La ceas de seară prin Piatra Craiului

Era ora 4 şi ceva după-amiaza când în Plaiul Foii se juca de-a ploaia, norii veneau încruntaţi dinspre Făgăraş, iar o mână de prieteni debarcau din loganul greu încercat de prostul drum dinspre Zărneşti (13 kilometri pentru ca e nevoie de o oră de răbdare în care e greu să-ţi ţii capul drept în maşină, asta dacă nu te ia somnul de la legănatul intensiv).

...citește mai departe ↑

Bucegii altfel: doar linişte şi primăvară


Sunt multe de spus despre aceasta tura, de aceea am scris un jurnal si pentru care un rezumat pe masura nu simt c-ar exista. Si da, in Bucegi poate fi pustiu si liniste, chiar incredibil de liniste. Si de frumos. Si asta fara sa ma gandesc la potecile nemarcate, la vaile si la crestele in care alpinistii descopera chipul nevazut al unui munte pe cat de umblat pe atat de bogat in daruire.

...citește mai departe ↑

Turul Clăbucetelor în alergare uşoară


După multe săptămâni se strânsese un dor de munte aproape nebun şi chiar dacă prognoza prevestea o duminică furtunoasă, aveam două opţiuni de evadare la munte. Am ales o tura de alergare prin Baiului cu Mike si Radu, o tura cu privelisti superbe si cu multe poteci prin padure pe unde ploaia ne-a tot urmarit, dar n-a reusit sa ne prinda 😀

...citește mai departe ↑

Prin pădurea Baiului

Pufoasă şi înaltă, primindu-ne cu uşurinţă până deasupra genunchilor, zăpada ne-a convins după câţiva paşi că prea departe nu aveam să ajungem. Planul de plimbărică de-acasă devenea astfel, imposibil de nerespectat.

Cristi s-a instalat în fruntea micului pluton şi a început să bată urme. Cum voiam să-l ajutăm, şi eu şi Monica am experimentat cum e să fii primul. Greu, iar noi nici nu ne afundam prea adânc, băieţii afundându-se încă un nivel după noi. De-aici trag concluzia că nu e o prea mare afacere cu cei mici în turele de iarnă. Sau e, dacă au în rucsac un termos cu ceai cald 🙂

...citește mai departe ↑

Cheile Râmeţului – calcar lustruit şi apă pân’ la brâu

SUN
După ce îl încurajasem pe Andrei cu trecem, trecem! că nu e apa așa mare, că nu-s curenți, că n-o să intru chiar toată, a venit și rândul meu! Descălțarea a fost partea ușoară. Apoi dau jos pantalonii scurți, nu destul de scurți pentru cât era apa de adâncă și cu inima strânsă cât puricele intru. Îmi făcusem un plan să merg repejor ca să nu prindă nici apa de veste că-s în ea. Am înghețat instataneu, ca să fiu scurtă! Simțeam cum treptat mi se feliază picioarele până când… până când mai existau doar tălpile mișcându-se la comenzile mele.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234