Mult, de dimineață
Cobor în viteză căci las în urmă ochii aproape înlăcrimați ai unei mame și nu-s destule scări pentru cât îmi vine în frământare fugi. Pe aceleași scări un copil aproape târât de mâna mamei se încăpățânează să se țină de balustradă. Îl privesc din curgerea mea în lungul peretelui, ne privim reciproc, înțeleg din ochii lui soiul de disperare pe care eu o controlez atât de bine când mă agăț de balustradele mele interioare. Și nici el nu dă drumul balustradei sale.