”se-nvaţă greu că viaţa-i simplă –
ca apa rece dimineaţa,
cu soare mă trezesc pe tâmplă
când de pe geam se scurge ghiaţa.ce dacă e aproape iarnă –
cu frigul am semnat un pact,
poate oricât să se-aştearnă
cât sufletu-mi respiră cald.şi dacă toate-mi sunt doar azi,
iar mâine voi urla-n furtună,
voi sta sub norii înstrăinaţi
ţinându-mi sufletul de mânăcăci vine o zi a împăcării
ca un reflux pe-un ţărm uitat,
iar valul vieţii ca şi-al mării
e blând pe cât e de sărat”
aşa scriam târziu aseară
gândindu-mă mai mult la rime
și recitind aș corecta
blândețea mării cu-adâncime.
Foarte frumos. Mai baga, imi plac versurile tale.
Minunata poezie plina de poezie, fara ratacire, un fel de-a fi.
Frumos,
George.
Multumesc George, e interesant exercitiul acesta de a “reveni” asupra unor texte, in atmosfera carora e greu sa mai intri ca in momentul crearii lor (mamaaa, ce pompos suna!), dar pe care, doar recitindu-le dupa un timp le poti trata cu obiectivitate si, de ce nu, le poti schimba un… pic 😀
I wonder what’s your take on Sait Jeanne D’Arc, I think LC’s a masterpiece, hypnotic.
-G.