Martinsloch și Piz Segnas
Am venit să văd doar Martinsloch și plăcile tectonice și am sfârșit privind lumea de pe primul meu vârf de peste 3000m, Piz Segnas – Semnul. Nu simt vreun sentiment deosebit, n-am cucerit nimic aici sus, nici măcar liniștea și exclusivitatea pe care le poți avea în multe locuri fără să riști mai nimic. Vântul adie ușor și totuși fuioare de praf se ridică când și când. Fluturi maronii apar din neantul hăurilor, zăbovesc o clipă și dispar. Ce-or face aici sus?!? Dar eu?!?
Privesc în jur și nu mă ia nicio amețeală, deși prezența mea și a momâiei de piatră accentuează ascuțimea vârfului, iar poteca ce șerpuiește spre Piz Sardona e amețitoare, ca o frânghie agățată pe versantul abrupt. Mănânc un jeleu, iau câteva guri de apă, mă asigur că mintea mi-e concentrată și corpul pregătit. Urmează coborârea și, dacă tot nu m-a cucerit vârful, să n-o facă nici hăurile…
