O tură mică pe un munte mic mic: Mount Royal

Ce poți face într-o zi de marți, în a treia zi de Canada, când abia înrolat în rândul imigranților ai o groază de treburi – multe de făcut și mai multe de aflat, când abia te descurci pe străzile adiacente blocului unde locuiești?

Să vă spun drept, tocmai plecasem de la RAMQ (Régie de l’assurance maladie du Québec) unde depusesem actele pentru cardul de sănătate, Andrei se îndrepta spre muncă, iar eu îmi propusesem să dau o tură prin zonă în căutarea unui magazin alimentar – grocery, cum îi spune aici – și cum mergeam eu așa cu ochii numai denumiri de străzi, blocuri, reclame, oameni, semafoare, numărând multele cafenele și magazine de dulciuri văd că una dintre străzi se termină cu ceva deal împădurit. Mi se aprinde beculețul că trebuie să fie parcul Mount Royal-ului, dealul, muntele, cel mai înalt punct al orașului și desigur, mâncarea mai poate aștepta!

Interior de biserică. N-am intrat să mă rog să-mi ajute să urc pe vârf ci din curiozitate să văd cum e înăuntru și era... cald 🙂

Spitalul Royal Victoria. Pe aici unele spitale sau școli arată ca niște castele.

Am cotit pe străduță și urcușul serios de-altfel mi-a prins tare bine: plecasem în aventură! Fiind o zonă cu multe școli, am observat și mulțimea elevilor, mare parte adolescenți: ei deja grăsuți, ele cochete pentru cât lasă climatul să existe cochetărie, mai toți cu câte un recipient de băutură în mână – oricum v-am mai zis eu că aici e un fel de modă să plimbi paharul de la Starbucks sau orice altă marcă.

Am găsit destul de ușor intrarea în parc și m-am autoîncadrat în categoria celor care nu muncesc și au timp de plimbare: pensionarii și sportivii (cel mai probabil amatori).

Parcul are o groază de indicatoare, nu foarte multe alei (una în serpentine largi și alta pe direct sub formă de trepte), unele poteci sunt închise iarna (cam ca la munte) și deși vremea nu e una grozavă, lumea face mișcare de toate felurile.

Lumea face sport: unii schi fond, alții nordic walking (astia erau multi), altii alearga ca nenea în negru care se oprise pentru un fel de flotări, altii doar urcau ca sa coboare scarile.

Întrec cu greu o băbuță care are același itinerariu ca al meu și care, dacă mă opream la poze, mă lăsa imediat în urmă. Treaptă după treaptă ajung la punctul de belvedere al orașului. Nu mă simt chiar ca la munte, dar e grozav de bine, îmi propusesem să urc aici încă de când citeam câte ceva despre Montreal. Fac ceva poze, pe sub geaca de schi simt că leșin de cald, dar spune-i asta nasului înghețat care vrea să o luăm din loc – poate pe alte cărări nu bate vântul.

Ajung în punctul de belvedere.

Se vede tot Downtown-ul cu blocurile sale. Undeva într-unul mic de doar 20 de etaje stăm și noi.

Undeva la orizont sunt Munții Laurentini (engl. Laurentian, franc. Laurentides) unde cică mă așteaptă înălțimi fabuloase de... 1100+ m

Blocuri, case și "castele" - cel din prim-plan pare să fie o școală...

Și-am plecat mai departe spre ”vârf” (233m) urmând indicatoarele. Mi se pare interesant că pădurea e destul de naturală, amenajat fiind doar drumul, copacii sunt de toate vârstele, există și tufișuri și căzături, dar și veverițe (ce vin la grăunțe în locurile special amenajate, dar nu-i neapărat o regulă) și păsări cântătoare – în comparație cu Cehia unde pădurea era o colecție de copaci aliniați și unde nimic nu mișca prin frunze…

Veverițele ies la drumul mare în punctele special amenajate

Crucea de pe ”muntele” Mount Royal.

Alte veverițe, alt loc amenajat cu grăunțe pentru ele.

Cimitirul de pe deal ocupă o zonă la fel de mare ca și parcul, iar cupola e de la cea mai mare biserică din Canada: Oratoriul St. Joseph

Băiatul ăsta pedala cu o viteză destul de mare 😀

De data asta am găsit un fel de loc de joacă al veverițelor. Se alergau, scoteau sunete ciudate, ascuțite și zburau dintr-un copac în altul.

Mă reîntorc în oraș.

Turul a fost chiar mai scurt decât bănuiam, însă în alergare trebuie să fie tare plăcut având și urcuș inclus de 100-200m diferență de nivel (depinde de unde începi).

Am mai dat o tură prin oraș mai mult de nevoie că nu mai nimeream drumul spre casă cu tot cu hartă și mai aveam în cap și povestea aia cu Estul și Vestul (aceeași stradă are o parte de Vest și una de Est și trebuie să știi în care parte te afli) plus  ceva apă la șosete, astfel că mi-am făcut și norma de mișcare cu vârf și îndesat.

Pe aici bisericile și catedralele se alătura cu naturalete blocurilor de sticla. Cele mai multe dintre ele sunt foarte vechi si foarte mari. În imagine, Catedrala Marie-Reine-du-Monde sau Maria, Regina Lumii

Concluzii:
– stau mai bine cu orientarea prin pădurea de copaci decât prin pădurea de zgârâie-nori
– m-a cam dezamăgit Mount Royal-ul – se putea ceva mai mare, dar e de revenit:
– la primăvară sau
– într-o seară pentru a surprinde apusul și mai apoi marea de luminițe a orașului.

p.s. Și dacă mă întrebați: da’ vârful unde e? ei bine, e undeva prin tufișurile de după Cruce, dar cum nu era o alee clară, iar zăpada destul de mare, cam mare pentru încălțările mele de oraș, am lăsat explorarea pentru data viitoare însă cum nu se vedea vreo culme anume sau măcar o amărâtă de ridicătură suspectez amplasarea unor releuri chiar pe punctul de 233m.