N-o sa va descriu tacerea nisipului si-a frunzelor si-a zapezii.
N-o sa va descriu tacerea cararii.
N-o sa va descriu lupta radacinilor de tinere plutzi cu firava rapa de nisip.
N-o sa va descriu otrava inca vie.
N-o sa va port din adancul hatisului spre lumina.
N-o sa va intreb daca tulpinile albe sunt mesteceni.
N-o sa stiti niciodata daca cu adevarat in departare sunt Muntii.
N-o sa uitati racoarea nucului cand vara nisipul aprinde scantei.
Nici apa aceasta, nici izvorul acesta, nici linistea sparta de-un sursur firav.
N-o sa va spun cat de tainica e fantana de sub nuci.
Nici n-o sa va deschid portile ce trebuiesc mereu inchise.
N-o sa simtiti in iarna fructul copt al livezii de pruni.
Nici mirosul lemnului inghetat n-o sa va ramana imprimat pe brate.
Nici odihna butoiului n-o sa va spuna cator tzuici a dat aroma.
Nici soarele n-o sa va simta mainile rascolind rumegushul.
Nici aratura de toamna n-o sa omoare semintele uitate.
Nici acoperisurile nu va vor adaposti inde-ajuns.
Nici gardurile nu sunt vesnice. Si niciodata de netrecut.
Nici pasari cu gatul lung si picioare de dinozaur nu va vor inconjura curioase.
Nici apusul nu va fi apus daca nu esti sus de tot pe deal.
Nici soarele nu se simte mai mangaiat ca de-o creanga de măceș.
Nici spinii inghetati nu se vor vii si numarati.
Nici maceasha aceasta nu se va clinti din incremenirea ei.
Nici dealul nu-ti va spune soptit noapte buna.
Nici satul nu te va ascunde in intunericul de dupa.
Nici rasaritul nu-ti va deschide ochii si nu-ti va lumina caile.
Dar cand vei ajunge aici, vei stii intotdeauna ca Linistea se numeste Acasa.
Ma bucur ca ai regasit acasa linistea… E foarte trist cand simti ca nu iti mai gasesti locul nici macar la tine acasa. Iar linistea s-a spulberat de mult…
E in noi un Acasa pe care nu ti-l poate nimeni. Il porti cu tine de cele mai multe ori fara sa stii, fara sa-ti pese. Un Acasa care nu inseamna trecut, nu inseamna dependenta, nu inseamna un loc anume!
Ci Regasirea TA, de cate ori ai nevoie de TINE, batand la propriile porti cu propria-ti Liniste.
Exista taceri si taceri, spune O. Paler
“Unii tac pentru ca viseaza o elocinta mai profunda decat a cuvintelor. In schimb, altii tac pentru ca nu mai vor sa spuna nimic. Pentru ca nu mai cred in nimic. Nu mai cred in dragoste si se hotarasc sa nu-i mai pronunte numele, nu mai cred in fericire si se hotarasc sa uite de ea.
Eu cred ca tacerea e oribila. Tacerea exprima foarte multe. De la necunoastere la cunoasterea totala, de la prostie la genialitate, de la indiferenta la interes. Tacerea poate exprima adesea mai mult decat o pot face cuvintele. Ea poate indigna, enerva sau jigni o persoana. Ceea ce tacerea are in plus fata de cuvinte e superioritatea si usurinta folosirii ei.
Cine tace si face e mai inteligent, daca taceai, filosof ramaneai si tacerea e de aur sunt doar cateva zicale care aduc tacerea mai sus de cuvinte. Dar ma intreb, cum ar arata o poezie fara cuvinte in ea? Doar titlu si cateva randuri goale. Hai, imaginati-va cu mine. Pagini intregi goale. Goale dar filozofice.
La limba romana s-ar citi de pe foi albe, scriitorii ar sta in fata colilor si dupa ore si ore de gandit ar preda spre publicare teancuri de coli albe. Interesant, nu-i asa?
Pentru mine cuvantul are valoare deasupra tacerii. Tacere e neparticipare pe cand cuvantul e avantare in necunoscut. Tacerea e nimic, cuvantul e totul. Tacerea, in final, e doar pauza intre cuvinte.”
Octavian Paler, Scrisori imaginare, comentarii si citate
sursa: https://etimofte.wordpress.com/2008/08/16/exista-taceri-si-taceri-spune-o-paler/
Mi-ai amintit de postul acesta, de pozele astea atat de simple si atat de dragi sufletului meu… dintr-o perioada urata a vietii mele pe care am redus-o la… tacere 😐
Multumesc pentru fragmentul din Octavian Paler.
Si da, e o lasitate sa reduci totul la tacere.
Furia trebuie sa aiba glas.
Dragostea trebuie sa aiba glas.
Neputinta trebuie sa aiba glas.
Speranta, si mai ales ea, trebuie sa aiba glas!
Foarte adevarate cuvintele lui Octavian Paler…Nu stiu cum am nimerit la postul acesta, de fapt stiu, cand vreau sa uit de job mai intru pe un blog si cum blogspotul e blocat, am inceput sa puric blogurile de pe wordpress, si am inceput cu unul care imi e tare drag :). E interesant sa vad cum „arata” Claudia de acum 3-4 ani.
@Mike: crede-ma, si eu ma mai intorc uneori in timp sa vad ce mai ziceam… Imi si aduc aminte motivele nescrise si in general, viata era mult mai tumultuoasa pe atunci decat lasa scrisul sa se vada…
Tot rascolind posturi mai vechi…foarte vechi, mi-am dat si eu seama de acest lucru. Crede-ma unele posturi sunt suficient de explicite :). Nu descriu situatia dar sentimentele sunt clare si involburate. Erai asa cum mi te imaginam!