul să-i transfer povara ce mi s-a pus mie cu tot egoismul în cârcă. Am avut nouă luni să-mi dau seama că misiunea unui părinte este de a crea un om, nu de-a lăsa o moștenire.

...citește mai departe ↑

Un an de Brașov

Brasov-sub-Tampa-2
Era să adorm și să închei ziua fără să bag de seamă că e una aniversară… Acum scriu ca să marchez momentul, deși n-am nici o idee despre ce. Am răspuns la atâtea întrebări despre Brașov încât nu simt că aș avea ceva nou de spus. Dar până la urmă nu orașul sărbătorește un an, ci eu, aici.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234