Toamnă în doi
Nu miroase a vreo gutuie-n odaie,
doar pereţii au varul alb crăpat
şi-ngălbenit ca de-o poveste
de adormit copilul ochiului mirat.
Nu-mi lunecă pe sub tavan
vreun cer de caldarâm pătat cu frunze
şi nici o brumă nu mă-ncărunţeşte
când strâng în minte roadele cărunte.
Nu-mi bat pe seară ramuri goale-n geam
şi nici în stoluri păsări nu îmi pleacă,
doar când mai trec din hol în hol
oglinda mă răsfaţă-n joacă.
Şi-atunci surâd şi-alerg cărări
Fără s-auzi ceva din ele,
Să mă ţii strâns până adorm!
îţi cer cu glas de toamnă şi femeie.
