meet the sun
Voalul coboara peste chip
doar ca zborul lui numit cadere
sa fie intrerupt
si dat la o parte,
dat la o parte de pe masca
si fardul tresare
si sare
pana ramane totul
in doua culori.
Alb.
O tigara stinsa
inca mai fumega
intr-un apus spre care
intorc spatele
cuprinzandu-l intre maini.
Apoi… rar,
las padurile soptind
cararilor las piatra
si mai rar
gandurilor fapte
valurilor… barca?
Mult mai rar –
cerurilor ruga.
Ruga si sfiala.
Plans si ruga.
Au tacut gandurile si bine-au facut! M-au epuizat, m-au strivit, m-au consumat. Cand n-a mai ramas nimic, au plecat. Marea s-a linistit, corabiile plutesc usor, apusul va aduce o noapte senina si-un cer plin de stele. Sa plutim pierdute eu si barca mea… fara sa ma-ntreb care mal? care orizont? care speranta? Doar valurile sa se-auda incet imbratisandu-se…
Când s-a întors de la gară apusul revărsa culori stranii peste oraşul tăcut, peste străzile şi casele amorţite, lungindu-i amuzant umbra săltândă când de-alungul străzii pietruite, când pe ziduri şi garduri. In lumina aceea stranie a descoperit că ii place clădirea de la numărul 46, una dintre cele multe, pe lângă care-a mai trecut de-atâtea …
O usa lasata intredeschisa ar putea fi semnul unei asteptari, insa de cele mai multe ori e vorba doar de neglijenta unuia si de sperantele celuilalt.
Pe marginea unei zile
stau asezata ca pe marginea prapastiei
cu picioarele atarnand deasupra golului.
Echilibrul mi se pare o joaca,
Neclintirea nu tocmai necesara.
Privirea o las sa amestece
culori de apusuri decalate
peste muchiile zilelor
ce se unesc spre infinit
oricat de trecute sau de viitoare ar fi.