Au tacut gandurile si bine-au facut! M-au epuizat, m-au strivit, m-au consumat. Cand n-a mai ramas nimic, au plecat. Marea s-a linistit, corabiile plutesc usor, apusul va aduce o noapte senina si-un cer plin de stele. Sa plutim pierdute eu si barca mea… fara sa ma-ntreb care mal? care orizont? care speranta? Doar valurile sa se-auda incet imbratisandu-se…
drag de munte, flori de câmp, jurnal pentru mai târziu