Subiect 1. Mașini.
Taxiurile sunt albe sau negre și nu sunt pline de stickere ca la noi.
Plăcuțele cu numerele de înmatriculare sunt puse doar în spate și-mi dau senzația unui târg de mașini casate (aș vrea și eu o mașină de-asta casată!).
Foarte rar văd mașini colorate pe stradă, cele mai multe fiind negre, gri sau cu tonuri închise de albastru. Când văd una roșie tresar, iar pe cele verzi sau galbene sau albastre le suspectez că nu există.
Subiect 2. Oameni.
Comunic mai mult prin zâmbet decât prin franc-engleză.
Comunic mai mult pe stradă prin zâmbet și privire decât prin grai la interacțiunea directă.
N-am cunoscut încă un canadian pur-sânge, pe cea pe care o suspectam este olandeză stabilită ce-i drept de minim 30 de ani pe aici – Anita. Mai caut. Ar fi o idee să merg pe stradă cu o pancartă de gât: Are you a real canadian? / Êtes-vous un vrai Canadien? (ce-ar mai fi ??! și nu vă speriați că deja am învățat franceză, am folosit google translate).
Subiect 3. Zăpada.
Nu apucă să facă prea multă carieră pe străzi. O strâng, o încarcă, o poartă undeva afară din oraș pe parcele special amenajate ridicând munți. Utilajele lucrează cu simț de răspundere, câte trei odată, zgomotul de șantier vine, trece, lasă în urmă o stradă lună. Zăpada nu apucă să se facă gri, dar tu apuci să-ți amintești de fleșcăiala de pe străzile Bucureștiului și eventual să te uzi puțin la picioare.
Anita îmi demonstrează că oameni suntem, și ei îi e frig, și ea se udă la picioare, și ea are pielea mâinilor uscată.
Ieri, azi a tot nins și cum e week-end și se lucrează mai puțin trotuarele îmi amintesc de cele de-acasă.
Subiect 4. Eu.
Vremea bacoviană nu-mi place și nu-mi priește. Era mai bine cu soare și ger decât cu ninsoare și cortină gri de nu știi ce oră e. Noroc că am cafea și deliberat o beau fără zahăr.
Schimbarea de fus orar se luptă cu mine și o înving momentan abținându-mă să dorm ziua. Astfel, mă culc pe la 10-11 seara, dorm prost cu multe treziri, multe vise, cu acoperit și descoperit la fiecare 15 minute și la 8 mă trezesc. Ăsta nu-i stilul meu de dormit, dar mă desparte un continent și un ocean de patul meu de-acasă.
La capitolul mișcare stau prost, ieri după maxim două ore de umblat prin rețeaua aia subterană eram terminată. Mersul pe plat combinat cu scări mă termină.
La capitolul psihic încă îmi reprim o groază de chestii, dar sper să scriu într-o zi un poem, două și să mă eliberez (artistic măcar…).
Pentru vremuri grele mi-am pus deoparte bulele unei folii de protecție – aici se pare că se folosesc din-astea mari care se sparg mai greu și pocnesc zdravăn 🙂 Eu le numesc anti-nervi, voi?
Subiect 5. Două fotografii. Una e de noapte, de la fereastră înainte să înceapă ninsoarea, cealaltă e de pe deal, după ce puțina fereastră de vreme bună s-a închis, iar cerul a tras cortina gri. Am schimbat puțin culoarea, nu din optimism, ci apăsând un buton 🙂
[Din seria de articole pe tema Oameni Suntem căci neavând cu cine sta la taclale toată ziua mi se adună foarte multe păreri și povești, iar eu mi-s tare vorbăreață și astea nu-s nici treburi profunde, ci chestiuni de zi cu zi pe care nu vreau să le păstrez doar pentru mine și astfel, vă includ vrând-nevrând și pe voi în duplexul România-Canada. Și apoi, o să intervină obișnuința și mi-ar plăcea să nu se piardă modul cum văd în prezent lucrurile.]
Modul cum vezi lucrurile nu e rau asa ca o sa stam cu ochii dupa tine 😉
Aștept poemul(ele), cu nerăbdare. Să nu înțelegi din asta că mă bucur că nu te simți într-o stare extraordinară, ci doar că îmi face plăcere să citesc tot ce așterni pe hartie (pagină de blog).
Până atunci, succes la spartul bulelor. Eu unul nu am răbdare să pocnesc doar câte una, ci, dacă se poate, pe toate odată.
🙂
@Darael: trebuie sa fiu sincera si sa-ti spun ca acum ies putin din casa (vremea fiind de vina) si vad putine 😀
Multam, nici un ochi critic nu mi-ar strica.
@Claudiu: E normal sa nu fiu intr-o stare prea entuziastica si stiu asta si incerc sa iau etapele una cate una…
Bulele astea scot un zgomot! Plus ca am o banuiala ca faci si bataturi daca plesnesti o folie intreaga (a mea are 40 x 20 cm)
Eu una tot nu m-am lămurit dacă schimbarea asta e for good sau e ceva temporar. Am citit şi din urmă, chiar a doua oară, dar tot n-am găsit informaţia asta pe undeva.
Si eu care simteam o usoara ciuda ca esti in ditai metropola de mare, in Canada….iar eu numai pe drumuri, pe langa campuri si sate parasite si-n paragina de uit cateodata pe ce planeta sunt si daca mai exista si altceva interesant de vazut….
Si ce ma sperie acum citindu-te e ca dupa un an si jumatate inca traiesc starile tale….
Si mai cred ca n-am leac la ele, iar tu fire puternica din fire te vei ridica in forta si-ti vei lua avant! Ca asa trebuie!
O noapte usoara Sun! Ori un somn linistitor 🙂
La cat e de gri cerul canadian nu-s masini colorate?!?! Surprinzator!!! Aici sunt colorate, n-am idee de taxiuri, stiu doar ca-s galbene in Chicago di NY City. Si culmea, americanii is destul de vorbareti cu strainii, prin magazine, prin parcuri….intra foarte usor in vorba 🙂
Gata, m-am oprit!
Hai ca in curand o sa vina primavara si acolo ;)!!!
@Renutzu: mi-ar fi placut mult mai mult sa locuiesc intr-un sat, intr-o padure 😀 Dar na, eu-s cam salbatica din fire si poate de aia. Sa stii ca si aici oamenii sunt vorbareti, dar mai mult in franceza unde eu abia stiu doua cuvinte plus ca nu-mi vine sa o vorbesc :((
@Liliana: pai… intentionat n-am scris explicit. Nu e nici pentru totdeauna si nici temporar ci undeva la mijloc. O vreme voi sta pe aici, sa zicem cel putin un an.
@Larisa: ce primavara! Ninge de trei zile si nici macar nu ninge ca lumea. Fulguie in doru’ lelii… nici nu se prinde, nici nu lasa soarele sa iasa.
Îmi place să citesc impresii despre oameni și locuri, despre adaptare.
Îți dă o senzație de parcă te ridici de pe pământ cu ajutorul minții.
Experiența asta de viață pe nume Montreal este o șansă pentru suflet și pentru spirit.
Bun acest duplex România-Canada!
@Corina: Adaptarea e un proces lent. Nu se poate altfel. As vreau eu sa ma detasez sa pot privi „de sus” tot ce mi se intampla, dar nu pot ca deocamdata sunt ocupata cu a fi personajul principal 😀
De-aia e bine pentru mine ca scriu.
Multumesc pentru comentarii si sutinere.
O seara frumoasa,
Claudia
Week-end-ul la ei tot 2 zile are sau se munceste si sambata?
@Carmen: tot de doua zile. Ar fi fost o tragedie sa se lucreze si sambata 😀