Nimic nou… după doi ani de Elveția

Afară e o ceață de nu se vede blocul vecin aflat la nici douăzeci de metri, iar eu m-am așezat să scriu „ceva nou” despre acești doi ani. În ceață s-au rătăcit și ideile cu care mă pornisem, după ce am citit postarea de anul trecut, destul de elaborată, realizând că progresul e insignifiant la mai toate capitolele.

În realitate, mi-aș dori ca această ne-aniversare să nu existe, să nu-mi amintească de ce-am făcut sau mai ales n-am făcut, să fie o zi ca oricare. Dar nu e. Când timpul trece la fel de repede, aici sau acasă, contează cu ce îl umpli, iar eu mă dovedesc în continuare o maestră a inutilului.

...citește mai departe ↑

Cum am ajuns aici

Între toamnă și iarnă, pe un forestier îmbibat de apă, printr-o pădure ca un scut în calea vântului și-a burniței reci, iată-mă alergând cu încă două fete pe care abia le cunosc. Vorbim în engleză, limba care ne conectează poveștile rulate rapid, cu rândul, pentru că venim din țări și culturi diferite și simțim deopotrivă nevoia de-a completa tabloul lui Cum am ajuns aici. Măcar suntem vorbărețe și asta continuă să mă uimească oriunde în lume: fetele care aleargă, vorbesc pe măsură!

...citește mai departe ↑

Un an de Elveția

Pe 18 decembrie 2021 am ajuns în Altstätten, un orășel elvețian de 12.000 locuitori de pe Valea Rinului, aproape de Austria și Germania. Azi s-a făcut anul, un an care a trecut repede cu zile ce au trecut greu.

Nu simt că am evoluat semnificativ la vreun capitol, dar în realitate lucrurile s-au mișcat, câte puțin din fiecare. Greu de măsurat și greu de spus în ce direcție. Cert e că mă simt mai maturizată de această experiență pe care nu mi-o planificasem și nici dorisem, dar iată că s-a întâmplat.

...citește mai departe ↑

Plecând din Canada… la un an după ce am plecat din Canada

montreal

S-au rărit întrebările de tipul „tu chiar te-ai întors în România? te-ai întors de tot?”, dar încă mai sunt întrebată de ce. Nimeni nu mă întreabă dacă aș emigra din nou în Canada, probabil răspunsul e mai mult decât evident: nu.

Pe 24 iulie 2014 mă urcam în avionul spre casă. A trecut un an și ceva de atunci, am tot zis că voi scrie ultimele impresii sau motivele pentru care am ales să-mi trăiesc viața în România când am avut așa o șansă să rămân acolo. Din fericire, blogul ține și loc de jurnal astfel că am găsit următoarele notițe.

...citește mai departe ↑

A brave girl

Nu mi-am pierdut curajul, dar mi-am înmulțit temerile, dezamăgirile și asta îmi forțează sufletul să producă anticorpi noi, să evolueze, pentru că da, Canada mă învață să pierd un anume bagaj, acela pe care n-aș sări să-l scot din foc, dar pe care în lipsa focului îl târăsc peste tot. Faptul că simptomele se simt e semn că anticorpii lucrează.

după opt luni de Canada nu sunt o ”poveste de succes” și nici nu vreau să fiu una

...citește mai departe ↑

Pagina 12