Au trecut 10 ani de cand am plecat de-ACOLO. Am invatat ca sa plec, asta era singura cale pe care am stiut-o de cand m-am nascut. Poate unii m-au acuzat pentru ratacirile mele. Stiu, or fi avut si dreptate. Astazi nu mai conteaza decat cercul abia inchis si nu oricum.
M-am bucurat sa-mi revad colegii, chiar foarte mult. Mai mult decat ma asteptam. Nici nu stiam cat aveam nevoie de aceasta intalnire. Multumesc celor care m-au cautat pana la capat. As adauga ca-mi pare rau pentru marea mea tacere din toti acesti ani. Sa zicem ca mi-am implinit visul si-am fugit de-acasa. Si ca orice copil cuminte, m-am intors. Si ca nu orice norocos, casa a fost plina.
norocoasa, am avut loc in ultimul vagon…
asteptarea din gara,
salcamii, salcamii… nu se zgarcesc niciodata sa infloreasca,
manzul cu iapa lui sau invers…
copacul si nemarginirea…
vechi si nou…
Munca – agricultura romaneasca in 2009,
Intrarea pe pod (personal, viteza 5km la ora…),
drumul…
