meet the sun
Prima zi dintr-un concediu cu multe povești de pe drumuri, tot felul de drumuri 🙂
Am plecat de la Brașov (nu foarte de dimineață că doar începeam concediul) cu direcția Vatra Dornei și, până la un punct, lucrurile au mers foarte bine…
Înainte de a înșira poveștile din concediul prin Bucovina și Maramureș, una câte una, simt nevoia unei postări pilot ce mai târziu va ține loc de rezumat și centralizator.
Mi-a plăcut Cuba, mă fascinează Cuba, m-a deșteptat și m-a liniștit totodată. N-am umblat-o, am respirat-o timid de pe o margine a sa și tare mă tem că altfel mi-ar fi devenit mult prea dragă cu tot aerul ei încins și cu vegetația mereu mișunând a viu. Mi-am dus inima într-o țară tropicală și Cuba i-a servit cocktailul perfect. Sub palmier.
Călătoria noastră spre Niagara a început din Montreal, a continuat spre nordul Quebec-ului ca mai apoi să treacă în provincia canadiană vecină Ontario și să facă un mic popas la Marile Lacuri. Aici pusesem ochii pe Peninsula Bruce și pe un parc natural omonim, atrași fiind de niște fotografii care aminteau mai degrabă de țărmurile Greciei decât de-ale Canadei: ape verzi ca de smarald ce-și sparg valurile de faleze colțuroase de stâncă sau se pierd peste plajele de pietre albe îndelung modelate.
Niagara – această Mecca a turismului canadian…
Mi-e greu să scriu despre marea și celebra cascadă. Mi-e greu pentru că nu „m-a dat pe spate”, pentru că trăirile mele s-au limitat fără prea mult tumult la am văzut-o și pe asta. Nu-i vina cascadei că n-ar fi destul de frumoasă, de interesantă sau de mare pe cât se spune că e, nu e vina cuiva, nici măcar a mea, rămâne doar o constatare fermă că „frumusețea e în ochiul privitorului”, că sufletul vibrează după propriile legi și nu după strădania omului sau a locului. Și a vibrat Niagara cu tonele ei de apă reversându-se verzi și nebune și mai vibrează încă!