Tindem greșit să credem că doar maneliștii, grătăriștii și restul de porcus turisticus sunt cei care ne murdăresc și ne strică țara. Nu. Răul e făcut de o categorie foarte largă de oameni, din toate păturile sociale, cu educație lipsă sau tobă, de oameni umblați pe-afară care au văzut „frumosul” întreținut cu amenzi, de oameni care n-au nici o idee cât de mare e lumea asta pentru că n-au pășit dincolo de granițele județului, de oameni informați cu pretenții auto și atot suficiente, de oameni care greșesc cu bună știință atâta vreme cât autoritățile sparg semințe.
Da, polițiștii – doi bărbați și o femeie – stăteau la marginea Dumbrăvii Vadului și scuipau coji în parcarea amenajată la capătul drumului special amenajat pentru accesul la REZERVAȚIE, în timp ce din pădure ieșeau turiștii cu buchete de narcise, buchete abia cuprinse între degetul mare și mijlociu (de neignorat aspectul ca cineva, în timpul unui serviciu cu caracter public, să mânânce semințe! ce pretenții să mai ai de aș face treaba??!).
Primăria din Șercaia (de care aparține satul Vad, Brașov) a asfaltat un drum care se termină în câmp ca să-i vină mai abitir turistul. A făcut festival cu concert, a umplut poienile de mașini prăfuite, a pus indicatoare cu direcția spre rezervație la fiecare cotitură din sat, dar a uitat să explice ce e aceea rezervație, că sunt interzise distrugerile, culesul, să dea turistului, lângă mic, balamuc și bere, un pliant cu informații. Din hârtie reciclată eventual. Dar poate nu dă bine climatului electoral să ai atitudini de-astea restrictive!
panoul vechi, cel nou e în stânga drumului, dar e degeaba, pun pariu că nici autoritățile nu-l citesc…
Aglomerația s-a făcut simțită de la kilometri buni de sat, iar festivalul despre care crezusem că va fi abia peste o săptămână părea să fie în toi – undeva sus pe deal se vedea o mare de parbrize strălucind în soare. De unde se termină asfaltul și până la locul cu pricina, unde cică ar fi și adevărata poiană cu narcise, un drum de pământ desena o panglică prăfuită pe care mașini veneau și se duceau cu o viteză de melc dispărând și apărând prin norul de praf încât nu puteai să nu exclami: halal românului devorator de natură!
Nimic nu dăunează rezervațiilor de narcise (sau bujori sau liliac) mai mult ca aceste „sărbători” câmpenești! E prilej de mizerie și devastare. Pe vremuri, oamenii veneau cu căruțele, nu erau nici așa mulți și probabil nici așa hămesiți la cules, acum, în schimb, vin cu mașinile și dau buzna în natură de parcă ei ar fi sădit și îngrijit flori pe care altminteri le găsești prin mai toate grădinile și destul de ieftin la piață. Diferența e că acestea cresc singure și doar în anumite locuri din țară, de-aceea s-au și constituit arii protejate (de cine protejate până la urmă??! silvicultorii sunt nevăzuți la ceasul rău al dezastrului, jandarmii și poliția sunt probabil total pe lângă subiect având în vedere că nici la școală nu se face educație…).
Am intrat în pădure pe drumul închis de barieră. Chiar dacă în apropiere se află o stână, iar oile tunseseră poiana exemplar, iarba pădurii părea intactă. Respect ciobanilor, nu știu prin ce minune tocmai ei au stat deoparte. Printre mestecenii tineri, stejari bătrâni se arată rari, dar somptuoși, părând să-și ducă o existență tihnită de când lumea. Fluturi și gâze mișună fericite prin lanul ierbii. Nu lipsesc armatele de țânțari și, cum aveam să aflu mai târziu, nici căpușele. Natura e completă, are de toate. Inclusiv câte o narcisă ici-colo. Le pozez cu drag, dar și cu teamă. În colțul acesta de pădure sunt pe ducă, cu timpul doar vreo tufă ghimpoasă le va mai ocroti.
Ne întâlnim cu un prim grup, și-au terminat plimbarea: trei adulți cu trei buchete mari de narcise și-un copil. Îmi crește tensiunea brusc. Sunt bine îmbrăcați, silențioși, genul omului educat ieșit la o plimbare în natură. Nu mă pot abține.
– Știți că nu aveți voie să culegeți, că se amendează culesul dintr-o rezervație? Știți că narcisa e specie protejată?…
– Ce rezervație? N-am văzut nimic! îmi răspunde domnul cu părul alb, pe-un ton mirat că-i bruiasem distincția.
– N-ați văzut panourile? Bariera? Indicatoarele? Nici oile n-au intrat și…
Omul tace, tinerii se ascund cumva după el, nu mi se mai răspunde, nu știu cum să se îndepărteze mai repede de mine.
– Măcar educați copilul! le mai arunc o vorbă.
Și se așterne tăcerea.
Aș da cu ei de pământ, i-aș plesni cu florile alea peste față, după care i-aș forța să le înghită bine mestecate, apoi le-aș devasta curtea și casa și le-aș răspunde senină că n-am văzut nimic, ce? scrie pe vreun panou în vreo curte sau în vreo casă „nu devasta”?!? E aproape același lucru. Așa cum cheia încuie poarta sau ușa să protejeze interiorul, așa ar trebui cuvântul REZERVAȚIE să protejeze natura. Măcar acolo!
Am mai mers o vreme prin pădure. N-aș fi putut îndura să ajung în poiana cu narcise și culegători, n-aș fi avut destulă tensiune să suport adevărul că suntem o nație de inculți. De-aici vine și prăpădul, din lipsa de educație, de preocupare pentru ce e în jurul nostru, de respect pentru lege. Dar culmea, pe toate acestea le pretindem de la alții!
REZERVÁȚIE, rezervații, s. f. Teritoriu ocrotit prin lege, pe care nu se pot face transformări, deoarece în cuprinsul lui se găsesc plante, animale, minereuri sau formații geologice rare, care prezintă importanță din punct de vedere științific
Narcisa sălbatică (Narcissus sp.) nu este nici măcar plantă cu uz medicinal și, ca orice floare de câmp, se ofilește mult mai repede ca cele de grădină/seră. Mulți le aruncă până să ajungă acasă.
Dacă vă ard mâinile să culegeți flori, se găsesc din plin în zonele de fânețe unde oricum vor fi cosite. Iar când mergeți undeva anume ca să vedeți flori (de-ar dispărea aceste serbări ar fi minunat!), gândiți-vă de câteva ori înainte dacă nu cumva e o arie protejată, o rezervație. Florile clasice de grădină nu cresc oriunde în natură, iar dacă o fac, e pentru că au scăpat, încă, de voi!
p.s. Acum ceva vreme am întâlnit pe Măgura Codlei un tată și-un fiu cu câte o sacoșă cu ghiocei. I-au cules, cel mai probabil pentru vânzarea în piețe. Erau murdari, îmbrăcați la întâmplare, încălțăminte ruptă, în loc de nasturi ace de siguranță. Nu le-am făcut observație, din fericire pădurea era plină de ghiocei. Nu le-am făcut pentru că sărăcia e grea, oamenii care luptă pentru supraviețuire nu mai trec și pe la orele de biologie, n-au facebook și timp de stat pe facebook ca să mai afle una-alta. Pentru ei natura e uneori o pâine pe masă.
Și chiar și așa, nu cumpărați din piețe plante protejate (flori de colț, lalele pestrițe, bujori de câmp – sunt diferiți de cei de grădină), nu-i încurajați pe cei ce le culeg!
Și vă rog, măcar educați copiii!
Doar citind ceea ce ati relatat aici m-a mihnit profund. Va inteleg perfect inversunarea pentru lipsa de respect pe care semenii nostri o au pentru natura si pentru frumusetea ei. Ar fi bine sa-si educe macar copiii dar, nu prin propriul exemplu, unul negativ care nu le face cinste unora. Daca legea ar fi cu adevarat respectata, in primul rind de cei care o fac, lucruri marete s-ar petrece in minunata noastra tara.
Va felicit pentru luarea de pozitie, pe care daca am avea-o fiecare atunci cind ne aflam intr-o situatie similara cu cea in care v-ati aflat, poate ‘braconajul’ de orice fel ar diparea.
Zile minunate si calatorii frumoase va doresc. O vara rodnica si cu mult soare!
Asta e și dilema mea: cum ar putea cineva să-și educe copilul dacă el ca părinte nu e un exemplu pozitiv? De obicei astfel de părinți știu ei mai bine și n-ar accepta ca altcineva să le învețe copilul. Oare, un copil care află de la școală că nu e bine să lași gunoiul după grătar la marginea pădurii, va fi în stare să-și pună părintele să strângă? Sau va fi convins de părinte că „ce te-nvață aia la școală sunt prostii”?
Doar caracterele puternice se pot ridica deasupra anti-educației ori asta s-a întâmplat și până acum, de când lumea, cine a avut ochi să vadă și să priceapă s-a autoeducat sau a adoptat cu ușurință bunele practici. Restul doar de frică poate…
Totusi este bine ca nu erau cu tot cu bulbi culesi.
N-am văzut cu bulbi (mai bine!), dar cum plouase recent și pâmântul era umed, nu mă îndoiesc că au fost și dintre cei care au scos cu totul. E o practică uzuală, să ducă și ei acasă – deși narcisele arată „la fel” cu cele obișnuite de grădină (pentru necunoscători).
Claudia, cine iti citește blogul, gândește in mare parte asemeni tie…așadar, sfatul tău nu va fi auzit de catre cine trebuie. Chiar daca cei pe care i-ai menționat vor citi rândurile tale, nu vor înțelege mesajul.
Mai mult, fără sa par cârcotaș, te-ai intors aici dintr-un loc civilizat, tocmai pentru a fi „in miezul naturii”.
Ca om, plecat o perioada mult mai îndelungata decât cea pe care ai petrecut-o tu in afara, revenit in RO, te sfătuiesc sa te concentrezi pe liniștea ta interioară si sa încerci sa îndrepti unele mentalități, cat mai indirect posibil, acolo unde consideri ca exista aluat cu care sa poti lucra 😉
Ar fi ideal sa nu ajungem precum vesticii, fără o fiara sălbatica prin păduri. Mai mult, mi-ar plăcea sa putem fi liberi in continuare sa brăzdam munții si pădurile in lung si-n lat. Totuși, sunt conștient ca toată „virginitatea” aceasta pe care inca o are natura românească, se datorează doar faptului ca societatea noastra este mult in urma celor din vest. Evident ca tendința va fi de a distruge tot, de a acapara resurse si de a umple sacul.
Pana nu de mult am fost la fel de mâhnit pe astfel de practici, insa la un moment dat mi-am dat seama ca pot ajuta mai mult sanatos, decât bolnav se cap 😉
Ai mare dreptate Oculus, mai ales cu partea finală, să-mi canalizez „nervii” spre ceva constructiv, lucrurile spuse cu calm sunt mai obiective și poate mai ușor de digerat (știu asta, dar și provocările par să fie pe măsură!).
Ținta este într-adevăr spre oamenii care nu se obosesc citind astfel de articole, dar dacă nici titlurile provocatoare din știrile Digi, Protv, ziare etc. nu țintesc, atunci cine sau ce??!
Tot autoritățile (primăriile, ocoalele silvice, administrațiile de parcuri naturale etc.) trebuie să fie mai precise:
„Nu culegeți narcisa și nici o altă plantă din rezervație! Zonă ocrotită, amenda 3000 lei!”
(În Canada în cele mai multe locuri era specificată valoarea amenzii, iar cumva asta certifică existența ei, nu doar că ar fi amendă…)
Sunt șanse să păstrăm cât mai mult și în același timp să avem acces, si nu sunt fals optimistă acum, dar mai avem mult de muncă și din păcate, deși pare că n-are legătura natura cu politica, tot de la politică ni se trage: aleșii locali sunt oameni la rândul lor needucați, neinformați, ajunși într-o funcție doar pentru că au fost aleși (numiți de cele mai multe ori), nu pentru c-ar știi rolul acelei funcții.
Claudia, eu chiar imi doresc sa fie cum spui tu si sper sa se ajungă asa, pana nu este prea târziu. Pentru asta, fiecare omuleț trebuie sa-si facă treaba.
Degeaba ai amenzi, daca nu ai aplicarea lor decât in mod selectiv. Apoi ce se face cu banii din amenzi? Ce garanții am ca acei bani se duc unde trebuie?
Mai mult, aici vorbim de o floare…o simpla floare. Stiu, ocrotita…insa pt gradul de primitivism romanesc si sărăcia lucie, acea floare nu are nicio valoare. De abia cand nu mai avem, conștientizam ceea ce am pierdut.
Acum, am putea învata de la vestici, deoarece ei au pierdut, ceea ce noi inca avem, cu multi ani in urma…așadar, cei care deosebim binele de rău, trebuie doar sa ne unim forțele si sa ajutam la educarea maselor. Totuși, schimbarile acestea necesita mult timp si o infinita voința 😉
Ce pacat, Claudia! Daca ai stii ce imi venea sa scriu aici, dar, nu-i asa, trebuie sa fim educati si sa vorbim frumos in public! Nu conteaza ca nu ne gandim si la altii cand facem ceva, din proprie initiativa, nu ca asa scrie in lege. Of, ipocrizia asta! Chiar vroiam sa ajung si eu in curand sa admir narcisele la ele acasa, nu in piata. Se pare ca desi teoretic as mai fi avut timp, ca la munte a fost ceva mai frig si floricelele au iesit mai tarziu, au avut altii grija sa nu se bucure si ochiu’ nostru de ele. Tu te mai miri de chestiile astea? Ca eu am inceput sa le percep ca normale… majoritatea da normalitatea sau cum era ? 🙁 Dar, ca o curiozitate, festivalul acela nu trebuia sa fie de Sf. Constantin si Elena sau aia e alta mancare de peste? Tu ai fost in weekend-ul care tocmai a trecut?
A fost duminică pe 22 mai Gabi (o fi fost ceva și pe 21, dar nu știu…), eu citisem undeva pe facebook că ar fi pe 29 mai și de-aceea m-am dus liniștită… Dacă știam că e festival nu mă duceam din start, n-are cum să fie a bună la astfel de „sărbători” pentru că citisem ce s-a întâmplat la cea a bujorilor, oamenii au întins picnicuri în toată poiana și la plecare au cules ce-a rămas netăvălit 🙁
Cu supărarea lucrurile stau simplu: nu mă pot obișnui cu primitivismul, nu pot accepta lipsa de educație de la oamenii care emit pretenții. Pot înțelege omul de la țară, ciobanul, săracul, neșcolitul etc., dar nu pot accepta de la restul indolența și, mai mult, ilegalitățile.
Pădurea însă e tare faină Gabi, până nu intră uscăciunea în ea. Probabil așa arată și Mestecănișul de la Reci, unde abia aștept să ajung. În ambele e necesar însă spray-ul antițânțari, căpușe, etc 😀
:)) hehe, si Mestecanisul de la Reci e o noua descoperire pentru mine si vreau sa il vad cat de curand. Si ar mai fi una, dar acolo sunt zimbri 🙂 rezervatia din Bucsani.
ce trist 🙁 ce or face cu ele nu stiu. ok, te doare n cot de natura, de frumos, de aia care vin dupa tine etc, da cat tin florile alea rupte? le arunca n 2 zile. vai de capu nostru!
sa stii ca am vazut intr o zi in Green park un teanc de narcise galbene, cules si aruncat, probabil ii vazuse careva sau au vazut politia pe acolo, ca mai umbla, nu stiu. alea s puse, le schimba frecvent, da chiar si asa tot m am enervat cand am vazut. cred ca mi pocnea o vena daca eram in locul tau
Păi și mie tot de venă mi-a fost :))
Am vrut să mă iau de polițiști, măcar să îi atenționez că, e sau nu treaba lor, dar totuși e rezervație și sunt niște reguli, măcar să atenționeze, însă când i-am văzut ca la stadion scuipând coji (și femeia, deși era aranjată, coc sub cască, machiaj, ruj… ) mi-am dat seama că nu am cu cine. N-am vrut decât să plec cât mai repede de acolo.
Am mai văzut și eu buchete de-astea aruncate, pe la munte la ieșirea din trasee se întâmplă frecvent. De obicei copiii culeg, iar când văd că s-au ofilit, le aruncă dezamăgiți. Acum nu știu dacă asta îi oprește să culeagă și data viitoare sau dacă părintele le va reaminti inutilul gestului. În definitiv, cu un părinte fără spirit de observație lângă, nu prea ajungi nicăieri… Societatea nu pune accent pe exemplele bune.
Mama lor de buruieni, de când sunt astea mai importante decât burta plină și privirea fericit/bovină a românului?! 😛
Păi dacă și la buruieni necomestibile ne hămesim?!?
Cred că educația e o buruiană în zilele noastre, mai toți vor s-o smulgă și să-i usuce rădăcinile la soare…
Mu, sa nu exageram. Intotdeauna mi-am zis asa: urmeaza generatii, vin copii, sa avem rabdare… iar in paralel sa obosim si sa propovaduim in familiile noastre, printre cunoscuti sau prieteni, colegi si in special printre copii, intr-un mod indirect si limitat, la o buna educatie sau distinctie cum ironiza Claudia mai sus. Inteleg supararea ta, dar ne excludem prea mult dintre „aceleasi bovine” de romani !
Buna seara, din pacate este ceva generalizat, dumneavoastra relatati o serie de lucruri si amintit de un eventual pliant informativ, ei nu sunt in stare sa aloce saci de colectare sau lucruri uzuale de intretinere, cred ca drumul este lung si ca va fi foarte greu sa-i intorceam pe acesti neciopliti din mocirla in care se afla, va salut cu drag.