AlerGânDac
[cum e să alergi ca femeie prin București; acest text nu este o ficțiune]
La ce mai alergi fă, că ești deja bătrână!
Articole în categoria: Proză Scurtă
Pentru mine proza scurtă e doar un mod de-a încheia poveștile acolo unde cititorul le poate continua și singur.
O poveste cu mult nisip
Visul mi-a păstrat bocancii
Ți-ai pus haina pe post de pernă, te-ai descălțat calm. Te-ai întins pe patul de crengi, întors spre centrul lui, spre mine, eu doar m-am așezat pe margine, ca un om ostenit. Brusc, eram într-o cămașă de noapte, cum se dormea pe vremuri, țesută și cu câteva râuri cusute la manșetă și la gât.
Visul mi-a păstrat bocancii.
M-am întins cu fața în sus. Te simțeam, îți auzeam privirea călcându-mi pe gene, pe sprânceana stângă, pe pielea arsă a obrazului, coborând până în desimea părului răsfirat de vis, urcând pe tâmplă și fixându-se pe irisul meu încremenit în gol, spre cer.
Negru de mierlă
– Trezește-te, a intrat cineva peste noi în casă…
Deschid ochii pe ceas, e șapte, calmul vocii îmi dă răgaz să mormăi.
– Mai repede, e o pasăre în șemineu…
Asta e un motiv bun, chiar e, e șapte, sunt adormită, dar iată-mă în genunchi în fața șemineului.
Tip-tap tip-tap, pași mici pe o tablă, un ecou timid, trebuie să fie întuneric acolo înăuntru, gândesc.
Fââââl-fâl-fâl!
– Da, e sigur o pasăre!
La noi în casă eu am misiunea, una plăcută de-altfel, de a prinde și elibera intrușii fără vină: fluturi, insecte de treabă și mai nou, păsări.
O stare, un vers, o întâmplare
Îi spun un hello și-un thank you pentru ușă, îi dau tomberonul și aștept ca întotdeauna un răspuns. Ne aflam mai aproape unul de altul ca oricând astfel că era timpul să mă uit mai bine la bătrânul care chipurile fuge de mine, asta și pentru că în mișcarea mea vijelioasă am simțit că el stă în loc și vrea să-mi zică ceva.