Locul meu preferat din Montreal

Lachine-Canal-05_w.jpg

E un canal, Canalul Lachine. Încă de anul trecut când mergeam des cu bicicleta îmi intrase în grații, dar de anul acesta de când tot alerg în lungul lui, a ajuns și-n top. Nu vă imaginați că-i vreo boschetăreală pe-acolo (aceea e la fluviu), ci e un fel de parc liniar cu piste pentru bicicletă și role și potecuță pentru alergători. Altfel, dacă nu s-ar vedea orașul oglindit în apele potolite de ecluzele de lemn rămase moștenire istorică, aș putea lesne uita unde sunt…

Canalul are un pic peste 14km lungime și datează de pe la 1800 ca soluție pentru continuarea navigației pe mult prea agitatul fluviu Saint-Laurent (pe alocuri pe fundul apei sunt praguri de stâncă ce provoacă un fel de mici cascade și vârtejuri de apă). În zilele noastre, ca să folosesc o formulare de Teleenciclopedia, ecluzele sunt folosite mai rar și doar pentru agrement, fiind alt canal mai larg și mai adânc pentru circulația navală. Chiar și așa numără peste cincisprezece poduri, vreo trei tunele pe sub și cinci ecluze de lemn, funcționale.

Lachine.jpg

De ce-mi place mie locul ăsta? Pentru că e lung, e verde și e gratis. Și pentru că aparține oamenilor, exact asta simt când alerg, că are multe porțiuni unde aparține într-adevăr oamenilor și doar lor.

Lachine-Canal-01_w.jpg

Dacă cu bicicleta kilometri se scurg mai repede și surprind atmosfera mai pe larg, în alergare savurez totul în detaliu și nu-i de mirare că reușesc să mă bucur de fiecare dată și să mă încarc cu multă energie pozitivă.

Că în șase kilometri ajung în centrul vechi și-n Vechiul Port urmărind pistele prin colțuri ferite de zgomotul orașului, asta e deja un bonus pentru că am reușit să alerg distanța asta.

Preferată mi-e însă jumătatea de sud-vest a canalului, unde liniștea și pustietatea domnește uneori atât de firesc încât uit că sunt într-un ditamai orașul. Iar când s-a întâmplat să ies imediat după ploaie, aveam tot canalul doar pentru mine, cu tot cu flori și păsări și veverițe. Până și un stârc cenușiu își are cuibul într-un mic stufăriș de pe mal, atât e de liniște!

Vechiul Port văzut cu telefonul din alergare,

Lachine-Canal-06_w.jpg

Lachine-Canal-07_w.jpg

Lachine-Canal-09_w.jpg

Lachine-Canal-10_w.jpg

Lachine-Canal-11_w.jpg

Lachine-Canal-12_w.jpg

Lachine-Canal-13_w.jpg

Lachine-Canal-14_w.jpg

Lachine-Canal-15_w.jpg

Lachine-Canal-16_w.jpg

Anul acesta am ratat trăirile urbane cu flori de câmp, când am trecut pe-acolo trecuse deja și tractorul și cosise bunătate de oază… (mirosea e drept a fân, măcar atât).

Montreal.Campul cu flori.Lachine Canal-17.JPG

Și ca mai întotdeauna apusul în Montreal e un spectacol, iar alergarea una pe cinste :)

Lachine-Canal-23_w.jpg

p.s. alergarea pe plat mi se părea din cale-afară de plictisitoare până am descoperit cum să mă las purtată de vraja canalului…

18 Comentarii

  • nu-mi zi ca alergi zilnic ca mooor, eu trag de mine zilnic si acum sunt in perioada aia in care trag degeaba :)))

    “ca întotdeauna, iau totul cu mine”, ca sa citez un clasic in viata :-p

    • Nu alerg zilnic, in perioadele bune o data la dooua-trei zile, altfel o data pe saptamana. Depinde ce distanta alerg, daca e mai mare am nevoie de timp de refacere. Nu ma alearga nimeni ca sa zic asa :)

      Uite aici un program de alergat pentru incepatori care da super-roade, crede-ma pe cuvant:

    • Pai sa stii ca fiecare tura pe acolo imi aduce fericire. E un fel de tratament care functioneaza intotdeauna (dar nu pentru mult timp 😀 )

  • E placut cand descoperi astfel de oaze de liniste in mijlocul unor orase mari si aglomerate. Din punctul asta de vedere eu aici nu ma pot plange, Tours e un fel de sat mai mare :)).

    • Acum ca o sa pleci in explorare cu bicicleta o sa gasesti tot felul de oaze desi la tine cam totul e… oaza.
      In privinta Canalului meu, e fain ca e in lungul orasului si peisajul se schimba mereu de la downtown cu blocuri turn, la „dealul” Mont-Royal, la blocuri si case si chiar autostrada :)

    • Aura, si daca nu scriu acum, dupa clar n-o s-o mai fac. Si vreau sa ramana consemnat pentru ca intr-adevar e un loc care-mi place, un foarte bun loc de alergat pe care il apreciez :)

  • Buna dimineata, Claudia
    :)
    Mi-a placut mult poteca din prima poza. Locul te transpune , intr-adevar, in alta lume; la cativa pasi esti in oras : ciment, asfalt, apoi ajungi in natura, cu o minima interventie umana.
    Ma surprinde placut, dar si cu tristete dragostea si respectul celor din Montreal (si poate din intreaga Canada) pentru ce au construit stramosii lor. In tara noastra au obsesia demolarilor, la gramada si mai ales dupa interesul de moment sau dupa vanitate. Iar ceea ce pun in loc e de plans,dar ei sunt mandri….

    • Neata Ramona, la mine chiar e dimineata :)
      Spre deosebire de europeni istoria Canadei incepe pe la 1700 si ceva, deci ar fi si culmea sa demolez putinul pe care il mai au. Sunt sigura ca au mai distrus si ei, dar unele lucruri precum ecluzele de pe un canal pot fi scutite caci nu stau in calea nimanui (intre noi fie vorba, lemnul lor nu e ala original, le-au refacut).
      Din civilizatiile bastinasilor de dinaintea venirii englezilor si francezilor n-au ramas prea multe marturii, asa ca istoria Canadei se poate considera una foarte recenta.
      p.s. asta nu ne scuza pe noi romanii sau pe altii ca noi de faptul ca nu pretuim ce avem…

  • Pentru ca ai inchis comentariile la reintoarcerea in Ro dupa Canada. Voiam sa-ti scriu ceva. Sa stii ca am si eu un cunoscut care mi-a spus ca nu s-a simtit bine acolo. Ca era totul prea intunecat, ca neavand lumina se simtea chiar deprimat. Mai stiu o familie super-fericita, au avut ei la un moment dat alte probleme de relationare intre ei, care super-bine s-au adaptat, cu sania, cu merele dulci pe bat etc etc. Ai incercat, nu a mers, ok, experientele sunt subiective. Dar sa stii ca in Ro se spune ca generatiei noastre nu va mai avea cine sa ne plateasca pensia, ca tinerii vor fi plecat cam toti din tara de la noi… Nah, daca vom mai apuca sa traim noi pana atunci:-)
    Si eu as vrea sa plec din tara, dar imi lipseste curajul. Daca nu ma descurc, ce fac cu job-ul etc etc. Desi nimic nu mai e sigur nici in Ro, daca va mai exista jobul meu aici plus ca sunt si indragostita de cineva din alt oras si presata sa ma casatoresc cu oricine numai sa ma casatoresc… Imi vine sa-mi iau campii :(

    • Buna a!
      În primul rând, de ce „a”? Era așa greu să scrii un Ana sau Alina sau Anca etc.?

      Apoi, am închis comentariile pentru că era locul de aruncat cu roșii al forumiștilor români stabiliți (sau nu) în Canada care nu aveau altceva mai bun de făcut – deși statul toată ziua pe site-uri românești trădează cam „multă” fericire canadiană, nu?!?

      Și eu știu oameni care au emigrat și au rămas în țările respective, dar și oameni care s-au întors. Și unii și alții mulțumiți de alegerile lor. Mai e și acea categorie care acționează după gura lumii sau așteptările altora și pe aceea nu îi suspectez de fericire sau împăcare, ci de conformare cu o mentalitate de care noi românii scăpăm greu: trăitul pentru casă, mașină, căsătorie, copii și… pensie. Uităm că mai trebuie să trăim și pentru noi, pentru suflet, pentru ziua de azi.

      Plecatul e de două feluri: curaj sau oportunitate. Dacă nu se va ivi cea de-a doua, atunci îți va trebui curaj, însă dacă îți trebuie prea mult curaj e semn că nu asta îți dorești…

      Nu pot să cred că ești „forțată” să te căsătorești! Distanțează-te de cei care te împing la așa ceva, chiar de sunt părinți și bine intenționați. Riscă și mută-te în orașul acelui cineva (e și un test de emigrare, dacă poți face asta aici atunci e cam la fel și în altă țară, poate chiar mai greu aici).

      Viața e prea scurtă să trăim într-un singur loc și apoi trăim în 2017, anul în care la 1-2h de zbor cu avionul (mai ieftin ca trenul) putem fi unde dorim.

      Epilog: sunt necăsătorită, dar consider că am o familie adevărată, bazată pe mult mai mult decât un act (știu asta pentru că am divorțat cândva pentru a lua totul de la capăt). Avem o fetiță, locuim în România într-un loc care ne place foarte mult. Da, România e o provocare, dar aici sunt și prietenii ăia adevărați (nu convenționali, de grătar).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *