Visele ne umplu viața

Împachetând (din nou…) mă gândeam la o grămadă de lucruri pe care le voi face după ce-o să mă întorc. Știu, nici n-am plecat încă. Vor exista desigur temeri, doruri, stresuri, dar și vise, iar lupta pentru echilibru se va da în fiecare dimineață și în fiecare seară. Și totuși, dincolo de toate victoriile și înfrângerile sunt visele. Fără ele m-aș simți nesigură, singură. Cu ele simt că timpul trece așa cum îmi doresc eu și nu doar… trece.

Poate că mâine un avion va decola, poate voi fi în el, voi ateriza odată cu el pe meleaguri străine, dar visele n-au țară și nici limbă, ele cresc rupte din sufletul omului și cresc atâta timp cât omul nu devine sterp. Sunt puțini oameni cu adevărat sterpi, cei mai mulți sunt autoinhibați (din motive de orgoliu și exacerbat simț al realității), apoi alții, nebuni ca mine, sunt fabrici de vise: cresc vise din nimic și-și umplu viața cu ele. Adevărații visători sunt cei capabili de fapte mărețe, însă întotdeauna am avut o dilemă: la vise oare, contează calitatea sau cantitatea? (sau încă nu mi-am găsit acea faptă măreață pentru care să lupt?!?)

Una peste alta, am încheiat anul 2011 și-am început 2012-le așa cum mi-am dorit: familie, munte, prieteni, toate într-un amestec nebun contra-cronometru. Nu pot spune că timpul a trecut repede, căci a trecut frumos, exact cum visasem săptămâni de-a rândul. Acum urmează alte săptămâni de vise, dar și de fapte. Habar n-am ce mai pot născoci în Cehia, dar dacă stau și mă uit stând sigur nu se întâmplă nimic.

Pentru 2012 îmi doresc cât mai multe vise și dacă din ele se vor și împlini câteva, atunci va fi cu siguranță un an bun, căci îl voi trăi din plin. Exact asta vă doresc și vouă, tuturor!

 

2 Comentarii

  • Mie mi-e teama sa-mi fauresc vise pentru ca stiu bine ca majoritatea nu se implinesc. Cred ca ma poti incadra in acea categorie a autoinhibatilor, din motive de prea mult simt al realitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *