Gaspésie este o zonă turistică, însă nici pe departe în sensul în care numești în Europa turism, unde turism e sinonim cu aglomerație, istorie veche de cel puțin cinci sute de ani etc. Aici, ocolul peninsulei presupune în mare parte un drum printre munți și mare, cu trecere prin localități micuțe, cu muzee, cu foarte multe chestii de făcut de simți nevoia a șapte zile și nu trei, cu parcuri naturale în care poți rămâne cel puțin câte o zi, cu pur și simplu locuri unde oprești și n-ai mai pleca.
Nu puteam să nu dedic o postare drumului în sine. Atenție, multe poze, dar cum descrierile pentru ele nu puteau fi asociate altfel, am preferat o înșiruire oarecum monotonă ce sper să nu vă dea febră musculară la degetele care vor îndura atâta folosire de mouse.
Ocolul Peninsului Gaspesie in trei zile – harta farurilor arata ca una de cautat comori
Întâlnirea cu Peninsula Gaspésie (sau Gaspé) a fost una de taină pe când soarele apunea roșu peste apele liniștite ale marelui fluviu Saint-Laurent pe care îl traversam cu bac-ul la finalul unei zile cu și așa un supra-plin de încântare căci văzusem balenele și poate încă mai eram sub vraja lor.
bacul nostru – vapor in toata regula
Avem parte de un apus generos – exact cum am sperat!
Masinile sunt undeva jos, pasagerii sunt rugati sa urce un nivel mai sus unde ii asteapta tot felul de chestii de facut timp de o ora cat dureaza traversarea
noi alegem o plimbare pe punte si cu toate ca e cam rece, lumina blanda a soarelui compenseaza
rasfat la soare, caldura si lumina erau ideale – pur si simplu as fi dormit acolo in picioare
barca de salvare – m-am gandit la Viata lui Pi 🙂
interiorul e si el pe masura, e o adevarata croaziera trecerea cu bacul
noduri, semne…
si gata, s-a dus! abia de-acum ne putem gandi la ce facem dupa ce debarcam…
De pe malul nordic, din Saint-Simeon, iată-ne căutând prin întuneric o cazare în Riviere-du-Loup, de pe malul sudic, locul de unde de-altfel a doua zi vom începe marele ocol. Găsim un motel, mai dăm o tură de oraș și revenim la același motel unde un moș cu barbă maaare vrea să știe doar de unde suntem. Și uite așa cazează în registrul său la camera 28, România. Pe aceeași listă mai erau cazate și alte țări și orașe semn că numele s-a transmis mai departe prin cartea de credit, iar pixul moșului ține evidența a ceea ce fiecare numește acasă.
După două nopți la cort pe niște izoprene inuman de subțiri, patul capătă o semnificație aparte și dormim zdravăn. De acum încolo vom prefera motelurile și cu toate că nu avem nimic rezervat, nu s-a întâmplat să nu găsim locuri. Pur și simplu, în fiecare zi când se apropia seara, începeam să fim atenți la ce ne răsare în drum.
la motel – ne simtim ca-ntr-un decor de film american
Ziua 1. Pornim la drum și deși avem peste o mie de kilometri în față pe autoruta 132, suntem relaxați, privim dreapta-stânga și dacă se poate opri undeva și vedea ceva frumos o facem imediat. Totul e o necunoscută pentru noi cu toate că sunt deja înarmați cu pliante de la puntul de informare, dar uneori doar atmosfera regiunii e suficientă pentru a relaxa. Casele sunt deosebit de frumoase și îngrijite, sunt din lemn și au tot felul de verande pe care lumea chiar stă la soare și la vorbă și în lipsa gardurilor care ar naște curți pline de acareturi, se crează un spațiu comun cu drumul nostru.
Cele mai dese opriri le facem însă la malul apei, al mării cum scrie aici peste tot, însă cum știm că ne apropiem tot mai mult de zona golfului, simțim oceanul. Apa e rece, plaja deseori e formată doar din pietre, algele sunt interesant de studiat, se formează o magie a malului de apă, uneori stâncos cu faleze, alteori liniștit ca un mare lac adormit, ce ne face să ne oprim de fiecare dată când se poate – în parcările amenajate se înțelege, aici nu se trage pe dreapta…
vizitam Jardin du Metis (Miraje este numele operei de art? de la intrare) – un fel de gradina botanica
la portita cu flori
va imaginati ca am enorm de multe poze, locul era extrem de generos in specii, multe dintre ele fiind insa plante salbatice adaptate gradinii
flori de munte… ma bate si pe mine un gand ca atunci cand voi avea gradina, sa adaptez flori de munte
mai rar flori asa albastre
sezlong artizanal – foarte des intalnit in zona
nelipsitii crini – din gradini, dar si de pe steagul Quebec-ului
foarte faine, le-am mai vazut pe aici prin Canada, dar in Europa nu.
Florile de gradina erau amestecate cu cele salbatice, de multe ori asigurau trecerea naturala intre doua culturi.
Era si o expozitie internationala de gradini acolo combinata cu ceva arta moderna pe care oricat de ingaduitori am fost, nu prea am priceput-o…
Plecam mai departe, oprim des pe malul golfului, oceanului de pe acum
plaja e pietroasa, dar numai buna de studiat pentru niste calatori ca noi
nu prea sunt scoici, dar sunt alge si melci. E o plaja… vie.
pe plaja, dintre pietre crestea dumneaei, cu frunze groase ca de varza
Toata lumea ii spune mare. Uneori se mai vad malurile de pe partea cealalta a golfului, iar eu astept balene sa iasa in orice clipa – dupa ce afli ca ele sunt acolo in apa nu te mai poti abtine…
peisajul tipic din Gaspesie: munte si apa
casuța din povești sau căsuța cu povești – de inspirație pentru constructorii de pe Valea Prahovei…
cu rufele la soare – o constanta a locurilor si un fel e paradox: nimic intim inafara casei si totusi rufele…
o adevarata placere a condusului
farul din Sainte-Madeleine pe care am vrut mult sa-l vizitam pentru ca mecanismul folosit e unul mecanic, cu ceas si nu electronic, dar am ajuns exact la inchidere
castorul – simbol al locurilor
deasupra soselei, pe faleza cu flori de sanziene – malul apei nu e unul primitor, dar asta nu-l face mai putin atragator
casele sunt pitoresti, o incantare pentru privit chiar si din mersul masinii – lemnul si perdelutele imi amintesc de casa. Din pacate noi am cam dat-o pe termopane si jaluzele…
relieful e stancos chiar daca muntii nu au cine stie ce inaltimi – imi amintea de Defileul Dunarii
localitatile sunt mici, cam o suta de case, nu lipseste biserica, benzinaria, un motel – magazinele insa pot lipsi 🙂
casa la drumul mare
spectacolul privitului e reciproc, cele mai multe verande erau amenajate ca o sufragerie in aer liber si ocupate cu oameni… relaxati
stalpii de lemn fac parte din peisajul canadian atat in Montreal cat si aici. In unele locuri au inceput sa ingroape cablurile insa va mai dura. Cert ca sunt solizi si rezista cu brio iernilor si vanturilor deloc blande.
falezele abunda de flori, iar sunetele pescarusilor sunt nelipsite auzului
o algă-panglică, am reusit sa-i pozez si ”radacina”
inca un far din cele multe
permisul de pescuit e 20$ pe an si ai voie sa pescuiesti cam oriunde, dar trebuiesc luate in calcul si regulile locurilor (in parcurile naturale trebuie sa raportezi captura de pilda etc.)
dormim in Cloridorme tot la un motel – de data aceasta unul rustic chiar pe malul apei. E construit prin 1937 si pastreaza aerul de demult care imi garanteaza ca viata la tara a fost la fel cam peste tot in lume.
din nou pe drum si oprim aproape de fiecare data unde gasim parcare amenajata, cu trasul pe dreapta e mai greu pentru ca… nu e voie
locurile de popas sunt curate, cu iarba tunsa, dar si cu oaze de flori anume crutate spre a incanta ochiul – am observat ca aici florile salbatice nu sunt taiate, ci dimpotriva, sunt anume lasate – am vazut insa si cum o tufa de margarete a fost scoasa cu sapa si mutata in gradina casei 🙂
golful a fost poarta de intrare a vapoarelor spre continent astfel ca s-au dat si lupte de-a lungul anilor. Istoria, prea putin prezenta in Canada, isi are in Peninsula o adevarat colectie de amintiri
ritualul nostru la fiecare oprire pe malul oceanului: o plimbare scurta, poze, cercetat pietre si alge, incercat apa: receee
vizitam un fort din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Erau doua astfel de tunuri conectate de galerii autentic pastrate cu inscriptiile originale. Fara intrare, fara paza si fara miros de pipi…
de aici se asigura paza pe cand nemtii veneau insa cu… submarinul
Vizitam un muzeu dedicat civilizatiei Micmac, bastinasii acestor locuri
Iurtele lor sunt facute din coaja de mesteacan ca si canoile de altfel.
legaturi din nuiele, acoperis din coaja
padurea boreala era si este atat de deasa si de nepatruns incat oamenii se deplasau doar pe apa – cu putina imaginatie, cam asa arata acum patru sute de ani…
Piatra Perce – despre care am scris deja si cea care a inspirat acest ocol al peninsulei
popas automobilistic – diferenta o face lipsa gunoaielor…
pitorescul la el acasa… placut ochiului, dar trebuie sa te si lege ceva de locurile astea ca sa stai mai mult de o zi, o luna, un anotimp…
spre seara tragem la un alt motel in Bonaventure, dupa care ne plimbam pe faleza
foarte multe biserici
e loc pentru toata lumea – nu ti se face mila de invalizi pentru ca si ei pot ajunge aproape oriunde si pot avea o viata normala
crini si iar crini
apusurile chiar au fost o reala placere
inca o zi ce se inchieie cu apus de soare la malul apei
Ziua 3. Vizităm un bioparc (un fel de grădină zoologică) – va urma o postare căci a fost interesant acolo – și cu toate că plouă încercăm să salvăm această ultimă zi profitând la maxim de tot ce mai putem face. Cu toate că nu ne-am propus asta, vom conduce până la Montreal unde vom ajunge târziu în noapte, cu multe amintiri și cu baterii încărcate ce vor ține mult timp 🙂
la Bioparc vedem tot felul de animale si asistam la hranirea lor – focile sunt cele mai simpatice
nu putem pleca fără să mâncăm pește – intram intr-o pescarie-magazin-restaurant
e vechi de cand lumea locul (in Canada tot ce e sub 1900 are iz istoric) si un tablou specific din zona cu noduri pescaresti
somon cu cartofi gratinati – am facut si eu reteta, a iesit nemaipomenit
ploua si mergem spre casa, parasim peninsula si ne afundam tot mai mult in padurile continentului
poduri acoperite – o chestie obisnuita in zona, dar nu si pentru noi
trecem pe pod doar ca sa vedem cum e 🙂
Aici se incheie călătoria noastră printr-o regiune a Quebec-ului unde nu știu când și dacă vom mai ajunge. Mai sunt câteva episoade de scris, ar mai fi tare multe de văzut acolo, dar așa e mereu în viață: până nu pleci de-acasă nu realizezi cât îi lumea…
Intr-adevar, este total diferit de ceea ce inseamna zona turistica in Europa. Dar este frumos oricum.
Imi place soseaua ce serpuieste pe malul apei, cum urca si coboara. Imi plac casutele cu obloane colorate(fara termopane si jaluzele!), vegetatia bogata si linistea care „se simte” chiar si privind imaginile.
Somonul cu cartofi gratinati pare ineresant, mi-ai dat o idee, poate caut si eu o reteta.
@Larisa: asta a fost si senzatia mea: frumosul vazut in liniste 🙂 Si conduci si conduci si n-ai vrea sa se mai termine…
Nu e complicata, eu am combinat amintirile de la restaurant cu o retata cautata pe net (culmea, doar in franceza am gasit ce cautam) si o sa revin zilele astea cu o postare si niste poze.