Autobiografică

Am cântat pe deal cât mă ținea gura,
pe sub rară de salcâm și albă de plută,
spinilor de pe rugi am cântat
și crăpăturilor pământului,
potecilor de nisip, malurilor de humă,
satului ce rămânea în urmă.

...citește mai departe ↑

Orhideea-albină ne-a supraviețuit

Sunt tot felul de “albinuțe” pe lume. Una dintre ele (ne-)a supraviețuit. Nu mai sunt oameni să o culeagă, nu pe toate dealurile. Iar dacă sunt, îi educăm de câte ori putem. Florile speciale, florile rare se admiră, se fotografiază, se miros, se părăsesc așa cum au fost găsite.

...citește mai departe ↑

Stelele gorjene din nopțile Crăciunului


Mă sună soră-mea că vrea să-i trimit stelele. Nu cele de pe cer, ci colindele pentru nopțile de Ajun și de Crăciun. Băieții ei – nepoții mei, merg cu steaua și, obiceiul deși străbun, e dedat uitării mai lesne decât ne dorim. Acum câțiva ani am scris un articol pentru un ziar românesc din Canada și, din fericire, am cules stelele de la consătean. Cu ele salvate pe calculator le pot da acum mai departe de câte ori mi se cer. Le pun și pe blog, căci le doresc viață lungă, măcar cât vom trăi cei ce le-am ascultat cândva.

...citește mai departe ↑

Hoinăreli gorjene, Tehomir și Sohodol

Cheile-Sohodolului-09w.jpg

Sentimentul ce mă guvernează de câte ori mă gândesc la Gorj este că nu-mi cunosc destul județul natal. Ba chiar prea puțin spre deloc. Amintirile puținelor excursii din copilărie și adolescență se amestecă cu trecerile pe lângă ale vieții de adult cu program relativ fix: de la – până la.
Luni după Paști am plănuit o mică aventură în căutarea lalelei pestrițe (despre care habar nu aveam că se găsește în județ!) și am zis că un ocol nordic până în Cheile Sohodolului nu strică, un loc pe unde am mai trecut cândva și despre care îmi aminteam două lucruri: o stâncă tăiată deasupra șoselei și o bălăcire într-un soi de peșteră.

...citește mai departe ↑

Pe când se cânta pe dealuri

Când eram mică sau încă mică (dacă merg cu anii până spre 18) obișnuiam să cânt pe dealuri. Și nu doar pe dealuri, începeam mai de jos de pe când urcam, de cum închideam și ultima poartă de la grădină și credeți-mă, grădinile din Gorj au o mulțime de porți. O parte din vecini au zis sigur că nu-s pe treaba mea, de fapt, prin glasul mamaiei aflam și mentalitatea generală: unde-i minte și prostie, prea multă matematică strică, când ‘om muri are cin’ ne jeli…

...citește mai departe ↑

Pagina 12345