Plecând din Canada… la un an după ce am plecat din Canada

claudia gican.montreal3_w.jpg

S-au rărit întrebările de tipul „tu chiar te-ai întors în România? te-ai întors de tot?”, dar încă mai sunt întrebată de ce. Nimeni nu mă întreabă dacă aș emigra din nou în Canada, probabil răspunsul e mai mult decât evident: nu.

Pe 24 iulie 2014 mă urcam în avionul spre casă. A trecut un an și ceva de atunci, am tot zis că voi scrie ultimele impresii sau motivele pentru care am ales să-mi trăiesc viața în România când am avut așa o șansă să rămân acolo. Din fericire, blogul ține și loc de jurnal astfel că am găsit următoarele notițe.

16 mai 2014. Azi m-am trezit rostind cu glas tare „voi pleca din Canada” urmat de un pas săltăreț de bucurie. Nimic regizat, nimic gândit, eu singură în casă sub ochiul critic al nimănui, nici măcar al meu. Eram mult prea relaxată ca subconștientul să nu profite și să scoată la iveală această bucurie a lui. Când mă surprind astfel știu că decizia vine de la interior.

În singurătatea orelor petrecute în compania sinelui aflu tot ce trebuie să știu despre mine, iar de asta sigur îmi va fi dor cândva.

13 iulie 2014. Mai am unsprezece zile de Canada. Aseară am alergat prin cartier, am pornit alergând și am sfârșit fugind. Și-am fugit până mi s-a cocoțat pulsul într-un arțar bătrân, iar de-acolo și-a făcut mâna streașină și s-a uitat pe sub lună la orașul din care plec.

Am scris pe facebook:

Iubesc abia când știu că voi pleca.
Iubesc și plec,
Iubesc să plec,
după, îmi spun, n-a mai rămas nimic –
ca întotdeauna, iau totul cu mine.

n-am plecat niciodată de-Acasă,
doar m-am împrumutat o vreme altor locuri.

Altădată, alergând pe malul Canalului Lachine, locul meu preferat din Montreal, am simțit că de-abia acum, când plec, orașul ăsta poate fi iubit și de către inima mea…

Mă neliniștește apatia ce mi-a lovit scrisul, de când am hotărât că voi pleca, toate poveștile orașului mi s-au ascuns. Nimic nu mă mai atrage înde-ajuns, nici măcar când îmi spun: dacă vrei să mai vezi ceva anume acum e momentul! altul nu va mai fi!

Cum mă simt?

În general lumea vrea să afle de ce plec, motivele, iar eu le explic și reexplic și știu că o fac defectuos: ține de sufletul meu, aia e, iar eu, dacă m-am simțit vreodată specială pe pământul ăsta, am făcut-o pentru că sufletul mi-e într-un fel al său și altfel nu! Nu mi-e avere averea, nu mi-e fericire fericirea, nu mi-s mie dacă sufletul îl port pe căile mele și nu ale lui!

Ziua1-cla6480_w.jpg

geografia sufletului, a firii… nu i te poți împotrivi

Nu sunt nici visătoare, nici idealistă, chiar nu, dimpotrivă, sunt uneori pragmatică și lucidă încât mă înfior de cum pot gândi una și simți alta, de cum mă pot diviza. Și dacă vă gândiți că sentimentalismul meu mă aduce înapoi acasă, vă înșelați, pragmatismul o face, e sătul de iureșul meu interior.

Fie însă și două vorbe despre plecarea din Canada. Țara asta nu mi se potrivește, nu e vina ei, nu am nimic să-i reproșez, nici osanale să-i ridic. Nu am venit în ea dorind-o, nu m-a impresionat motorașul ei de făurit vieți mai bune pe bandă. Poate sunt prea de la țară eu, prea de la firul ierbii, prea pretențioasă în simplitatea mulțumirilor mele.

E ca atunci când am pășit într-un magazin scump din care-mi permiteam să cumpăr absolut orice și, deși erau multe lucruri frumoase, niciunul nu-mi era de trebuință, niciunul nu era al meu, erau doar niște lucruri. Atunci mi-am dat seama că în toți anii în care m-am simțit săracă am greșit enorm: nu eram săracă pentru că mă uitam într-o vitrină și treceam mai departe! Sărac ești când cumpără portofelul în locul tău și nu sufletul, sărac ești când nu-ți permiți să simți sau ești prea ocupat să o faci. Miliardar de ești și toată ziua alergi să slujești banului, tot sărac ești…

Să rămân în Canada ar însemna să aleg o viață cu mai puține griji, să trăiesc ce-mi cumpără cardul de credit, să trăiesc în limita unor simțiri modeste, vandabile. Să mă întorc la pământul care nici nu va ști că m-am întors, dar care-mi urcă vibrație după vibrație în pasul apăsat – iată plata pe care sunt dispusă cu tot sufletul să o fac.

Nu știu ce-și doresc alți români de la viață, nu e treaba mea să știu, dar cred că am învățat în ultimul an și jumătate că e greșit să te limitezi la tine ca individ și la cetățenia ta, să te crezi buricul pământului. E plin de oameni închistați în toate țările lumii, oricât de bogate sau de sărace sunt ele. Închistați în orgoliu, în ură sau frustrări, în confort sau în mândrie sau, pur și simplu în negarea că viața poate fi și altfel trăită.

Cu alte cuvinte, să-ți găsești locul poate însemna și emigrarea într-o țară mai săracă sau retrasul într-un sat sau chiar rămasul pe loc indiferent de valurile de promisiuni sau de incertitudini care trec peste tine.

22 iulie 2014. 2 zile de Canada…

Nu mă simt nicicum. Mi se pare natural că plec, nu mă bucură asta în mod special (în sensul de: să mă văd scăpată!) cum nici faptul că voi fi acasă nu mă bucură în mod extrem: întoarcerea e calmă, e firească.

Azi am mâncat gogoși de la Tim Hortons (un fel de emblemă națională) și hamburger la restaurant (nu fast-food!) alături de o bere tradițională și cam tulbure. Bune amândouă, m-am umflat ca un cimpoi, de-mi venea să mă așez pe prima bordură și să zac… așa începe obezitatea americanilor, în clipa aia am înțeles: gustos + mare + mia de calorii. Nu mi-a mai trebuit cină…

Mâncarea tradițională din Quebec, poutine, mi s-a părut oribilă în cele două dăți când am încercat-o și acum zău așa, să pui sos pe bază de fiertură animală cu grăsime și brânză peste cartofi prăjiți e cam… dezamăgitor. În schimb, am redescoperit creveții, am mâncat pe săturate somon și tot felul de salate arăbești (couscous, tabule). Siropul de arțar nu m-a convins, iar combinațiile cu friptură sau brânză mi s-au părut grețoase. Mi-au fost însă accesibile tot felul de fructe și legume care în mod normal se găsesc mai greu, dar aici abundă datorită varietății populației imigrante: unde e cerere apare și ofertă.

*

Acum câteva zile am fost să vedem artificii în cadrul unui festival care cu asta se ocupă: competiție de artificii. Distracția tipică în Montreal e festivalul – sunt peste o sută pe an, multe dintre ele se termină cu focuri grandioase astfel că nu e de mirare că e și un festival dedicat. Lume ca la balamuc, pe străzi (închise temporar), pe podul suspendat (închis temporar), pe sub pod, pe insula unde aveau loc lansările (bilet începând de la 67$ fără taxe cu o mașină parcată pentru 22$). La festival nu te prezinți oricum: cu scăunelul pliant, lada cu băuturi… și restul familiei.

În condițiile în care era sâmbătă seara (deci weekend, timp liber…) și artificii sunt de n-șpe ori pe an, lumea asta adunată ca la balamuc mi-a descris perfect ce fel de viață duce majoritatea – viață de pion într-o bulă: acum muncim, acum ne bucurăm, aplaudăm sau ne văităm, ne dăm mai încolo sau mai încoace, într-un perpetuu crez că totul e minunat, rezolvabil, iar relaxarea asta enervant de superficială vine din educație și mimare, nu din alegere sau realitate. Și bula e al naibii de solidă pentru că sunt milioane de oameni care-și doresc tipul ăsta previzibil de viață.

Montreal-artificii_w

confortul care îți ia ochii…

Desigur, artificiile au fost foarte faine, show-ul a durat cam 30 de minute și s-a văzut bine și stând pe jos, pe asfalt, fără echipamentul de picnic, iar dacă aș mai fi rămas în Montreal, sigur ar mai fi trecut niște luni de zile până să mă îmbulzesc cu o sută de mii de oameni ca să mai văd… niște artificii. În lumea a treia aș înțelege așa public numeros, dar aici îl văd ca pe o lipsa reală de opțiuni într-o țară cu oferte atât de… umflate.

*

Ca să zic și ceva de bine, azi de dimineață pe când alergam pe malul Canalului Lachine, un grup de mame făceau gimnastică în aer liber, cu tot cu cărucioarele cu cei mici. Aveau și o instructoare care le coordona, iar toate arătau destul de în formă. Explicația e simplă, în general sunt două tipuri de oameni: cei care fac sport și se vede și cei care sunt certați cu mișcarea… și iarăși se vede (la Wallmart, un supermarket, nu e nici o problemă să te plimbi printre rafturi cu scaunul ăla electric cu cărucior atașat, că nu te mai țin picioarele de la atâta consum…). Dar dacă vrei să faci mișcare, cu siguranță ai toate condițiile imaginabile, gratuite sau nu.

Septembrie 2015.

Dau de notițele de mai sus. Mă întreb: oare pot sintetiza experiența de un an și jumătate în câteva fraze? Ar fi nedrept pentru Canada, cei care o văd ca pe luminița de la capătul tunelului au dreptul lor la visare. Precum refugiații orbiți de Germania. O viață mai bună nu e ceva ce se aplică în turmă. Pentru că mai târziu apare lipsa de integrare, de asimilare, nedreaptă față de Canada (sau Germania!), până la urmă sunt țări care te primesc și îți oferă ce ți-ai dorit în fond. Că tu îți dorești ceva ce nu ți se potrivește, e strict problema ta.

Perioada Canada mi s-a părut tare lungă de la fața locului și în trăirile de zi cu zi. După ce am ajuns acasă și-am privit înapoi, tot acel timp s-a condensat într-o nucă. Parcă n-ar fi fost vorba de luni de zile, ci de un concediu. Acum mi se pare că totul a fost demult, deși seria jurnalelor de munte îmi amintește mereu de statul departe de Carpați…

Un motiv pentru care mi-a displăcut Quebec-ul (și implicit Canada), motiv care mi-a deturnat abordarea de a considera totul o vacanță: tot ce e cât de cât turistic costă, iar reclama întrece deseori subiectul. Dezamăgirile au venit unele după altele, fără să mai pun la socoteală sutele de kilometri de condus. După Niagara, Marile Lacuri și Peninsula Gaspesie nu am mai simțit nevoia să mai văd altceva. Și nici nu prea mai era ce, doar umplutură. Nu se compară cu varietatea Europei: popoare și limbi, peisaj, arhitectură, stil de viață etc.

Mont-Orford-And-05_w.jpg

înălțimi de 800m din Apalașii canadieni și peisajul tipic, repetabil…

Dar cum rămâne cu munții? cu Stâncoșii? veți întreba. De la Montreal la Vancouver sunt aproape 5000 km. Zborul cu avionul e scump în Canada, foarte scump, iar cu mașina e foarte mult de condus. Comparativ, ar fi fost mai ieftin să venim în Europa, în Alpi. Cea mai faină vacanță din Canada a fost în Cuba

*

Nici plecarea din Canada n-a fost prea simplă, erau greu de găsit procedurile de plecare (acolo unde există…) sau informații pe forumuri. Lumea vrea în Canada, de întors mai rar. Chiar a fost o fază haioasă, am sunat să închid un abonament și funcționara, canadiancă pură, mi-a cerut să vorbim puțin despre plecarea mea pe motiv că sunt primul imigrant de care a auzit că face asta. I-am povestit cum era viața mea în România, ce îmi place să fac, de ce nu-mi place Canada și la final, după multe mărturisiri și din partea ei, mi-a spus că fac cea mai bună alegere bună și că vorbind cu mine simte cât își iubește și ea țara… Drum bun! Se spune că oamenii ca noi nu pleacă de fapt niciodată.

*

Iarna canadiană – mi-a plăcut s-o experimentez, dar nu e ceva ce-ți dorești să se repete. Și apoi, e mult prea lungă așteptarea primăverii…

Eu vs. Canada, replici scoase din context

[…] poveștile mele din Canada se termină trist sau sunt pline de remarci “răutacioase”

[…] în anul asta de Canada am vegetat… pur și simplu nu funcționez

– … dar nu te-ai adaptat acolo?
– nici n-am încercat să mă adaptez, să mă integrez. Canada nu m-a motivat s-o fac.

Montreal-noaptea-06.JPG

*

La întoarcere, România nu a fost de nesuportat cum am auzit la alții. Sau cum mi se pare mie Bucureștiul după două luni de Brașov (sic!). Astfel că, pe scara mea de valori, Bucureștiul și Montreal-ul stau pe trepte apropiate. Ca să îți cunoști astfel de percepții trebuie să experimentezi și să te raportezi la propriile nevoi, nu la cele propagate de societate. Da, nu e simplu să fii contra curentului, dar întotdeauna mai sunt și alții ca tine și asta e îmbucurător.

Am găsit România pe care am lăsat-o, nici mai bună, nici mai rea, nici mai curată, o Românie care se schimbă atât de încet că-ți pierzi răbdarea, dar care e uneori atât de naivă și de frumoasă încât o ierți pentru nemăsurata ei prostie. Nu îi înțeleg pe cei care au așteptări când se întorc, așteptări ai când pui umărul să faci ceva, când participi. Nu îi înțeleg nici pe cei care o compară cu țările dezvoltate unde au emigrat pentru binele de acolo, întâmplat tot fără participarea lor. Dar ce e de băgat la cap de tot românul, fie rămas la vatră, fie plecat printre străini, este că trebuie să ne ascultăm unii pe alții și să dăm informației utile o șansă de a se transforma în lucruri bune pentru români și implicit, România.

Nu-mi iubesc țara cât să arăt asta pe toate drumurile, prin patriotism înțeleg mai mult să nu fii hoț, hoțul nu fură doar banul ci și ceea ce se putea face cu acel ban, un hoț fură progresul, evoluția, ziua de mâine a cuiva. Și nu vă gândiți doar la politicienii care fură, ci și la „micul” gest de a sări peste plata unei parcări, a unui bilet de autobuz etc.

M-am întors pentru familie, prieteni, Carpați, sine. Ordinea nu e relevantă. Apoi pentru luptă. Aici pot face ceva, prezența mea contează (fie și prin gradul de civilizație pe care îl cresc continuu). Adevărul despre mine e că sunt fiica acestui pământ. 

________________

În categoria 1.5 ani de Canada veți găsi toate articolele scrise în perioada respectivă.

Ar mai fi multe de spus, nu mi-am propus să clasez totul. Postările vechi au destule comentarii cu explicații, iar ușa întrebărilor e deschisă.

________________

Update.

Înainte de Canada am stat cateva luni prin Cehia, in Plzen. Initial am considerat experienta destul de neplacuta (singuratate, nu prea multe lucruri de facut), dar eram totusi intr-un mediu oarecum familiar prin simplul fapt ca era Europa (desi nu intelegeam limba de nici un fel). In Canada, desi intelegeam limba cand se vorbea engleza (cu franceza mai greu) si desi am cunoscut romani, nu am reusit sa gasesc nimic familiar… ceva de care sa ma agat sentimental, pe care sa construiesc o oarecare legatura. (un răspuns pentru Blog Vienez)

86 Comentarii

  • Adevarul este ca nici eu nu cred ca ti se potrivea Canada, judecand dupa ce am citit pe blog, atunci si acum. Faptul ca Romania, Carpatii si cei dragi iti priesc se citeste printre randuri ;).
    Stii cum este, fiecare vede lucrurile in felul sau si nu-i rau ca se intampla asa. Este de admirat ca ai fost hotarata si te-ai intors. Pana la urma nici nu conteaza de ce, conteaza ca tie iti este bine si ca te simti motivata sa ramai.

    • Nu cred ca mi se potriveste enmigrarea in sine. Mi se pare ca inca n-am facut nimic consistent pentru Romania. Plus ca as vrea sa traiesc bine AICI, nu doar sa traiesc bine. Continui sa nu votez psd-ul, dar asta nu cred ca se pune 😀

      • Draga Claudia,

        Draga Claudia,
        Si eu am stat 5 ani in Canada si m-am intors, pentru parinti. Acum vreau sa plec inapoi… Si au trecut 10 ani… 10 ani in care nu s-a schimbat nimic in bine in Romania, 10 ani in care am continuat sa lupt, dar la fel ca in scrierile lui Cervantes, sa lupt cu morile de vant!..
        Vezi tu, Claudia, vorbesti de PSD, de faptul ca nu vrei sa-l votezi… Ai idee ce partide sunt la guvernare in Canada? Ai ascultat vreo emisiune politica acolo? Stii cine te reprezenta in Parlamentul Canadian? Chiar si ca simplu resident, aveai un reprezentat. Stiai? Probabil ca raspunsul este nu la toate intrebarile de mai sus. Aici ai ramas insa cu un tic: nu votez PSD, sau PDL sau PNL sau PMP etc. De ce? Pentru ca aici ura este tot ce a mai ramas. PSD-ul sau PDL-ul sunt de vina pentru viata noastra…. De fapt nu-i deloc asa, dar avem pe cine sa ne varsam furia neputintei, frustrarea faptului ca nu traim precum cei din occident…. Si nu o sa traim precum ei niciodata! Pentru ca, atunci cand occidental incepea sa se gandeasca la civilizatie, la cultura, la legi, cand inpepeau sa construiasca scoli si universitati, Romania nu exista ca stat! Sorbona, prima universitate europeana, se deschide in anii 1100. In Tarile Romane nu exista nimic in acel moment! Nici macar cnezatele.. Cand in Occident, Renasterea producea valori culturale nepretuite, noi dadeam foc la bordee si otraveam fantanile pentru ca veneau turcii si tatarii…
        Nu ai cum sa surmontezi 1000 de ani de civilizatie!
        Vezi tu, nicaieri nu le poti avea pe toate!.. In Canada te plictiseai pentru ca totul era foarte plat, dinainte aranjat, nu vedeai talkshow-uri incendiare, nu aveai bracking news cu stiri despre DNA si catuse, nu-l vedeai pe Vadim sau Vanghelie, nici o discutie despre furturi la alegeri… Acolo oamenii merg la serviciu si vin acasa. Ies la cumparaturi, merg pe la prieteni, in weekend ies la un lac, fac un gratar… in concediu se duc in Cuba, Bahamas, Dominicana, Mexic… Plictiseala!..
        Claudia, iti doresc sa nu regret niciodata ca te-ai intors, dar, te asigur ca mult mai repede decat crezi, o vei face! Din pacate pentru tine, u vei mai putea niciodata sa te intorci in Canada! Pentru ca in momentul in care iti pierzi rezidenta, nu mai poti aplica niciodata din nou pentru ea! Roaga-te sa se scoata vizele, sa poti merge acolo macar ca turist. Din fericire, eu sunt cetatean canadian! Astfel ca, acum ma pot intoarce. Daca inca nu ti-ai pierdut rezidenta, te sfatuiesc macar sa stai acolo pana iti iei cetatenia… Fereasca Dumnezeu de un razboi sau de probleme politice serioase prin Europa… Economia Romaniei este atat de firava ca, daca stranuta Putin sau Merkel, se alege praful! Nu trebuie decat sa creasca euro cu vreo 20% si este colaps!.. Inca odata, iti doresc sa nu regreti!!!

      • Nu te cunosc, nu știu cine ești, dar mă bucur că un astfel de om A ALES CONȘTIENT să trăiască în aceeași țară cu mine. Bine-ai revenit acasă!

      • Esti esenta de suflet de romancuta! Esti suflet de femeie romanca, ce poarta in inima miracolul frumusetii vietii!

      • Ai facut bine ca ai plecat inainte sa te inradacinezi cu datorii peste tot si sa simti greutatea zilei, a orelor ca pe o povara sinistra. Rezultatul acestei aventuri te face sa apreciezi ce ai si mai mult, iar patriotismul se incrusteaza in tine pentru ca l-ai eliminat pe pai ce-ar fi fost daca. Iti urez o viata buna in Romania si exemplul tau sa dea curaj celor care au de gand sa plece. Afara nu este numai frumos, este si plictisitor de urat, cateodata si depinde de scara valorilor a fiecaruia.

  • Eu ma simteam foarte bine in State. Parea chiar variat, dar linistit (in zona aceea), interesant, cu mai putin stres.
    … doar ca nu eram acasa.

    • Sunt convinsă că ăsta ar fi fost și argumentul meu final, „că nu eram acasă”, dar n-am ajuns până la el, m-au convins altele: neatractivitatea Canadei (pentru mine) și dorul de munți și de activitățile cu prietenii – neprețioase!

      • Cine afirma ca in Canada nu poti face multe lucruri outdoor sunt foarte ignoranti. Natura in Canada e superba si te poti bucura de outdoor in adevăratul sens dar asta doar pt cei care stiu sa aprecieze.
        Autorul articolului nu a stat decat 1.5ani ceea ce este extrem de putin pt a putea emite pretentii de integrare.
        Locuiesc de 10 ani in Canada si nu stiu daca voi putea fi vreodata integrat complet dar nu asta e problema. The point is nu conteaza de unde esti conteaza unde te simti bine. Eu personal am dubla cetățenie dar ma consider world citizen ceea ce e o notiune la ordinea zilei intr-un oras multicultural precum Toronto si pare a fi o notiune sci-fi in Romania. Din punctul asta de vedere Canada ahead of time. Multe tari Europene sunt multiculturale (zeci de mii de romani pun umarul la asta). Si Romania va fi multiculturala in 100 200 de ani la timpul ei (deja vreo cateva mii de sirieni cer asylum spre diperarea romanilor) si atunci cand se va petrece asta, romanii vor incerca sa citeasca despre cum se procedeaza in multiculturalism si atunci vor trebui sa citeasca despre Canada in anul 2015:)
        Si inca o nota: functionara care iti dadea dreptate ca te intelege pun pariu ca se bucura in sinea ei pt faptul ca are in tara cu un om in minus dintre cei care nu reușesc sa se adapteze si prin asta avem cu atat mai putine probleme.
        Si eu iti doresc bafta oriunde ai pleca pt ca e mai bine sa pleci decat sa te zbati in deznădejde si sa transmiti si altora sentimentele tale de frustrare. Canada nu duce lipsa de oameni, duce lipsa de oameni de valoare si pt fiecare om de valoare care pleaca avem 100 de oameni de valoare care asteapta cu sufletul la gura un telefon de la ambasada.
        Pt cel care si-a pierdut sotia in Canada: sincere condoleanțe si daca esti convins ca sistemul canadian de sanatate a avut ceva de a face cu asta iti doresc succes in instanta. Poate crezi ca sistemul romanesc de sanatate ar fi putut face mai mult in circumstanțe asemanatoare. Crezi ca instanta in Romania ar fi fost mai dreapta?

  • Hmm, emigratul e ca o haina. Iti vine sau nu iti vine. Sau poate nu o probezi la momentul potrivit. Unele haine vin mai bine cand esti tanar, altele cand esti om serios si altele la batranete. Nu te costa nimic sa probezi haina.

    Pe toti cei care doreau sa emigreze si se mirau de intoarcerea “neadaptatilor”, ii sfatuiam cu inima deschisa sa emigreze.

    Sentimentele bune-rele s-au estompat cumva acum si vad in prezent propria-mi emigrare ca pe un experiment. Pe care nu regret ca l-am incercat. La un experiment nu cred ca e important daca e reusit sau nereusit, conteaza ceea ce inveti din el. Si eu zic ca atunci cand emigrezi/ traiesti pentru o perioada mai lunga intr-o alta tara, devii oricum mai bogat. Uneori material, alteori doar spiritual, alteori ambele.

    Emigrarea e o poarta spre cunoasterea ta si a lumii din jur, spre toleranta, spre “ce tie nu iti place, altuia nu ii face”. Emigrarea e o cale de a civiliza partea rebela din noi, partea care spune “lasa ca merge”, “se poate si asa”. Acum, daca cei care respecta regulile in tara in care au intrat, le uita cand se intorc acasa, asta e alta discutie. Si asa, deja m-am lungit cam mult…

    • Sunt de acord cu tine, Mike, cand spui de acest efect al experimentului care te imbogateste (nu neaparat la propriu) si care, fara doar si poate este o forma de cunoastere, a lumii, intru inceput, si una personala in ultima speta. Mie personal, prin prisma a ceea ce am trait, pot spune ca cel mai dificil a fost a integra aceasta diversitate nord-americana in cultura mea europeana si a nu o simti ca pe o opunere. Si nu ma refer la ”poutine” sau fel de a se distra etc…, ci mai degraba, ca, in sfarsit, eul meu, ”aromano-romano-mariana” si-a gasit un mod armonios de a trai, in iubire, in bucurie, deschidere, curiozitate, etc. intr-un mediu nou, complet diferit de ceea ce a cunoscut pana atunci. Fara renuntare la mine, la identitatea mea ”spumoasa” :) haha ! Mentionez asta, pentru ca am simtit uneori, ca dintr-un anume sentiment de autoprotectie, dar si lentoare interioara (pentru ca nu reusim sa asimilam acest nou in mod rapid), sinele-mi era cuprins de panica ca va fi asimilat si ca ma voi pierde, pe mine, ma….
      Dar mi s-a adeverit ca toate astea inversunari si rataciri, destabilizatoare si greu de trait cu ele, sunt etape sine qua non, din acest proces de cunoastere de sine. Eu cred profund ca ubi patria ibi bene si sensul este larg, si anume ca poti sa ai o patrie care te hraneste la propriu si alta, care-ti este hrana sufletului, pentru ca starea de bine intr-o tara sau iubirea de acea tara nu trebuie inteleasa ca o forma de excluziune a altor posibilitati de acest tip. Sigur ca ar fi mai usor sa fie una si aceeasi, insa n-ar mai fi aceeasi intensitate …..:) :)

      • Mike: la mine a fost din start un experiment, mi-a fost mai ușor să tratez lucrurile așa. Cu siguranța cea mai bună cale de a avea o opinie pe tema asta, emigrație și emigranți, e să încerci pe propria piele să afli cine ești… emigrând. Sau măcar experimentând o delegație mai lungă.

        Legat de Canada simt că am asimilat multe, dar încă nu „am avut timp” să și folosesc aceste informații, atitudini. Mi-aș dori să pot aplica și aici unele lucruri bune de acolo…

        Mariana: înțeleg prea bine ce spui legat de teama de asimilare. Eu n-am ajuns la acea etapă și sigur nu ajungeam prea curând. Dacă aș fi ales să rămân definitiv acolo sau măcar câțiva ani, aș fi încercat să fac lucrurile corect și pentru mine și pentru țara gazdă – asta n-ar fi însemnat să o ridic în slăvi sau să iau totul de bun sau, și mai rău cum am văzut la unii români, să fiu total indiferentă pe principiul că dacă îți merge mai bine ca în România nu te interesează nimic… adică tot „român” ai rămas.

  • Eu zic ca iti trebuie mult curaj si sa pleci din tara, si sa te intorci :) Ma bucur ca te simti bine acasa si sper sa-ti fie bine in continuare. Pe mine nu ma bat ganduri de intoarcere acum, dar, cine stie, pe viitor…

    • Continentul american e altfel, ești departe de Europa și nu doar fizic ci și cultural, social, peisagistic etc., iar distanța aceasta impune niște hotărâri ceva mai drastice și mai rapid de luat. Când locuiești la 2-3h de zbor acasă, vezi lucrurile mult mai relaxat – părerea mea, tu știi cu siguranță mai bine :)

  • Tot inceputul cat tot vorbesti de Montreal si pui egal in fapt Canada m-am tot gandit fix la Vancouver si la cat e de diferita totusi zona de Quebec (posibil mi-a fugit gandul la Vancouver nu atat pentru ca o fi singurul diferit, ci pentru ca e singurul oras din Canada unde chiar am stat un pic). Si ma gandeam ca fix la fel poate cineva pune egal intre Bucuresti si Romania (ba chiar ar fi mai scuzabil dat fiind cat e de mare Bucurestiul ca numar de locuitori si cat de mare e distanta chiar fata de urmatorul oras ca marime din tara).

    Altminteri plecarea ca si intoarcerea sunt drumuri in sine cum scriam odata si eu, deci nu-i nimic nici de justificat nici de argumentat pe tema, nici de cautat anume in exterior intr-o tara ori in alta. Dar tocmai de aceea ma surprinde un pic ca tot razbate in textul tau asa un fel ori un pic de ranchiuna ori nedreptate cum ar veni in interpretarea unei tari intregi. Nu stiu, nu pot zice musai ca as cunoaste tara cu totul sa pot spune fix cum sunt, dar cati canadieni stiu n-as zice ca-s iesiti ori antrenati in ceva mecanism de facut vieti bune pe banda ori superficialitati de genul celor de le spui. Popularitatea artificiilor dese nu pot s-o vad diferit de egala popularitate a “gratarelor” in Romania de exemplu. Altfel spus n-are a face cu lipsa optiunilor undeva ci cu preferintele “populare” care-s populare tocmai pentru un anumit motiv…

    • E drept Diana că pun un egal nedrept între Canada și Quebec. Am fost un pic și în alte provincii decât Quebec-ul și diferențe există, însă nu mi s-au părut majore.

      Viețile bune pe bandă sunt pentru emigranți, pentru canadienii care au deja două-trei generații pe acel continent, Canada e cu siguranță acasă. Tocmai de aceea amintesc undeva în articol de discuția mea cu canadianca, ea m-a înțeles pe deplin de ce mă întorc, a înțeles că rădăcinile sunt mai importante decât confortul (în cazul meu, singurul câștig, eu nedorindu-mi acel clasic „succes” pentru care mulți emigrează).

      Ranchiuna de care zici, există, dar să mă ia naiba dacă i-am deslușit încă motivul sau împotriva cui e orientată. Nu e sănătoasă…

      Și grătarele sunt populare, ohoo! nu e casă/balcon fără unul. Cu artificiile mă gândeam că fiind vară și fiind nivel de trai ceva mai mare, lumea e înafara orașului, la relaxare în natură. E mai ieftin să te uiți la artificii: cel mai ieftin camping pornește de la 25$, plus intrarea într-un parc natural minim 6$, iar o cazare ieftină la motel începe de pe la 80$. În excursiile noastre am cheltuit foarte mult deși nu ne-am „răsfățat”, pur și simplu totul costă și sentimentul de frustrare crește când realizezi că e o „industrie” în care toată lumea se complace (la fel ca cea cu biletele de avion), că prețul e mult peste ce oferă.
      Ex: la o cascadă amărâtă se tăia bilet, nu era nimic spectaculos, doar încă un loc de unde să încasezi bani. Și erau atâți oameni care exclamau una alta încât pot să jur că o făceau din obișnuință, politețe, superficialitate. Răspunsul la orice e „ça va”.

      • Eu cred ca n-ai mai fost prin țară să vezi cât costă să te plimbi prin România. Anul ăsta mi-am făcut concediul în Apuseni. Intrarea într-o amărâtă de peșteră de 40 de metri era 10 lei de adult, 5 lei pentru copii. La Peștera Urșilor e 25 de lei biletul dacă ai peste 12 ani, 12,5 copiii și 15 lei taxa foto. La Salina Turda la fel. Ghețarul Scărișoara, care, apropo, s-a topit trei sferturi, îl vizitezi cu 20 de lei de persoană. Campingul de rulote din Mediaș este al unui olandez și are prețuri în euro, 2 adulți+1 copil 17 euro pe zi (76 lei).
        Nu mai vorbim de litoral. Campingul la 2 mai, tot rulotă cu 2+1 este 100 de lei pe zi si nu cred ca se compara cu cele din Canada. Practic nu-ți oferă nimic în afară de un duș cu apă caldă. WC-utile sunt la fel de mirositoare ca acum 20 de ani.
        Să vorbim și despre tarifele exorbitante la ski-pass-utile de pe pârtiile din România? Mai bine nu…
        Deci industria turismului există și la noi. Din păcate ne-am aliniat doar prețurile la Occident, nu și seviciile.

      • Eu vad emigrarea ca o adoptie, care poate sa functioneze sau nu, in functie de potrivirea caracterelor.
        Eu imi spun ca am radacini romanesti dar sunt crescuta in Canada. Imi iubesc ambii “parinti” si-i respect pe fiecare pentru ce mi-au oferit.
        Nu alerg dupa viata confortabila dar nu-i refuz beneficiile.
        Chiar daca la inceput criticam obiceiurile quebecoase (vezi poutine si sirop de artar), am invatat in timp sa le adaptez gusturilor noastre (cer sosul on the side si pastrez branza iar siropul il pun doar la pancakes).
        Concluzia (a doua): where there’s a will, there’s a way. Daca vrei sa vezi doar ce nu-ti place e usor, o spun din experienta, am facut asta in concediul de proba in Canada din februarie (am ales strategic luna asta) 2005. Un an mai tarziu am revenit, ca sa stau definitiv, asta dupa mult timp de reflectie interioara, pe care l-am facut in Ro, nu aici.
        Dupa doi copii, o facultate, un nou domeniu de activitate, o casa in banlieue, vacante memorabile in fiecare an, inclusiv in Ro, pot sa spun ca ma simt acasa si in Ca si in Ro dar mai mult in Ca.
        Si inca ceva, eu nu am avut asteptari de la Ca, am zis doar ca va fi o noua experienta, oricum s-ar termina voi avea de castigat. Asta e valabil si pentru cei care se intorc, si nu crede ca sunt atat de putini, eu personal cunosc o duzina de familii.

        P.S.
        In Romania, la Padina am fost anul asta in vacanta, nu e taxa de campare dar sunt munti de gunoaie si padurea din jur e wc public. Prefer sa platesc ca sa campez intr-un mediu civilizat.
        P.P.S.
        Eu sunt in Montreal de 9 ani si nu am fost niciodata sa vad artificiile, pur si simplu nu am considerat-o o activitate importanta de facut cu familia mea. O vorba quebecoasa spune: “Il faut en prendre et en laisser”.

  • Iti spuneam ca mai stiu o prietena ce s-a intors cu familia (cu cei doi copii), dupa cativa ani, tot pentru ca n-au mai suportat artificialitatea vietii de acolo. Sunt cataratori si oameni de munte, asta le-a lipsit si lor (in Toronto).
    Dar mai sunt acolo si colegi si prieteni care au plecat de mult si par sa se simta bine. Majoritatea au biznisuri si joburi foarte bine platite, s-au integrat si nu-i prea vad cu nostalgii dupa Romania. Dar… nici nu preau au treaba cu natura, le place mai mult ‘civilizatia’.
    Fiecare dupa cum simte.
    Dar, simtirile tale le inteleg perfect. Rezonez, de aia imi si place sa te citesc :)

    • Daca iti place sa te cateri nu te duci in Toronto. Canada are locuri pentru fiecare. Nu exista numai Toronto si Montreal si Vancouver

      • Scuze, dar sunt o puzderie de locuri de catarare “outdoors” langa Toronto! Niagara escarpment de la Burlington, sau Rattlesnake point pana in peninsula Bruce (superba) e rai pentru cataratori!

  • În Toronto erau și destul de departe de munți, noi în est aveam Apalașii cu câteva delușoare 😀 Unde mai pui că nu e ca la noi, să te duci cu echipamentul la perete și să începi să te cațeri și să nu te întrebe nimeni de sănătate…

    Dacă îți place viața la oraș, să faci cumpărături, să muncești pentru o poziție tot mai bună, Canada e locul perfect :)
    Dacă vrei în natură și trebuie să te strecori printre parcuri naturale (cu limite de deplasare, nu pe unde vrei tu) și proprietăți private (nu puține, de multe ori nu poți ajunge pe malul unui lac nici dacă îi dai ocol!), atunci îți dai seama că ori renunți la pasiunile outdoor ori le transformi în activități coordonate de alții, adică turism la forma lui cea mai simplă: tu plătești, ei îți spun ce ai voie să faci.

    • Draga Claudia, imi pare rau, dar chiar vorbesti in necunostinta de cauza aici: Canada este de departe tara in care poti face in natura tot ce te taie capul, mai putin sa tai copaci, sa dai foc in padure sau sa faci gunoi!… Desigur, acest lucru nu-l poti face in Montreal sau la Montremblat… Trebuie sa te sui in masina si sa mergi… Sau sa iei avionul… Este a doua tara din lume ca marime, cu cele mai multe lacuri din lume, in nici un caz nu sunt toate private, din contra 99% sunt ale statului. La doi pasi de Montreal (la nivelul distantelor din Canada), in marginea Ottawei, este parcul Gatineau, care are zeci de lacuri un poti sa faci ce vrei, baie, pescuit, canoe, gratare, plaje… Poti sa te plimbi cu bicicleta… si unde mai pui ca sunt si piste speciale… Si asta este doar un punct minuscul pe harta Canadei…
      http://www.ncc-ccn.gc.ca/places-to-visit/gatineau-park
      Este clar ca nu te-ai adaptat, poate si munca ta acolo nu a fost pe masura asteptarilor, poate ceea ce faceai in Romania te facea sa te simti mai importanta, poate nu ti s-au recunoscut anumite calificari, poate timpul petrecut la munca in Canada ti s-a parut mai mult ca in Romania… Intr-un an si jumatate nu aveai cand sa te realizezi si nici sa te recalifici pentru o alta meserie, eventual… Am cunoscut destui romani care, venind in Canada, au fost uimiti sa constate ca la serviciu nu iti poti lua liber usor, ca nu poti sa te invoiesti cand vrei, ca nu li s-au recunoscut diplomele de studii, ca “acasa erau cineva, iar in Canada nu ii baga nimeni in seama…” Poate nu este nimci din toate acestea, dar, crede-ma, dupa un an si jumatate nu poti cunoaste bine nici Romania, dar sa cunosti o tara precum Canada??? Daca este sa vorbim de natura, de aer liber, de lipsa de poluare, de liniste si de pace, atunci Canada nu se va compara niciodata cu Romania. Desigur, nu in Montreal sau Toronto regasesti aceste lucruri, ci in orase mai mici! Doar nu vrei sa ne spui ca in Bucuresti ai aer si natura, hai sa fim seriosi!.. :) Inteleg ca esti indragostita de munte, ceea ce este extraordinar! Nu doar de mers la pas, ci de escalada, de aventura. Nu inteleg insa, de ce ai ales Montrealul atunci? De ce nu ai mers intr-un oras de langa munti? Puteai sa mai stai 1 an si jumatate, sa-ti iei cetatenia si sa te muti in State, in Montana, Idaho, Colorado, Oregon… Ca cetatean canadian poti capata foarte usor rezidenta Americana…
      Probabil insa ca esti foarte legata de casa, de “acasa”, asa cum ai zis. Si atunci, indiferent cum ar fi intr-o tara si oricum ai trai in Romania, nu esti dispusa sa parasesti locul natal…

      • Motivele tale Dragos, nu sunt si motivele ei astfel de comentarii nu aduc decat o comparatie negativa fata de tara noastra. Canada, ai zis bine se traieste, se munceste, se consuma, si iar de la inceput. Nu este spectacular ,oau cam nimic in Quebec. Daca e sa te duci in Muntii Stancosi pe la Banff, Jasper, Okanagan Valley o sa fi intradevar stupefiat. Da o tara asa mica si frumoasa ca a noastra mai rar. Aici daca intelegi care este chemarea, o sa intelegi de ce nu este necesar sa traiesti in lumea civilizata fiindca incepi cu tine sa te consideri civilizat. In fine, numai incerca sa devi canadian, daca nu esti canadian.

      • Dragos, ai scris tot ce am vrut sa scriu eu, este totul 100% adevarat, am stat 6,5 ani in Toronto si am revenit de 8,5 ani in Romania. Desi am revenit consider Canada, tara mea adoptiva, o tara mai frumoasa, mai variata, mai multiculturala si mai intelegatoare decat Romania. Si eu am venit sa fac o schimbare si consider ca nu am reusit dar continui sa ma voluntariez si sa ajut comunitatea cum o faceam si acolo. In rest numai cuvinte de lauda despre acea tara.

  • Claudia, foarte interesant articolul tau :)
    Niciodata nu trebuie sa regretam acest tip de experienta, cred ca e o sansa de a invata mai multe despre noi, daca nu stim ce dorim exact cand plecam, cred o sa aflam destul de repede dupa plecare, sau cel putin stim ce nu mai dorim.
    Crestem cand iesim de zona de confort care e diferita pentru fiecare.
    Cred si eu ca viata merita sa fie traita cand participam cu altii la dezvoltare, suntem niste animale social, avem nevoie unul de altul :)

    • @Cyril: tu cred ca stii mult mai bine decat noi cum sta treaba :)
      Daca nu ma insel, ai venit in Romania dintr-o tara unde se traia „mai bine” socio-financiar vorbind.
      Iesirea din zona de confort nu e simpla, uneori o amanam cat putem de mult (unii toata viata), uneori o cautam cu orice pret pentru a iesi din rutina, alteori suntem obligati de imprejurari (sau asa ni se pare).
      Cred ca si aici e nevoie de moderatie si de pastrat contactul cu sinele: cand sa spui ajunge, cand sa spui mai vreau :)

  • Dupa 22 de ani de Canada (in Montreal), un lucru mi se pare esential – daca ai vrut cu adevarat sa vii aici, atunci incerci sa te integrezi (sa iti faci prieteni quebecosi/canadieni – mi-a fost mai usor, am mers la scoala; sa le citesti cartile, sa vezi filme, piese de teatru, sa asculti muzica, sa vezi picturi, etc.). Sigur ca nu sint Carpatii aici (nu sint nicaieri altundeva decit in Romania), dar sa te trezesti dimineata pe malul unui lac si sa asculti ratele (loon) e ceva. Fiecare cu gusturile lui.

    • @Marius: sunt de acord cu tine, dar te completez: „dacă vrei cu adevarat” și dacă n-ai încotro.
      Mulți își vând tot înainte de a pleca sau, mai rău, își alimentează dorința în cei doi-trei ani cât așteaptă viza, astfel că nu mai pot da înapoi mental: le place, nu le place, rămân.
      Sunt de acord cu tine legat de încercarea de a-i cunoaște pe canadieni, dacă mi-aș fi propus să rămân asta era abordarea corectă.

      Legat de dimineață și de lac, câți ani ți-au trebuit până ai avut casă la lac?
      Și de câte ori ai stat la mal de lac (nu amenajat cu zonă de picnic, parc natural etc.) până când ți-ai luat proprietatea ta?

      Te întreb pentru că într-o excursie de câteva zile cu bicicleta mai în nordul Quebec-ului, n-am putut să mâncăm un sandviș pe malul lacului – atât de idilică imaginea, nu? – n-am putut pentru că era înconjurat de plăcuțe cu „propriete privee”. Plăcuțe erau peste tot, și-n mijlocul pădurii, asta în condițiile în care cei mai mulți canadieni de-abia calcă înafara potecii…

      În România, în Europa e încă multă libertate dacă vrei să te apropii de natura accesibilă, în Canada doar dacă o iei de la „ultima casă” spre nord.

      • Claudia, motivele pentru care un om decide sa emigreze sau sa se intoarca in tara de origine sunt atat de personale, atat de legate de fiinta lui intima incat cu greu altcineva se poate regasi in ele. De cele mai multe ori inconstientul a decis inainte de a apuca noi sa incercam sa formulam cumva logic in cuvinte si sa numim asta «motive».

        Iar cand incercam sa le formulam, uneori trisam, ca sa ne cada noua bine.

        E nedrept sa spui ca in Canada nu poti profita de natura, in toata libertatea, e cea mai nedreapta chestie pe care am auzit-o vreodata despre tara asta !
        Iti vorbeste aici o romanca indragostita de natura salbatica si care romanca a gasit in Canada ceea ce n-a putut avea in Romania decat numai cand era copil : libertatea de a haladui pe coclauri absolut virgine, cu piciorul, cu canoia, cu bicicleta, cu cortul si gamela in spate, total gratuit si nelimitat decat de fortele noastre fizice.
        Limitele sunt in noi si in incapacitatea noastra de a deschide ochii si de a vedea ce ne inconjoara.
        In fond vedem ceea ce vrem sa vedem !
        Zici ca ai stat in Québec. 92 % du territoire sunt pamanturi PUBLICE – les terres de la Couronne – cu lacuri si rauri si izvoare si paduri nestrabatute decat foarte rar de picior de om si nu vorbesc aici «de la ultima casa locuita spre polul Nord» nu mai retin exact cum te-ai exprimat tu. Trebuie doar sa iesi vreo 100 km din aglomeratiile urbane si ai zeci de mii de km patrati de paduri publice, lacuri cu apa de cristal tulburata numai de rate si cocostarci si cate o caprioara cu pui.
        Nu plaesti nimic ca sa intri si nu exista bariera. Te opresti unde vrei, ai dreptul sa mananci zmeura si afina pana crapi, sa strangi lemne din padure ca sa-ti fac foc, sa pescuiesti si sa mananci ceeea ce ai pescuit si sa dormi unde vrei sau unde poti, ca nu e nimic amenajat.
        Nu te deranjeaza nimeni si nu te intreaba nimeni de sanatate.

        Ca nu sunt munti unde sa faci alpinism, ai dreptate. In rest, imi pare rau ca abia acum afli, dar pur si simplu nu te-ai informat cum trebuie ca sa profiti de partea total accesibila si salbatica a Canadei, daca asta doreai.
        Multa bafta !

      • Nu ca am fi venit in Quebec visand la o casa pe malul lacului, dar ma intreb cati ani de sacrificii si renuntari ne-ar fi trebuit in Romania sa ajungem sa ne permitem o casa … si nu pe marginea vreunui lac. Tara asta este artificiala, superficiala daca asta este ce vrei sa vezi. In fond, omul sfinteste locul iar acasa este acolo unde te simti bine. Nu ca este important, dar casuta…nu departe de lac…ne-am cumparat-o dupa trei ani si jumatate, avand sensibil acelasi job ca in Romania. Vrei nu vrei , multe aspecte ale vietii se lovesc de material, confortul nu ti-l poti asigura iar pasiunile nu ti le poti cultiva fara bani. Deci muncim, sunten bine platiti, si nimeni nu ne impiedica sa ne traim viata asa cum consideram fiecare. Ranchiuna este ceea ce nu inteleg. Este ca si cum ii acuzi pe ‘canadienii puri’ ca sunt canadieni si pe quebechezi ca sunt ceea ce sunt. Natura: un caiac si drumul liber in fata! Rucsacul si un cort si ai cale libera sa explorezi. Schiuri si partii abordabile in orice directie te-ai indrepta. Abonamentul pe sezon -6 luni- costa cat pe weekend in Carpati. Unde mai pui venitul mediu…Artificiile sunt mirifice, mai ales daca privesti in timp ce asculti si coloana sonora ce vine avec….sper ca acest gust al meu nu face din mine i persoana superficiala. In fond, nu putem compara merele cu perele…in final totul este o chestiune de gust, timp, evolutie, contributie…..toate personale….

      • Nu am casa la lac, am prieteni care sint foarte bucurosi sa ma primeasca acolo. Canadienii sint prietenosi, mai ales daca imigrantul face efortul de a le invata limba (si cind vorbesti amindoua limbile oficiale, sint si mai incintati).
        Cit despre poutine, aceasi reactie o au si ei cind le povestesc despre ciorba de burta.

  • cum ziceam si pe facebook, ii admir pe toti cei care, plecand, au decis sa se intoarca, pentru ca nu le-a fost bine. asta mi se pare un act de mare curaj. ce spune lumea (mbine, nu m-a lamurit inca nimeni cine e “lumea”) nu are importanta. zic si aici ca mie mi-a placut la nebunie Ottawa, dar am fost acolo doar in interes de serviciu. in plus, am stat la o prietena care mi-e ca o sora. vezi altfel un oras si o tara daca esti acolo alaturi de oameni dragi. poate ca de-asta m-am adaptat repede si aproape perfect in Austria, pentru ca am venit in sanul unei familii, nu am emigrat. in plus, gasesc ca Austria, prin prisma influentei exercitate de imperiul austro-ungar, si care nu e de neglijat, are multe elemente “de acasa”.
    dincolo de toate astea, in calatoriile mele s-a intamplat sa ajung in locuri cu care nu am rezonat deloc, nu le-am inteles, nu ne-am potrivit, ci am ales doar sa ne respectam reciproc, rece, formal, politicos. au fost insa alte locuri de care mi s-a lipit sufletul in mod instantaneu, locuri pe care le visez, uneori, noaptea.
    si mai dincolo de tot ce am zis mai sus, sau poate ca o completare finala la tot ce am zis, acasa e acolo unde ti-e tie bine sufleteste, si asta nu are nimic de-a face cu conditia financiara sau sociala. din partea mea ai toata admiratia ca esti un om care stie si poate sa fie cinstit cu sine!

  • Perfecta dreptate ai, viata este mult mai sigura și mai frumoasa în străinătate dar pt. ca este singura fata intr-o tara străină și atât de departe de casa prefera sa se intoarca in tara ei natala.

  • Pai drum bun. Nu esti un exemplu de logica, de munca, de hotarare de a razbate. Canada e o tara pentru cei ce VOR si POT sa razbata. Nu e pentru nehotarati. Daca ai ramas cu idila Carpatina in vene, daca mirosul de branza cu mamaliga te cheama, DU-TE! Esti “sefa pe viata ta”. Dar nu un “exemplu” de urmat. Si nu esti singura. Sunt multi care au venit incoace fara sa-si faca temele. Fara sa stie CE VOR. Canada iti da, dar nu-ti baga in traista. Si daca vrei sa pleci, te lasa bucuroasa sa pleci. De nostalgici nu e nevoie.

  • Claudia, da, ai dreptate e pana la sfarsit o experienta personala.
    Cred ca e important sa nu ne pierdem in acest tip de experienta, sa reusim sa ramanam deschis, viata e un drum pe care fiecare dintre noi care trebuie sa parcuram :)
    Apropo, ne am mutat de 2 saptamana, daca treci prin Paris, la city trail de examplu , te asteptam cu drag :)
    In continuare, citesc articole tale, mi-e tare dor de munte…

  • Nu am timp să dau un răspuns prea elaborat (pt ca locuiesc în Canada iar timpul e foarte prețios) dar cred ca trebuie să te implici, nu vine nimic de la sine. În Montréal, din câte știu, există o comunitate puternică iar bisericile aduna multă lume în jurul lor unde te poți face util și nu te simți deloc singur. Lipsa activitatii nu face bine iar dacă nu ești învățat cu munca e destul de greu. Nu judec pe nimeni. Fiecare om e diferit dar e mai bine să trăiești acolo unde te simți bine asumanduti toate riscurile. Nu-mi place deloc când cineva vorbește de rău țară care m-a adoptat și care mă respecta!

    • canada e o tara de mediocri, rasisti; trafic de droguri, contra barbatilor, femeile fac acuzatii false impotriva barbatilor, e o mare minciuna canada, am stat 15 ani si stiu perfect ce e acolo, se ride fals, totul e minciuna, ipocrizie, cei care nu sopun adevarul de canada o fac din rusine si mindrie prosteasca cici vor crapa acolo intre straini, dati pe Google si scrieti: notcanada site sters de imigratia canadei pentru a nu se afla adevarata fata mafiei din canada, rusine canada pt propaganada mincinoasa de a atrage oameni doar pt bani, cunosc destule cazuri de intelectuali romani care muncesc sub pregatirea lor si regreta ca au fost pacaliti siau parasit Romania, canada is a big trap!

  • Imi place Montrealul pentru viata culturala, festival de jazz, festival de film – chiar si unul romanesc acum cativa ani, orchestra filarmonica, opera, relativ rezonabile ca pret. Imi place diversitatea culturala, oameni de peste tot, restaurante din toate tarile, o anumita toleranta. Imi place Quebecul in general, sunt locuri superbe de vizitat. Acum un an am fost la Charlevoix si m-am plimbat intr-o natura minunata, fara restrictii. Nu-mi place poutine, ador siropul de artar cu dulciuri, nu in mancare. Am avut probleme in a intelege accentul local dar am aflat intre timp ca probabil asa se vorbea in Franta pe vremea lui Ludovic al XIV-lea si de atunci a inceput sa-mi placa. Nu mi se pare nimic artificial in viata de aici, localnicii cu dorinta lor de a-si pastra identitatea, cu traditii de familii intinse, cu revolutia lor linistita prin care s-a micsorat rolul bisericii in societate, strainii cu dorinta pentru o viata mai buna. Locuiesc in Montreal de cinci ani si nu cunosc nici un roman, n-am evitat sa cunosc dar pur si simplu nu s-a intamplat. Ma duc in Romania cam o data la doi ani si vad si schimbari in bine, totusi n-am simtit niciodata nevoia sa ma intorc definitiv.

  • Sintem diferiti, nici mai buni, nici mai rai, doar diferiti.

    Extras dintr-o carte cu interviuri: http://viatalasubcetate.blogspot.cz/2015/01/trifan-dan-lazar-despre-dor.html

    DD: Ați schimbat liniștea satului transilvănean cu tumultul vieții bucureștene, apoi v-ați integrat culturii canadiene. Locul fiecăruia este acolo unde el poate fi firesc și convingător în tot ceea ce face. Asemănările și diferențele, nu doar între persoane, ci și între culturi, conferă frumusețe vieții. Omul este în permanentă căutare, căutare a Sinelui, dar și a posibilităților de exprimare. Ați găsit posibilitățile dorite de exprimare în Canada?
    DLT: De exprimat, te poţi exprima oriunde – bun, aproape oriunde. Ceea ce face diferenţa, însă, e să poţi convinge ceva lume să te asculte, şi măcar câţiva, să te urmeze. Altfel e ca a vorbi cu pereţii sau a predica în pustiu.
    Fiecare societate, fiecare cultură are părţile ei bune şi mai puţin bune. România a fost considerată, dupa ’89, ca un nou „eldorado” pentru o anumită categorie de oameni de afaceri. Pieţele africane, avântul economic din unele ţări africane creează oportunităţi neaşteptate. Stabilitatea şi forţa financiară a Europei oferă de asemeni oportunităţi.
    Canada, Quebec-ul are un alt fel de ofertă socială: libertate de exprimare, deschidere, toleranță, multiculturalism, stabilitate socială, nivel performant de servicii sociale şi sprijin al iniţiativei în orice domeniu – lucruri cu care nu ne întâlnim în cultura comunistă sau ceea ce se numeşte spiritul balcanic (ironic!), cum ar fi: dreptul la a greşi, de a se simţi bine în pielea proprie, de a gândi şi a privi pozitiv viaţa, de a vorbi când ai o problemă, nu a o ascunde din mândrie sau mai știu eu din ce motiv abscons -, apoi civilizaţia comportamentală, amabilitatea, voluntariatul social, o societate în care nu întâlneşti aşa de des pe „nu se poate”, corupţia mai redusă sau măcar nemanifestată absolut peste tot, deschiderea spre nou şi spre cunoaştere.
    Fiica mea lipsește la un curs odată. Îl sună pe profesor, o zi după, își cere scuze, iar profesorul îi spune: «nu-i nimic, doar ai dreptul să lipsești», după care îi trimite pe email conținutul cursului, ca să poată recupera. Această toleranță, deschidere, acceptare a greșelii, a imperfecțiunii umane face parte, până la urmă, dintr-un anumit nivelul de cultură socială.
    Aspecte mai puţin pozitive există peste tot, fără ele nu se poate, perfecţiunea e în cel mai bun caz o tendinţă, niciodată o realitate concretă, nici într-un caz o realitate umană. Un slogan politic practicat aici, în Quebec, la un moment dat spunea „a fi diferit este o calitate”. Dincolo de izul politicianist şi utilizarea în general demagogică, o societate care este în stare să profite de aceste diferenţe are un mare avantaj în a-şi accelera progresul. Trăim azi în ceea ce se numeşte „global village” şi a integra fără a asimila, a crea ceva nou prin fuzionare, în creuzetul social, fără a distruge, este o artă a politicii sociale contemporane pe care puţine ţări o au. Canada o posedă, în mare parte. Quebecul o are de asemeni, cu particularităţile lui de insulă francofonă într-o lume anglofonă.
    În ce priveşte locul fiecăruia, există o zicală românească: „omul sfinţeşte locul”. Acum, desigur, putem nuanţa, anumite locuri se „sfinţesc” mai uşor decât altele…
    Privind diferenţele culturale şi integrarea socială şi culturală, prima condiţie de integrare este să te defineşti pe tine însuţi ca apartenenţă socio-culturală. Încă o dată, vorbesc de integrare, nu de asimilare. E punctul meu de vedere, poate alţii văd diferit această integrare. Mulți pleacă pentru a-și nega trecutul, pentru a uita. Negarea originilor, a culturii în care ai crescut și te-ai format ca persoană, eu o consider o formă de disimulare a incapacitatii de te fi integrat mai întâi în propria ta cultură. Îndiferent de motiv și de justificări uneori reale. Niciodată în viaţă eu nu am simţit aşa de puternic, așa de stringent nevoia să îmi declar şi să îmi definesc apartenenţa la spaţiul cultural, istoric şi emoţional românesc. Trăind în ţară, în interiorul culturii în care te-ai născut le iei pe toate de-a gata. Nici nu le gândeşti, nici nu conştientizezi, nici nu apreciezi, nici nu ştii că le ai, toate acele valori care definesc propria ta cultură şi, în final, pe tine însuţi. Când însă eşti confruntat, opus, pus faţă în faţă cu diferenţe, cu alte culturi, cu alte valori, cu alte obiceiuri, când eşti întrebat de zeci de ori pe zi „vous venez d’où” – de unde veniţi – nu poţi răspunde, pur şi simplu: din România, pentru că România nu e doar un simplu spaţiu pe o hartă. Simţi nevoia să îţi afirmi apartenenţa, să îţi prezinţi oferta personală de cultură ca să poţi echilibra ceea ce oferă localnicii, ca să poţi dovedi că aduci ceva specific, ceva nou, şi că nu ai venit să îţi uiţi rădăcinile şi să pretinzi că ai devenit canadien, sau quebecois în câteva zile, învăţând rapid jargonul lingvistic local. Probabil că se poate şi aşa. Nu am simţit că acesta ar fi modul meu de a proceda. Pot oferi mult mai mult, având în spate o istorie şi o cultură solidă, milenară. Dacă o cunosc şi dacă fac parte din ea, şi dacă nu o neg. Am simțit nevoia să completez lipsa de informație, să corijez imaginile false despre România, asociată și redusă în percepția multora la numele Nadiei și al lui Ceaușescu. Un tânăr român, fost coleg de liceu cu Ileana, fiica mea, pe la sfârşitul adolescenţei a obţinut o bursă de studii în SUA. În primele săptămâni, mărturisea: am simţit o nevoie imperioasă, imediată să răspund la întrebări ca: cine sunt eu, de unde vin, ce caut eu aici. Simţea nevoia să se definească în raport cu noua societate. A început să ceară de acasă CD-uri, poze, obiecte specifice, şi-a afişat pe peretele camerei harta şi poze din România, asculta muzică româneasca. E faza de conştientizare a apartenenţei la spaţiul cultural în care te-ai născut.
    Ca să pui în valoare asemănările şi diferenţele culturale, istorice, de tradiţii şi obiceiuri, de stiluri de viaţă, de valori morale, trebuie în primul rând să identifici toate aceste valori și să le accepți. Integrarea e un proces mai de durată, pentru cei care emigrează la vârste mai avansate, şi e un proces care nu reuşeşte întotdeauna. Mulţi rămân suspendaţi, undeva între cele două culturi, între cele două spaţii existenţiale, oscilând, ezitând şi, uneori, nemaifiind în stare să îşi mai găsească locul, nici în ceea ce a fost, nici în ce au în prezent. Alţii, mai norocoşi, s-au învăţat să ia cu ei acel loc de suflet, să îl ia cu ei peste tot, indiferent unde sunt. Ei sunt cei care se simt bine, se simt ca acasă, oriunde ar fi. Le poţi spune „dezrădăcinaţi”? Hmmm! Aș zice că sunt cei în stare să îşi ia rădăcinile cu ei, mai degrabă. Lorena McKennit spunea, în prefața albumului ei „The Visit” ceva de genul: „Viața e ca în vizită. Și când ești în vizită, în casa cuiva, trebuie să știi cine ești, de unde vii, ce faci și să fii atent la ce impresie și ce amintiri lași în urmă” Să îți pese de propria ta persoană. Sântem deci, în general, în vizită pe lumea asta toata viața, dar aplicat la condiția celui care și-a schimbat țara, e mult mai pregnantă nevoia de auto-identificare și de acel „self-awarness”, „la conscience de soi”, „conștiința de sine” în care știm de unde venim, unde suntem, ce căutăm și ce facem. Dacă ajungi să faci din asta un mod de viață, fără tensiune, fără efort, și în mod natural, te vei simți „acasă” oriunde. Cu observația că ar putea exista și persoane care nu se simt bine „în vizită” pentru că ei percep niste constrângeri și distrug sau alterează, de cele mai multe ori inconștient, frumosul omenesc. Ce să zic? Fiecare cu „elementul” lui: peștele se simte bine în apă, păsările în aer… Să completeze cititorul și cu alte viețuitoare. Își va dea seama la ce mă refer…
    Unde mă simt eu cel mai bine? Intuiesc că asta vroiai să mă întrebi? Răspunsul e: printre oameni. Da, printre oameni.

  • Claudia, am vazut cu totul intimplator acest blog si titlul m-a determinat sa citesc tot ce ai publicat. Pe scurt m-am recunoscut pe mine acum 30 de ani minus faptul ca nu am avut de ales – 1977 comunism un miracol ca am reusit sa plec nici vorba sa revin. Traiesc de atunci in Toronto motivul principal pentru care am plecat a fost libertatea de a vedea lumea si pot spune ca acest lucru l-am realizat pe deplin dar dupa atita amar de vreme de cite ori revin in Romania (cel mai recent Junie 2015) am ginduri similare cu ale tale si nu pot sa-mi explic de ce considerind ca am trait in Canada mai mult decit in Romania.
    1.5 ani desigur nu sint suficienti pentru a da Canadei o sansa si sint de acord cu un alt bloger care scria ca ar fi fost bine sa stai 3 any si sa obtii o cetatenie – nu se stie cind poate fii utila.
    In orice caz te rog mediteaza putin la aceasta fraza si mai vorbim:
    ” un cameleon s-a asezat pe o cuvertura ecosez….si a murit”
    Scuze pentru greselile gramaticale sau de punctuatie – ultima oara cind am scris romineste -peste 15 ani

    George ( my real name)

  • Am citit cu mare interes gandurile tale, precum si comentariile celorlalti. Vreau sa- ti spun ca itzi impartasesc intocmai gandurile si trairile. Eu, impreuna cu sotia mea suntem la a-2-a tentativa de a emigra in State, si aproape sigur va ramane si de aceasta data la stadiul de tentativa. Am venit prima oara cu loteria vizelor eu cu sotia mea in 2005, iar in 2007 ne-am intors acasa, 3 si nu 2, impreuna cu fetita noastra Teodora, care evident are cetatenia americana, prin nastere, si cea romana desigur, dobandita ulterior. Pur si simplu nu ne-am putut adapta, mai mult eu. Anul trecut am venit din nou pentru a ne prelungi green card-urile, care erau pe cale sa expire. Sincer, nici nu stiu exact de ce ne mai trebuiau green cardurile, caci stiam de la inceput ca nu vom sta, dar nu vroiam sa renuntam la rezidenta americana asa usor, caci nu se stie niciodata ce-ti rezerva viata ( cine stie, incepe vreun razboi prin Europa, si atunci ce te faci?). Si ca sa revin la povestea cu imigrarea: spunea unul dintre comentatori ca imigrarea e ca o haina, ori itzi vine, ori nu-tzi vine, si cred ca respectivul a spus o vorba mare. Mai spun eu una: realitatea nu e generala, e individuala, ce-mi place mie nu-i place altuia, iar mie imi place sa traiesc in Sibiu. Nu in Romania, ci in Sibiu. Acolo e casa mea. Acolo e tot ce iubesc, acolo e tot ce stiu, acolo am sentimentul de “acasa”. Faptul ca Sibiul se afla in Romania, cred ca pentru mine e nesemnificativ. O poezie ce circula pe facebook, intitulata “Acasa”, si al carei autor nu-l cunosc, spune cam asa : “Acasa nu-i un loc anume, acasa e un sentiment”. Cred ca despre asta-i vorba pana la urma, iar cei care-mi spun ca se simt acasa 100% in strainatate, eu unul nu-i cred. Intrebarea se pune daca ai sau nu optiuni, daca ai sau nu la ce sa te intorci in Romania.
    In alta ordine de idei, in ceea ce priveste iesitul in natura, sau modul de petrecere al timpului liber, in general, exact aceeasi senzatie o am si eu in State, tot ce merita vazut sau facut e extraordinar de scump sau extraordinar de departe. Ultima experienta nereusita am avut-o la Graceland( casa memoriala Elvis Presley); am platit 30$, si am vazut o casa, maricica, banala de-a dreptul; doar parterul, caci la etaj nu era acces, fiind pasamite vorba despre viata privata a lui Elvis. Cand te gandesti ca la Luvru platesti 50 euro, plangi dupa bani(la Graceland).
    As mai scrie, dar sincer, mi-e cam somn, oricum te felicit pentru ca ti-ai urmat sufletul zi te-ai intors, altfel, crede-ma ai fi trait toata viata cu sufletul gol si cu sentimentul ca viata trece pe langa tine, si nu traiesti efectiv, ci doar vietuiesti.

  • …nici mai bună, nici mai rea, nici mai curată, o Românie care se schimbă atât de încet că-ți pierzi răbdarea, dar care e uneori atât de naivă și de frumoasă încât o ierți pentru nemăsurata ei prostie…

    Asta m-a lasat fara cuvinte! Am scris si eu candva ca-mi asociez tara, in starea ei actuala, cu o mama betiva – mereu gasita de fecior intr-o stare de ebrietate si cu diferite probleme insa el revine la ea si are o dragoste neconditionata de aceea ca-i este MAMA!

    Bravo!

  • Draga Claudia, citind din randurile tale iti dau dreptate si nu prea, deoarece renuntand la Canada pentru a te stabili definitiv in Romania e ca si cum ai cobori din cer pe pamant. Stiu ca poate cei care sunteti plecati in strainatate de foarte multi ani ma veti judeca pentru aceste afirmatii de mai sus, dar o spun pentru ca un 50% am dreptate. Canada este cu mult mai dezvltata economic si financiar fata de tara aasta in care ne “taraim” de azi pe maine cu un salariu de nimic si in bataie de joc la adresa cetateanului. In Europa au fost revolutii culturale, iar perioada Evului Mediu numara primele universitati ale lumi, pe cand noi eram pasalac turcesc. Nu imi denigrez tara si neamul dar ma doare sa vad decadenta acestui popor.Nu cred ca in tarile civilizate vei gasi santaj coruptie, indolenta la adresa cetateanului de rand, birocratie si multa prostie.

  • Dragii mei, citind la articolul Claudie si la comentariile de mai sus, se desprind urmatoarele concluzii:
    1. Conteaza enorm de la ce pleci si cum ai fost obisnuit sa traiesti: oamenii care au in Romania o situatie financiara decenta sau mai mult de atat si care nu au fost obisnuiti sa munceasca serios pentru bani (au mostenit sau au dobandit facil ceea ce aveau in Romania) nu se adapteaza usor in strainatate. In vest trebuie sa muncesti serios, sa fii eficient si profesionist. In Romania, ca sa traiesti bine trebuie sa fii “smecher”, adica sa mituiesti diversi oameni pentru a ajunge in functii importante, pentru a putea face afaceri sau sa furi. In Romania nu poti face afaceri serioase fara a da spaga, nu esti lasat. Exceptiile, cate sunt, reprezinta doar cazuri exceptionale. In rest, marea majoritate a oamenilor de afaceri de success au sprijin politic sau dau spagi peste tot pentru a fi lasati sa-si desfasoare activitatea.
    2.Nicaieri nu le poti avea pe toate! Si cu bani si in tara bogata si in apropierea parintilor si a prietenilor…. nu se poate decat daca te nasti in Monaco… Cineva posta mai sus ca se simte acasa doar in Sibiu… OK, va ramane in Sibiu si va trai modest. Vrea sa traiasca mai bine, pleaca in SUA, dar nu va mai fi langa locurile dragi. Este pur si simplu o problema de optiune. Daca vrei sa te dezvolti, sa ai un viitor asigurat, pentru care sa lupti, sa muncesti serios si sa cresti pe scara sociala, atunci pleci intr-o tara care iti poate oferi acest lucru. Desigur, pentru cei mai comozi, intotdeauna se vor gasi scuze: “tot cu o gura mananci, tot intr-un pat dormi” etc…
    3. Toti cei care au ajuns in vest si NU VOR SA SE ADAPTEZE EI LA TARA DE ADOPTIE CI AU PRETENTIA SA SE ADAPTEZE TARA DE ADOPTIE LA EI, gasesc scuze si incearca sa dea vina pe respective tara: e prea plata, totul este monoton, artificiile sunt prea zgomotoase, nu-mi place mancarea, oamenii nu sunt prietenosi, la munca nu sunt respectat etc, etc, etc.
    4. Daca vrei sa reusesti intr-o tara straina trebuie sa lupti, sa fii dispus sa muncesti, sa te adaptezi in permanenta, sa fii dispus oricand sa te recalifici, daca este necesar, sa fii realist, sa iti doresti in permanenta sa fii mai eficient.
    5. Canada este o tara minunata, extrem de frumoasa si ofertanta, in care te poti stabili unde doresti, la munte, la mare, la campie sau la deal, care ofera oamenilor dispusi SA MUNCEASCA CINSTIT posibilitatea de a trai cel putin decent, de a avea o casa proprie, in foarte putini ani de munca, de a putea sa calatoresti, desigur, atunci cand ai concediu, de a te bucura de egalitate de sanse, de a trai in liniste si siguranta, de a te bucura de viata. Toate acestea daca esti cinstit si iti doresti sa te adaptezi TU la aceasta tara, nu sa se adapteze ea la tine! Pentru toti ceilalti exista Romania.

    • @all: vă mulțumesc pentru comentariile și opiniile voastre, le-am citit, le-am aprobat așa cum au fost scrise, le apreciez și le respect chiar și acolo unde nu suntem pe aceeași lungime de undă (mă bucur pentru cei care sunt convinși, mulțumiți, fie ei în România sau în Canada sau oriunde). O să încerc, când am timp, să răspund punctual, de fapt nu să răspund, ci să dialoghez.

      Singura mențiune pe care am s-o fac (ca un răspuns comun la multe comentarii): cititul printre rânduri presupune și cititul rândurilor.
      Nu sunt genul care să dea pe blog detalii de-a fir a păr, dar când scriu ceva, am pretenția să fie citit „Țara asta nu mi se potrivește, nu e vina ei, nu am nimic să-i reproșez, nici osanale să-i ridic. Nu am venit în ea dorind-o, nu m-a impresionat motorașul ei de făurit vieți mai bune pe bandă.”
      Dar ca să dau din casă pentru curioșii sau cei care mă cred bogată: provin dintr-o familie modestă ca să nu zic săracă, am crescut la țară și învățat carte printre munci fizice, am trecut prin liceu și am intrat la facultate fără meditații (că nu erau bani), am avut o studenție grea, dar momentan sunt persoana din familie care câștigă cei mai mulți bani – prin muncă!, cea care ajută la nevoie, am rate lunare, nu am încă o mașină, nu sunt „întreținută”, îmi fac deseori socoteli și griji, dar nu mă mai consider un om sărac atâta timp cât sunt sănătoasă și pot să le împac pe toate: hobby-uri și reponsabilități.
      Îmi doresc și eu un trai mai bun, o căsuță cu grădină de exemplu, dar nu asta m-ar face fericită, nu-i ăsta motivul pentru care m-am născut. Cum îmi trăiesc acești ani contează mai mult.
      Bani n-am avut niciodată și probabil n-o să fiu niciodată „românul ajuns”, să am prieteni (adevărați, e drept, sunt norocoasă!) și să vibrez când fac lucrurile pe care le fac (să alerg la un maraton în Ciucaș de pildă) e de neprețuit. Pentru mine. Sunt focurile mele de artificii cu diferența că muncesc pentru ele, eu ard, eu explodez, eu revin pe pământ. Trăire se numește asta, nu viețuit cum spunea cineva. Eu trăiesc ceva ce de neamul meu nu s-a trăit. Moștenirea mea nu va avea ziduri și gazon, ci o mentalitate nouă.

      Și închei deocamdată cu: eu vreau să fiu cinstită și civilizată în țara mea unde mai nimeni nu veghează și nu apreciază. Și nu sunt deloc singura.

      p.s. În 1.5 ani de Montreal „am avut” trei primari, doi au fost arestați pentru corupție.

      • Mai mi-e mi-au dat lacrimile citind acest cometariu al tau. Sinceritatea imi place cel mai mult.

        PS: in momentul in care am vazut ca te-au publicat pe un site cu destul de mult trafic eram sigura ca o sa fie o explozie de comentarii si pe blog, ceea ce a si fost. Important e sa nu iti pierzi calmul si cel mai important… nu pune la suflet :).

      • Bravo, modul in care descrii experienta ta canadiana este exact ceea ce am simtit si eu timp de 15 ani in Canada deci de zece ori mai mult decat tine. Nu pot sa spun ca n-am reusit ceea ce mi-am propus, am casa mea, am doua masini, toate platite, un baiat minunat la facultate si amintirea unei persoane extraordinare care a fost sotia mea ucisa de sistemul de sanatate incompetent din aceasta tara. Cu toate implinirile din ultimii 15 ani, singura motivatie care m-a tinut in functiune a fost gandul ca ma voi intoarce acasa intr-o buna zi. Acum idealul asta pare din ce in ce mai indepartat, copilul meu format si educat in acest surogat de societate, nu poate fi mutat pur si simplu intr-o noua tara pentru el. Am incercat din rasputeri si eu si iubita mea sotie sa-i sadim baiatului valorile cu care am crescut noi si sa-i oferim educatia pe care am primit-o noi. Partial am reusit, il vad ca nu este ca si colegii lui canadieni, educati in spiritul lipsei de respect pentru familie si in general pentru orice valoare. Nici nu stiu bietul copil prin ce o fi trecut in incercarea de a “fit” cu produsele sistemului Canadian. Cei care inca se mint ca o duc bine aici, au avut sansa de a nu se lovi de “sistemele” canadiene, oricare ar fi ele, de la justitie, educatie, pana la sanatate. Nu inca. Nu este corect sa te dai o tara din G8 si in realitate sa fii atat de primitiva.
        Concret pentru cei interesati sa emigreze in Canada hai sa oferim concret exemple si sfaturi, pe gratis, sa stie oamenii la ce se vor expune si la ce-i asteapta. Eu ma ofer sa raspund oricaror intrebari legate de viata in Canada, cat pot de concret si obiectiv. Am postari mai multe legate de aceasta pe FB.
        Claudia, te invidiez pentru curajul tau si pentru sansa pe care ti-ai oferit-o plecand la timp inapoi in lumea civilizata in care oamenii chiar daca mai saraci material chiar TRAIESC o viata.
        Iti doresc numai bine si vreau sa ne mai auzim.

    • Salut Dragos,
      Asa cum spuneam in interventia mea anterioara, realitatea este personala si nu generala. Cred ca te cam grabesti atunci cand spui ca in Romania nu poti avea o viata buna si indestulata decat daca, fie ti-a dat tata, fie faci afaceri ilegale si imorale, sau FURI, asa cum spui tu. Nu este deloc asa, iar exemple de oameni care au reusit in Romania, exclusiv prin forte proprii, si totodata respectand atat normele legale cat si cele morale, sunt foarte multe. Afirm cu mandrie, ca eu sunt unul dintre acele exemple. Sunt de profesie avocat, titular al unui cabinet de avocatura in Sibiu, castig bine, am o locuinta decenta in cea mai buna zona a orasului, conduc un Mercedes , am de asemenea in proprietate un mic lac, (iaz) in satul natal al parintilor mei(3500mp luciu de apa)si o cabana in constructie pe malul lacului meu. Normal ca la lac nu ma duc cu Mercedes-ul asa ca am si o masina de teren. Si altele, dar cred ca e suficient. Itzi spun lucrurile astea cu titlu exemplificativ, ca sa itzi dai seama ca in nici un caz nu traiesc modest in Sibiu. Si toate astea, in conditiile in care parintii mei sunt oameni simpli, care traiesc la tara, cresc animale si muncesc pamantul. Nu sunt saraci parintii mei, m-au ajutat cat au putut, si m-au crescut cum au stiut ei mai bine, dar nici bogati, nu am avut pe nimeni care sa ma bage in avocatura, am intrat pe propriile mele puteri, la fel cum am intrat si la facultatea de drept la stat, cand era o concurenta de 11/loc, cu bursa, si am terminat cu media 9.5. Nu am fost niciodata in politica, si nu am facut niciodata afaceri ilegale sau imorale. Ce am facut eu diferit, a fost ca atunci cand unii mi-au spus “in Romania nu reusesti decat cu ajutorul imoral al parintilor, ori daca furi”, eu nu i-am crezut si mi-am urmat drumul meu. Ce e drept, NIMENI nu mi-a dat nimic, asa cum se da in tarile astea mult laudate, unde societatea itzi “da”, cu conditia sa stai frumos in fundulet si sa faci HAM HAM cand ti se arata zaharelul. Asta e pretul care trebuie platit, iar pentru mine pretul asta e prea mare. Tot ceea ce a scris Claudia mai sus este perfect adevarat, si excelent argumentat, nu sunt “scuze” ale uneia care nu s-a putut adapta. Dimpotriva, cred ca e prea desteapta pentru a se lasa “dresata”.
      Nu sunt singurul care am reusit in Romania, cunosc multi altii ca mine, diferenta dintre noi, cei care am reusit in Romania, si cei de afara, este aceea ca noi suntem acasa. Niciodata nu o sa poti sa te simti acasa 100%, decat acolo unde te-ai nascut si ai crescut. Toate argumentele invocate de mine, si de altii care s-au intors acasa nu sunt scuze, pentru noi sunt lucruri care conteaza. Pentru mine conteaza sa ma simt stapan cu adevarat pe bucatica mea de pamant, sa merg pe munte si sa ma opresc sa-mi pun cortul unde vreau eu, nu unde-mi da voie ranger-ul, sa ma comport asa cum mi se pare mie natural intre ai mei, nu cum ma ghidoneaza regulile mult prea multe din “tarile avansate”. Orice ati spune, viata intre straini e searbada, e lipsita de nuanta, e ca un tablou banal, iar cei care spun altfel se mint singuri. Toti cei pe care i-am intalnit in America, in momentele de sinceritate cu ei insisi tanjesc dupa sentimentul acela special pe care-l ai cand esti “acasa”.
      Viata in strainatate e din punctul meu de vedere un compromis pe care cei plecati il fac, pentru ca acolo “e mai usor”.

  • Claudia, este foarte frumos ce spui, si demn de tot respectul! Dar, atunci, de ce te-ai decis sa pleci din tara? Ce asteptari aveai de “dincolo”?

  • @Claudia: Din nou ai curajul de a povesta si de a imparti cu noi, oamenii pe care citeam articole tale.
    @ Pentru noi care citim articole tale:
    Nu cred ca un judeca de valor are loc-ul lui aici, ar fi cam daca vorbam despre cine are cel mai mare masina, mai degreaba, ar putea fi mai interesant sa putem schimba parere noastre dar fara sa ne judecam unu pe altu, diferente sunt o sansa dar trebuie sa ramanem deschis si chiar daca nu suntem de acord, cel putin, sa pastram respect-ul de a asculta, in cazul acesta, sa citim si daca vrem si noi imparti mai departe sa facem un blog despre munte si aer curat sau despre hotdog canadian :)

  • Va felicitari din toata inimia. Locuiesc in Finlanda de peste 22 de ani. Dupa ce stai un timp mai lung in tara gazda, copiii isi fac prieteni acolo, invata limba, si este greu sa te mai intorci in tara.
    Va felicit ca aveti valori solide si nu va luati dupa lume.
    Bravo!

  • Buna Claudia,

    Imi place ca am gasit intelepciune in scrierile tale.
    Am fost tare curios de ce te-ai intors din Canada, asa ca am rasfoit un pic prin blogul tau si cred ca mi-am dat seama. Iti place verdele muntilor si florile campului ceea ce in Canada nu prea vezi timp de 9 luni pe an.
    Cineva spunea aici ca emigrarea este ca o haina, eu cred ca si tu ai putea sa mai incerci, cred ti s-ar potrivi perfect Noua Zeelanda.
    Intradevar aici in Romania este sufletul, exact la fel am simtit si eu dupa ce am locuit in 3 orase diferite Montreal, Toronto si Calgary. Pur si simplu am simtit efectiv ca mi se goleste sufletul.
    Ceilalti care s-au integrat perfect acolo banuiesc ca si-au reintregit complet familiile acolo, parinti, frati, surori etc.
    Daca nu te superi, am sa iti dau un Add request pe FB sa vorbim mai in detaliu. Claus

  • Am citit toate comentariile si raman prost de ce pot sa debiteze unii.. oameni buni, fata nu s-a simtit bine acolo, e vreo problema?Sunt americani din tata in fiu, care s-au saturat de viata anosta din America si au fugit, nu in Romania, in Costa Rica, America de Sud, Africa de Sud si acolo ei se simt ca acasa.. Mie imi place ca in fiecare dimineata sa-mi beau cafeaua cu prietenii si apoi sa pornim la munca, si nu, nu termin munca la 6 seara pe stil canadian, ajung si la 7-8-9 seara acasa.. in Canada cu cine sa beau cafeaua? Cu ratele? Sa nu mai vorbim de mancarea nord americana sau australiana.. Sa nu mai vorbim de taxele pe proprietate pe care nu o sa le mai puteti sustine la batranete, si vrand, nevrand trebuie sa va vindeti proprietatile si va schimbati stilul de viata.. Discutia asta imi aminteste de o alta discutie pro si contra-mic antreprenor sau angajat la multinationala, si am inteles ca unii oameni pur si simplu nu sunt facuti pentru o viata tumultoasa ca cea de antreprenor.. asa si viata in Canada vs viata in Romania… Fratilor.. un sfat am pentru toti: daca tu te simti liber si in largul tau in Canada, ramai acolo, n-ai ce cauta aici.. daca tu vrei sa muncesti la o multinationala si sa nu ai stresul taxelor catre stat si asta reprezinta pentru tine libertatea, ramai acolo.. asa e pentru toti.. pentru fata asta, Canada nu a insemnat libertatea oferita altor romani.. Pentru unul libertatea inseamna sa stea intr-un fotoliu pe marginea lacului in Canada sa asculte ratele, pentru altul sa stea catarat pe munti, pentru altul sa doarma sub cerul liber in kENYA, altul sa cutreiere cluburile din Bucuresti saptamanal, altul sa stea beat zi de zi la crasma satului.. Suntem diferiti si asta este frumusetea Terrei..Va recomand un documentar: Human Planet

  • Imi pare rau Claudia, pentru experienta ta. Este o viata singuratica, cea de proaspat emigrant. Dar depinde de atitudinea ta, daca vii aici pentru o viata intreaga, sau numai pentru ceea ce iti place tie.

    Canada are mai multa natura decit doua Europe, si este comoara ei principala. Nu exista un ghid sa-ti dea cheile tarii, este responsabilitatea ta, daca vrei, sau nu, sa o descoperi. Este alegerea ta, sa retii anumite informatii, sau sa ceri altele.

    Canada este tara mea de 24 de ani. Traiesc in centrul lui Toronto. Aud muzica in lacurile glaciare si sutele de feluri de pomi. Poezie in linistea padurii cu cintece de la pasari inca nenumite. Prietenii mei sint Canadieni, politicosi, hilari, aventurieri, talentati, cinstiti si de ajutor. Nu e nici unul scos la banda. Este documentat, ca nu exista diversificare mai mare in vreo alta tara intre ai sai cetateni.

    Sint si inca Romanca, si iubesc Romania. Si ma simt acasa in amindoua partile.

    Imi pare rau ca numai experientele de care scrii le-ai avut in Canada. O concluzie definitiva si generalista despre o tara intreaga intr-un timp asa de limitat, este adolescenta. Imi pare rau ca nu ai cunoscut tara si ai ei cetateni, in forma lor adevarata.

    Viaata e prea scurta, si imi pare bine ca ai luat decizia buna pentru tine.

    • Revin cu o informatie, simplu pentru ca, cred ca altii care au scris aici, doare sa vezi tara ta simplificata in acest fel. Unul dintre subiectele pe care le-ai atins in blog, cel mai neinformat mi s-a parut cel de natura… Canada are munti, seriosi si de teama. Sint the Canadian Rockies, cu locuri ideale si bine documentate in Jasper National Park, Waterton National Park si Banff National Park. Zeci de mii de kilometrii inca necalatorite. Google poate sa te ajute cu aceste informatii, poze si hiking videos. Uite si un video, nu pentru ca e o reclama, ci pentru ca pentru noi, Canadieni, vorbeste cinstit de sufletul nostru. Probabil intr-adevar, trebuie sa respiri aici sa intelegi.
      https://www.youtube.com/watch?v=ThFCg0tBDck
      Best of luck to you!

    • Foarte bine spus… Citeste si comentariile mele mai jos, eu sunt in Calgary de 20+ ani. (Immigrant)

  • Parerea mea este ca oricat se lauda emigrantii…. acasa e acolo de unde ai plecat. Sufetul este legat de pamantul, locul unde te nasti.
    Asta e o realitate pe care multi o neglijeaza in favoarea traiului mai bun, in ghilimele.

    Traiul mai bun pentru mine este ACASA.

    Energia muntilor nostri si tot ce exista in ea, nu o gasim nicaieri, noi Romanii nascuti aici.

    ps. Toata familia mea este in afara tarii, in Europa, mai putin fratele meu.
    Ei nu sunt fericiti acolo, ei doar traiesc acolo si isi duc zilele mai bune acolo, asa cred ei (au rate, probleme etc ca in viata de zi cu zi).

    Dar sufletul lor se imparte si cauta linistea tarii de unde au plecat.

    Am vrut si eu sa emigrez, am si plecat… dar m-am intors cu sufletul secat si mort caci nu am gasit Energia de a trai in alta parte decat aici pe pamant romanesc. Si nu plec de aici pentru nimic in lume, nici daca ma cere de nevasta printul Angliei! :))

    Claudia ma bucur ca te-ai reintors si ca simti romaneste :))

  • Felicitari pentru articol, l-am descoperit foarte intamplator pe “Adevarul”. Eu imi tot spun ca a fost mai simplu cand am plecat: am luat decizia, mi-am facut doua valize, am plans, am luat avionul, am plans, oamenii ma intrebau de ce plang si eu plangeam in continuare. Apoi am ajuns si mi-am spus ca mi-am vazut visul cu ochii. Am trait multa, foarta multa vreme impinsa de satisfactia visului vazut cu ochii. Cand era greu – si a fost greu, al naibii de greu – ma imbarbatam cum puteam : cu visul. Am vazut Parisul. Castelele de pe Loara. Lyonul. Alpii. Doar asta vroiam , nu? Aveam bani, situatie, super, doar asta vroiam. A fost simplu cand am plecat caci aveam un vis pe care-l vedeam cu ochii. Intoarcerea o tot pregatesc. Adica imi construiesc visul acela de care sa ma agat “in caz ca”. Baza e pusa, a fost dintotdeauna Brasovul. Orasul meu de suflet. Orasul sufletului meu. Cu restul e mai greu. Cum sa supravietuiesc odata intoarsa? Calcule peste calcule. Cine sa te “ia” la peste 40 de ani? Sa cumpar, sa inchiriez. Calcule peste calcule. Cand am plecat n-am calculat nimic.

  • Claudia tu trebuia sa incerci Calagry….sunt din ce in ce mai sigur..mai scump decat Montreal (mult mai scump) dar ai ce face.

  • Scrii foarte fain, esti talentata. Felicitari ca ai avut curajul sa iti asculti sufletul si sa ii urmezi sfatul. Intotdeauna cea mai buna solutie !

  • Bravo Claudia!
    Am citit articolul azi in Adevarul si l-am distribuit pe pagina mea de facebook. Eu n-am avut taria sa procedez ca tine Sotia mea Camelia s-a prapadit, omorata de sistemul de sanatate canadian acum doi ani.
    Oamenii care incearca sa emigreze in Canada sunt mintiti si dezinformati de toata propaganda dusa de consulatele canadei. Trebuie sa incercam sa informam pe oricine vrea sa emigreze in Canada, macar sa o faca in cunostinta de cauza. Altfel vieti si familii sunt distruse intr-o tara primitiva. Hai sa tinem legatura. Numai bine.
    Mihai.

  • Sincer, imi pare rau ca ti-au aprobat acesti “amariti” de canadieni stabilirea intr-o tara de “umplutura” si ca ai luat altui potential candidat care nu ar fi gasit Canada ca fiind o tara de “umplutura”.

    ” După Niagara, Marile Lacuri și Peninsula Gaspesie nu am mai simțit nevoia să mai văd altceva. Și nici nu prea mai era ce, doar umplutură.”

    Sincer, m-ai dat gata.

    Este viata plata in Montreal, Quebec, Canada? Nu cred, dar mai bine ca te-ai intors.
    Domnisoara, nu esti facuta sa lupti pentru o viata mai buna.
    Ti-a fost mai usor sa critici si sa faci Ntzzz din buze.
    Ai avut vreodata vreo familie, sot, copiii, raspunderi familiale? Din “versurile” tale bag seama ca nu prea…

    Nu-ti place ca se munceste tare? Wow, apropo ce ai muncit intr-un an si jumatate in Canada de ai venit cu atitea “lectii” de filozofie.
    Who cares despre fitzele tale?

  • @all: măi oameni buni (și voi ziariști care preluați cioturi de articol fără ca măcar să întrebați)

    1. Am scris despre Canada în tot timpul cât am locuit acolo, multe lucruri bune. E normal ca la UN AN DUPĂ CE M-AM ÎNTORS, repet, LA UN AN DUPĂ, să prezint mai pe scurt. E un blog, nu wikipedia!

    2. Mea culpa pentru „umplutură”, se referă la kilometrii ăia mulți când mergi și nu se schimbă peisajul. Cine chiar a mers cu bicicleta, știe la ce mă refer. Și poate mai sunt chestii pentru care recunosc că am lezat, dar sincer, am zis și altele de care nu s-a legat nimeni, gen discuția cu funcționara canadiancă. Femeia m-a înțeles și sigur nu era vreo ajunsă, ci doar un om normal cu o viață normală. Toți vrem asta, doar că normalitatea unora se numără în mașini și cai putere și a altora în plante rare fotografiate în vârf de stâncă. E chiar așa greu de înțeles că nu toată lumea trăiește pentru bani??!

    3. Nu vă mai dați cu părerea despre viața mea privată, dacă eu nu fac caz de ea, voi de ce faceți!?

    4. După ani de Canada… tot români, nici nu știu dacă să mă bucur sau nu. La cei neplecați niciodată din țară nu am pretenții, ba chiar îi invit să plece, să vadă, așa se face cunoașterea. S-a stat destul sub comunism în mediu închis. Generația mea are luxul de a alege dacă pleacă sau nu. Cei care sunteți deja plecați ați făcut-o într-o perioadă delicată, lucrurile s-au mai schimbat.

    4. Legat de natura Canadei… mecanicul meu conducea 700km până undeva în nord la chalet-ul de vacanță unde pescuia. Îmi povestea că dincolo de „curtea” casei nu putea răzbi, vegetația era „zid”. Când aud pe mulți vorbind de plimbat prin natura canadiană îmi vine să râd: dacă nu e amenajat sau dacă nu mergi pe apă cu barcă ceva, nu prea ajungi undeva. În est mă refer.
    În vest la Stâncoși e cu siguranță altceva, dar n-a fost să ajung acolo. Dacă CITEAȚI blogul ați fi înțeles că sunt atașată de Carpați, nu de orice munte. Când merg pe un alt munte consider că fac sport.

    Da, e o natură sălbatică, cine contestă asta? Ce nu s-a înțeles și poate e vina mea, e că nu mă interesează acel unic concediu pe an, eu merg în fiecare weekend undeva, e modul meu de viață (nu beau, nu fumez, nu port țoale de firmă și nici n-am fitze cum și-ar dori cârcotașii). Și nici nu mă interesa să mă mut cu cortul, pardon rulota, prin Canada până ajungeam la munte, că totuși, eram și eu legată de un job.

    Poate că era corect spus: „plecând din Quebec”, v-am înțeles oricum, e bine că sunt iubitori de natură și în Canada.

    5. Am lăsat să treacă toate comentariile, aprobatoare sau nu, vă sigur că am luat în seamă observațiile și, dacă am timp, poate o să extrag o dată o listă cu tot ce mi-a plăcut în Canada. Cei care ați apărat Canada cu ardoare… foarte bine! înseamnă că vă iubiți țara și că vă potriviți acolo. Nu asta căutăm toti?!?

    6. „vieți bune pe bandă” se referă la emigranți și da, asta e. Pentru ce se duce toată lumea acolo? Și cum așteaptă Canada imigrantul „bine selectat” dacă nu cu număr social, asigurare, ajutor social dacă e nevoie, alocații pentru copii, cursuri gratuite etc. Nu înțeleg de ce se poate ofensa careva dintr-o expresie care reflectă adevărul.

    7. Pentru că am o „inimă largă” cum spunem noi românii: sunt oameni care trăiesc și pentru altceva decât bani, avere materială. Toți se leagă de muncă. Să vă dau un exemplu: am cunoscut o tipă aici în România care muncea enorm de mult, de la nouă dimineața până la unu-două noaptea într-o corporație. A strâns mulți bani pentru că nu apuca să-i cheltuiască. Într-un an eu mă plimbasem 2-3 weekend-uri din patru, ea le muncise. Nu-și amintea ce făcuse, cum trecuse anul. Câștigam, cred, un 10% din cât câștiga ea, dar nu-mi doream restul ei de 90%. Pentru ce? Între timp și-a dat demisia și are un job normal, mai puțini bani, mai multă viață. Fiecare alege pentru el.

    8. Vâlva asta creată e la fel de artificială ca ziarele care au preluat-o mizând pe inflamarea oamenilor, pe reacția lor la intrigă. De când scriu pe blogul ăsta nu v-ați animat de frumusețile de pe traseele montane sau chiar de articolele scrise în Canada fiind. Blogul ăsta a trăit în tihnă și-și va reveni la tihnă, ceea ce doresc tuturor. Să ne revenim la ale noastre și să fim mai relaxați.

    Vă salut de la Brașov!
    p.s. în perioada următoare am concediu (concediul e dreptul ăla legal când ai un serviciu) și voi fi mai rar conectată la internet. Ca să știți, că altfel vă dați cu presupusul :)

    • @Claudia: Ah, doream sa mai scriu un rand si am dat submit din greseala :)

      Te felicit si pentru maturitatea si rabdarea de care dai dovada in raspunsurile tale la unele comentarii mai putin prietenoase.

      Poti pleca oriunde in lumea aceasta daca iti doresti cu adevarat sau daca esti constrans(a). Nimeni nu te poate critica pentru alegerile facute, mai ales atata timp cat nu judeci la randul tau pe nimeni.

      In fond “cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”…am citit articolul pentru ca am rezonat cu gandurile tale, altfel daca nu ma interesa, treceam mai departe.

      Nu vad de ce ar trebui sa te critice oamenii pentru alegerile tale, atata timp cat nu ii impacteaza cu absolut nimic.

    • Bravo Claudia, totusi nu trebuie sa le raspunzi frustratilor din Canada. Iti irosesti timpul tau liber pretios.
      Da este frumoasa natura in Canada, numai ca este greu de ajuns la ea.
      Atata incompetenta in turism se poate intalni numai in tarile subdezvoltate.
      Tobermory in Bruce Peninsula este numai un exemplu. Lacul Huron si insulele sunt din alta lume.
      Hotelul pe de alta parte a fost 300 de dolari pe noapte si ne-a fost teama ca se prabuseste peste noi, de mancat ne-am saturat de hamburgeri, nimic in spirit turistic.
      Totul este facut ca sa-ti goleasca buzunarele, nu sa-ti si ofere ceva, Canada este un surogat al capitalismului modern prost inteles.
      Bani, bani si iarasi bani, poate ca nu toti suntem atat de disperati sa adunam tone de bani, chiar vreau sa ma bucur de frumusetile canadiene dar nu ma lasa chiar sistemul.
      Un bilet de avion pana in Calgary (ca sa ne bucuram de munti) costa in jur de 1000 de dolari.
      Un bilet de avion Craiova – Londra costa 40 de euro, aceeasi distanta.
      Asa se face turism in Canada. Bleah!
      Cum zice Claudia, cea mai frumoasa vacanta in Canada a fost in Mexic.
      Rugamintea pentru canadienii care-si dau parerea pe blog este sa fie obiectivi sau sa-si tina gura.
      Vacanta placuta Claudia si asteptam si ceva poze. Numai bine.

  • Mai fata, bucura-te de concediu si de viata si nu te mai justifica atat! Lasa-i in pace pe carcotasi – in fond fiecare trebuie sa traiasca asa cum isi doreste, nu asa cum vor altii. Bravo tie ca ai avut curajul sa pleci si bravo ca ai avut curajul si mai mare sa te intorci. Este cel mai usor sa fii superficial – dar tu ai demonstrat ca nu te dai batuta si stii exact ce vrei. Lupta in continuare sa ai viata care te face fericita si implinita. Bafta si sanatate!

  • Viaţa de imigrant nu se potriveşte oricui. În ciuda neajunsurilor din ţara noastră nu m-aş vedea trăind în altă parte oricât de bine aş cunoaşte cultura şi limba acelei ţări. Am trăit 9 luni în Spania şi, în ciuda poporului foarte deschis (la un nivel superficial oricum dpmdv) nu mă simţeam acolo ca acasă, simţeam că nu pot lega prietenii, că lipseşte ceva, nu am avut niciodată senzaţia că pot prinde rădăcini.

  • Buna Claudia,
    Te felicit pentru puterea de a-ti urma sufletul. Sunt in Canada de 15 ani si am un success material deplin. Am venit aici singur, destul de tanar fiind. Nu am dat nici un examen, nu am avut nici o greutate in a-mi gasi de munca, nu am fost incercat de viata din Canada deloc. Pur si simplu cred ca am avut noroc sa am asscensiunea de cariera pe care am avut-o.
    Acestea fiind spuse, cand citesc ce scrii, parca sunt cuvintele mele. Nu am fost si nu voi fi niciodata la mine acasa in Canada. Ma simt ca si cum as fi in delegatie….mai muncesc un pic si plec acasa. Din pacate sotia mea detesta Romania, pentru aceleasi motive pentru care si romanii din Romania o detesta: coruptia, “neamu prost”, manelele la maxim, imposibilitatea de a fi lasat in pace, spaga, lipsa drumurilor, necioplitii de pe cararile muntilor dar si de pe nisipul marii, figurantii, sistemul de educatie dezastruos, care produce cand si cand cate un olimpic, scarba functionarilor publici si multe altele.
    In ciuda tuturor acestor probleme din Romania, cand vin in concediu, acolo ma simt acasa. Parca si tara mea si padurea mea au alt miros decat aici, ma plimb de fiecare data pe alea cu castani de langa liceul Mircea Cel Batran unde am terminat scoala. Sunt probabil un melancholic, asa cum mi se spune deseori de apropiatii mei care au ramasa in tara, si nu vad ce probleme insurmontabile au ei, si ce viata am eu. Probabil ca asa este, probabil ca nu vad ceea ce sotia mea si altii vad.
    Din pacate acest orb al gainii pe care il am nu are vindecare si voi continua sa traiesc ca un neadaptat.
    Sunt foarte constient si recunosc faptul, ca prin munca cinstita in Romania nu as fi reusit sa realizez material ce am realizat aici, ca sa nu spun ca daca as fi reusit in Romania, probabil as fi dat multe spagi. Dar asa cum spui tu, banii nu aduc fericirea si chiar daca am tot ce imi doresc, totusi am un gol in suflet. Acest gol mi-l umplu cu ura pentru clasa polititca din Romania, care ne obliga sa traim dezradacinati pe cele cateva milioane de romani care am ales calea exilului. Am un frate in Romania, care a ales si continua sa aleaga sa traiasca in Romania, si care are o mica firma de consultanta in care el e singurul anagajat si imi povestestea ieri ca fiscul introduce o taxa pe metrul patrat pentru firmele ca a lui, si ca va fi nevoit probabil sa o inchida sau sa lucreze la negru.
    Acesta este inca un exemplu in favoarea celor ca imi spun ca in Romania din pacate nu e de trait.
    In concluzie, draga Claudia, te astept sa schimbi ceva in mentalitatea romaneasca, sa venim si noi cei care tanjim dupa tara noastra.
    Nu dorim sa venim sa facem bani, dorim doar sa putem trai civilizat in romania
    Crezi ca e posibil sa schimbi ceva sa apuc si eu macar la pensie sa traiesc in Romania?

    • Alexandru tot ce scrii sunt deasemenea si cuvintele mele.
      Eu n-am mai gasit in Romania nici macar ce-am lasat in 2000 cand am plecat.
      Discutia era totusi despre viata din Canada.
      Cineva pe blog lauda Toronto !!!!!
      Orasul in care ramai fara benzina pana gasesti un loc de parcare, orasul in care in afara de districtul financiar cu zgarie nori, oricare alta strada arata ca dupa razboi, cladiri urate cu fatade care cad pe trecatori, cersetori la tot pasul, blocuri construite pe foste locuri de joaca.
      Lipsa de sistematizare si incompetenta, totul construit superficial pentru un profit rapid.
      Si apoi oamenii, ce colcaiala de tembeli, prost imbracati si urati la propriu, majoritatea vizibil stresati si care trec pe langa omul cazut pe jos fara macar sa priveasca.
      Toronto este de departe cel mai hidos oras pe care l-am vazut vreodata, la toate capitolele.
      Dragi canadieni, hai sa fim seriosi, da o ducem bine material dar in afara de asta nu avem absolut nimic altceva macar apropiat de normalitate.

  • “tot ce e cât de cât turistic costă”, “m-am intors pentru Carpati”… Eu zic: Nu a avut cine sa te indrume… Eu sunt la Calgary de 20 de ani cu familia. Nu exista weekend din Mai pana in Oct sa nu fim in drumetie in munti. Mii si mii de carari de vazut, ne trebuie zece vieti… Totul gratis, eceptie condus masina pana acolo. Se poate lua si autobuzul. Iarna, ski si snowboard, apoi baie la izvoarele termale. Astea costa, ca si in Carpati. Dar satisfactia de a fi tratat omeneste si de a avea posibilitatea de munca cinstita, civilazata si platita, este rara chiar si in Europa. Sa nu mai zic de posibilitatea de vizite in Hawaii, Mexico, Cuba, St.Lucia, Barbados, Europa, Asia, South America, toata USA, etc, doar din “salar” si nu din credit card. Nu aavem balanta pe credit card din ’95 de cand am venit. Doar casa/mortgage am luat pe credit si l-am achitat rapid apoi am luat al 2-lea, ca sa inchiriem casa prima, pt venit suplimentar. Am chemat multi prieteni din Montreal sau Ontario sa se mute la Calgary daca le place muntele, si unii au venit si au vazut diferenta de aer, apa, munti si vreme. Au ramas aici, si “they fell in love with Alberta”. Este un loc unic, Calgary a fost ales de 5 ori la rand cel mai curat oras din lume. Nu fac reclama, este realitate. Am prieteni aici din Anglia, Elvetia, Germania… Nici unuia nu-i este “dor” de acasa. Se duc pt 1-2 saptamani sa-si vada familia, dar se intorc cu aceeasi impresie de “too much stress and sadness everywhere”, si sunt in al 9-lea cer de bucurie ca au ales acest loc de trait. — Astea sunt cateva din impresiile mele. Eu sunt Sibian, iubitor de drumetii in munti, am batut toti muntii romaniei cu cortul sau la cabane in cei 35 de ani traiti acolo. De la Muntii Semenic si Parang, Tarcu, la Retezat, Cindrel, Fagaras, Bucegi, Piatra Craiului, Buzaului, Ceahlau, Obcinele Bucovinene, muntii maramuresului, si Apusenii, toti i-a vizitat de mai multe ori. Creasta Fagaras am facut-o de peste 20 de ori, la mare in fiecare an pt 2 sapatamani, in delta am fost de 7 ori. Am fost la Felix, Herculane, Pucioasa, Calimanesti. Cu toate astea, loc ca cel unde suntem acum nu exista. S-auzim numai de bine. Imm

    • Am uitat sa mentionez si alte locuri si orase similare, cu munti si aer curat: Vancouver, Victoria, Kelowna, sunt doar cateva pe care le stiu mai bine. (Imm)

  • Eu v-am citit pe multi dintre voi.
    Mi-a placut ceea ce scrie Claudia, sensibilitatea, sinceritatea si emotia cu care descrie reintoarcerea acasa.
    Eu traiasc de zece ani in Madrid si simt ca este locul meu. Nu ma refer la faptul ca din punct de vedere profesional Ai alte perspectiva, sau castigi mái mult,sau iti permití al nivel de viata….Nu. Ma refer la sentimental acela de familiaritate, de siguranta ,de emotie pe care il simti cand mergi pur si simple pe strada,sau vorbesti cu oamenii, sau mananci o mancare care iti incanta simturile.
    Eu cred ,ca “acasa” nu este ches tie de spatiu,nici nu tine de faptul ca te-Ai nascut sau Ai familia in acela loc.Pentru mine “acasa” inseamna acela loc unde ma simt bine, unde eu vibrez la unison cu tot, este mái mult o stare care vine din interior si care prea putin are de-a face cu exteriorul. “Casa” o purtám in suflet oriunde ne-am afla. Cu asta nu vreau sa zic ca vreodata unul poate uita ulita copilariei, mirosul painii recent coapte in testele de pamant facut de bunica, cozonacul,savarinele si frumoase le peisaje. ..insa poate descomperi ca a fi impacta cu tine insuti tine de fiecare in parte, nu de ce vine din exterior.

  • Draga Claudia,

    Eu nu te cunosc personal si am ajuns aici prin “recomandari”. Vreau sa te felicit pentru felul deosebit in care scrii, intr-o romana de invidiat! Imi pare rau ca am ajuns sa le fac oamenilor complimente pentru asa ceva, dar ma bucur ca mai sunt romani care isi vorbesc corect limba si care stiu sa puna cuvintele in fraze si in texte. Bravo!

    Am stat si eu un an in Cehia si stiu ce ai simtit acolo. M-am intors in Romania nu neaparat pentru ca era optiunea mea nr. 1, ci am fost fortata de imprejurari. Anul trecut am adus in discutie o eventuala emigrare in Canada; intamplarea facea sa colaborez cu cineva din Montreal nascut si crescut acolo, care mi-a facut marele serviciu de a-mi prezenta Canada verbal, cu bune si cu rele, exact cam cum ai prezentat-o si tu. Am decis ca iese din discutie :)

    Prietenul meu este neamt, asa ca te inteleg si cu privire la ce spuneai legat de Germania. Te inteleg perfect, cu toate ca nu rezonez chiar cu tot, dar mai e ceva de salvat in Romania, cum bine ziceai si tu.

    Acum stau in Bucuresti si iarasi simt ca trebuie sa iti dau dreptate. De fel, nu sunt de aici, am stat in Bucuresti cativa ani buni, am plecat pentru ca nu il mai suportam, iar acum sunt din nou aici, pentru ca nu prea am avut de ales.

    Nu stiu daca vreau sa spun ceva substantial cu toate astea, pur si simplu ti-am citit articolul si n-am putut sa nu spun nimic.

    Iti doresc sa fii fericita oriunde crezi tu ca iti e bine! :)

  • Sunt de peste 10 ani in Canada. Am avut un fost coleg de scoala generala in Ro care a imigrat in Canada aproape in aceeasi perioada cu mine, inginer mecanic fiind. Imi aduc aminte de lunile premergatoare plecarii lui, cand ma intalneam cu el … cum mai injura de mama focului sistemul .. ca el e inginer mecanic si face munca necalificata, da cu ciocanul, chiar daca era incadrat pe pozitie de inginer. Abia astepta sa plece in Ca. A ajuns aici, si dupa 6 luni, perioada in care nu a reusit nimic, s-a intors in Ro. Ce mai scria pe bloguri dupa, spunand cat de rau este in Canada si cat de bine in Ro, unde si-a reluat jobul de inginer care ciocanea pe macarale… si cat de multumit era de ceea ce facea.
    Revenind la Claudia, imi pare rau, dar de pe linkedin:

    din 1,6 luni cat a fost in Ca, plecand din Ro in februarie 2013 si revenind in tara in august 2014, nu a lucrat decat 6 luni pe urmatoarea pozitie:
    Associate Editor
    Ziarul Impact (Impact Newspaper)
    October 2013 – March 2014 (6 months)Montreal, Canada Area

    Ziarele comunitare din Ca, Impact fiind unul dintre cele mai mici, abia supravietuiesc si in general nu prea platesc.. sau daca o fac e pe la salariul minim de aici.
    Am foarte mari dubii ca din ce a fost platita 6 luni pe pozitia respectiva, a avut un trai imbelsugat in Ca in 1,6 ani. Asa ca .. a renuntat la bunastarea materiala pentru partea sentimentala… imi pare rau, dar nu o cred. Nu am avut rabdare sa citesc tot ce (s-)a scris despre ea, nu stiu daca a fost singura sau maritata.. dar daca esti singura e de 2 ori mai greu .. atat sentimental cat si material. Cu salariul minim nu faci cu mult mai multe lucruri decat in Ro.. mananci si atat.. nu poti sa iti permiti lucruri deosebite, nu poti sa calatoresti.. nimic.
    In conditiile astea, e normal ca gandul sa te intoarca spre Ro.. unde era la fel.. doar ca aveai avantajul prietenilor si al locurilor unde ai crescut.
    E adevarat ca iti lipsesc rudele, prietenii (daca mai ai prin tara ca majoritatea prietenilor mei e raspandita prin Eu, Ca si USA), dar NICIODATA nu as fi realizat in Ro (nefiind conectat la sistem) ce am realizaat aici.. NICIODATA nu as fi fost in stare sa le ofer copiilor ce le ofer si le pot aferi aici.
    Am emigrat din 2 motive principale.. sa le pot oferi o viata mai buna copiilor (cu alte valori decat cele pe care le vad in fiecare an la TV) si sa imi pot perimite sa calatoresc. Am vorbit despre copii. Iar de calatorit, in fiecare an vin in tara cu copilul si plecam de 2 ori in vacante … fie la plaja fie prin orase si locuri din Ca si USA pe care le consideram interesante.
    Prieteni? E adevarat ca e destul de greu sa iti faci un cerc de prieteni ..localnici.. dar.. cand am plecat din Ro mai aveam 2 familii de prieteni cu care ne intalneam si mai ieseam, iar de cand am emigrat o familie a plecat deja in alte zari… aici.. poate am fost eu mai norocos, dar suntem vreo 10 familii cu care ne intalnim la ocazii mai speciale ca de Pasti, Revelion, si vreo3-4 familii cu care ne intalnim saptamanal daca nu cotidian. Nu o fi mai bine, dar sigur nu e mai rau ca in Ro.
    Singura chestie peste care e foarte greu de trecut .. pe care nu ai cum sa o inlocuiesti.. sunt parintii, fratele sau sora ramasi in tara. Desi merg in fiecare an in Ro, si o data la 2 ani vin si ei pe aici, vorbesc saptamanal cu ei la telefon.. dorul exista.

    Morala: nu exista “patrioti” care s-au intors in tara renuntand la imbelsugarea din afara.. exista doar povesti de succes si esecuri sau neadaptari care duc la revenirea la origini.

  • Bine ai revenit. Adevarul este unul singur. Mai devreme sau mai tarziu toti revin in locurile unde s-au nascut. Îi cheama pământul și strabunii înapoi. Nu am o explicație rațională dar simt ca așa este. Iti doresc tot binele din lume.

  • Mă bucur să aud de tine, din nou. Constatasem că ai dispărut oarecum, dar cum și la mine evenimentele vieții m-au luat în tăvălug …. (sunt de 18 luni în Austria pentru că aici mă chema seva arborelui genealogic) …. Citesc o melancolică tristețe și m-aș aventura să afirm că o înțeleg în mare parte. Dă-mi de știre când ajungi prin Austria, poate ne vedem. Îți doresc din suflet să nu regreți această reîntoarcere și îți mai doresc din suflet să-ți găsești cu adevărat locul în lume, căci pentru unii nu e de la sine înțeles. Un an jumate e ca o secundă dintr-o viață, dar poate că secunda aia a cântărit prea greu la tine. Îmi pare rău că la acest moment nu mă pot bucura să citesc acest material. Cu drag, Anka

  • @Mihai Cucit – ma intreb daca colegii tai de la Litens Automotive stiu cum gandesti despre ei sau ce ar zice daca ar sti.:)
    A propos, daca nu iti place Toronto (nici mie nu imi place, de aia nici nu traiesc acolo), muta-te din Thornhill! :)

  • Pentru ca unii “saluta” cu înjurături sau jigniri, pentru ca altii au, dupa x ani de Canada, încă atata ura in ei, am decis sa INCHID comentariile.

    Nu am aprobat comentarii cu limbaj de mahala, pe cei care au jignit gratuit, pe aceia care s-au semnat cu nume diferite, dar având aceeasi adresa de mail sau IP si care au comentat si pro si contra. Da, romani. Ar trebui sa jignesc la randu-mi? Nu, cum bine spunea cineva pe fb, comentariul reflecta calitatea celui care îl scrie. Cu opiniile nu am nimic, cu felul in care sunt scrise da. Nu poti intra in casa unui om cu o înjurătură pe post de buna ziua. Aici in Romania încă nu, poate in Canada asa se procedează :(

    S-au spus multe, părerile sunt impartite cum este si firesc sa fie, suntem diferiti, avem vieti diferite, iar datul cu părerea dupa un citit pe fuga este semn ca oricate cetatenii are un om, caracterul are un singur pasaport. Aceia din Canada care sunt încă amatori de rautati, barfe, atitudini josnice, care desi au atins succesul canadian sunt romani in comportament ca-n proverbul cu lupul si blana, ar trebui sa fi deprins deja toleranta ce in Canada chiar exista.
    Asta e singurul aspect care ma mahneste.

    Ar mai fi si acel aspect al oamenilor care au citit preluarile partiale de anumite ziare si si-au dat cu parerea fara ca macar sa citeasca mai mult. Exact ca si pe blog! Multe comentarii mi-au dovedit ca 90% din oameni nu au citit nici macar prima postare din categoria Canada, s-au multumit cu postarea de fata care era mai mult un epilog pentru CITITORII obisnuiti ai blogului.
    Pe perioada Canada s-au scris 89 de articole http://www.meetsun.ro/canada/page/13/ (incepeti de la ultima)

    Daca exemplele de facut bani mă lasa rece (asta e, fiti dezamagiti ca exista oameni care vor altceva!), la cele cu natura i-as intreba retoric pe cei care se bucura constant de ea: unde erati când se scria pe blogul asta de drumetiile in Quebec? Si alte activitati in natura, nu picnic amenajat… De cate ori ati invitat si sponsorizat la voi in Stancosi vreun montaniard roman?!? Voi aceia cu sute de mii de dolari pe an (eu stiu ca sunt impozitabili, dar cei de-acasa nu stiu, lor va puteti lauda ca daca va plangeti, dauneaza grav mandriei… ). Din gura toata lumea da, v-ati adunat ca ciupercile dupa ploaie pe blog când a fost rost de disputa sau pentru ca cititi ziare avide de trafic sau pentru ca, desi canadieni cu o viata plina, stati pe forumuri romanesti disecand totul de la distanta.

    Celor care îmi trimit mesaje de sustinere, va multumesc, dar opriti-va si voi, nu am facut nimic deosebit. Fiecare e dator sa isi aleagă calea, tara, viata, sa greseasca, sa reuseasca etc., iar daca din postarea unui blog mic a iesit o tevatura este doar un exemplu de lume in care trăim. Fără granite.

Comentarii închise.