Pe cât de trâmbițați sunt termenii care încep cu eco- pe atât nu știm mai nimic despre adevăratul ecologism și adevărații ecologiști.
Măcar din vreme în vreme să citim articole ca acesta vie, frumoasă, îndurerată, merită să mori pentru ea și poate așa ne amintim că nu trăim în lumea zugrăvită de politicieni și media și de corporațiile din spatele lor.
Inclusiv opinia publică, oamenii de rând, înfierează ecologiștii căci se pun de-a latul în calea „progresului”. Așa se numesc acum multe forme de distrugere – progres, de multe ori distrugere nejustificată având în vedere risipa…
Îi considerăm poate extremiști, exagerați și ne întrebăm de ce nu se limitează la strângerea gunoaielor.
Îi considerăm absurzi în lupta cu cei care defrișează, incendiază, poluează, braconează pentru că din start credem că e o luptă pierdută și apoi, suntem mulți, trebuie să trăim și să mâncăm, nu să păstrăm protejate colțuri de planetă…
Ce sa mai, ecologismul e o poveste despre care cei mai mulți nu știm nimic și cel mai mare rău pe care-l facem e că, asemeni ideii induse de politică și media, credem că ecologismul înseamnă STRÂNSUL după ALȚII.
Ecologismul e o LUPTĂ pe care o mână de oameni o poartă în tăcere. Cum se aude un glas cum se găsește imediat cineva care să-l reducă la tăcere sau mai rău, să-l anihileze într-o vârtelniță media a dezinformării.
Ecologismul se mai practica si in prezent in localitatile izolate din Romania. In zona rurala, bastinasii traiesc dupa vechile obiceiuri traditionale. Cred ca avem de invatat multe de la ei, in ceea ce priveste stilul de viata.
Bine mentionat „localitati izolate”. Crescand la tara am apucat sa vad cateva din practicile sanatoase ale oamenilor caci pe vremea aceea nu asteptau sa vina statul sa-i scoata din necaz si nu taiau padurea pe bani dezgolind dealul, se gandeau ca la primul potop vine viitura. Exemplele sunt multe, iar ele veneau din cunoasterea naturii si din comuniunea cu ea – omul nu-si taia creanga de sub picioare, respecta mediul de unde isi lua hrana.
Odata cu modernizarea s-a produs si o departare de natura si mai mult, o incuviintare ca omul ar fi personajul puternic. Pe moment este, doar ca natura are doua chipuri si daca scormonesti prea mult in chipul placut iese la iveala celalalt. Ca sa nu mai spun ca procesul este ireversibil, o data ce pierdem partea buna, pierderea e definitiva…
Natura are darul de a renaste, dar nu o vom lasa caci vom acapara tot mai mult.
Inspirat articol. Cum sta ecologismul in Canada? 🙂
Cu siguranta ai auzit de Yukon, de puii de foca, de nisipuri petroliere, de companiile miniere, este mult de lucru si la voi acolo.
Glasurile ecologistilor nu pot fi reduse la tacere, oricat s-ar stradui unii.
Cat despre sate in care ‘se practica ecologismul’ in Romania, cum spunea un antecomentator, ele nu prea exista, cu mici exceptii. In mai toate satele, se practica modul de viata traditional, ce implica (practica obisnuita) aruncarea resturilor la rau/pe vale/la groapa sau te miri pe unde – inainte, resturile erau biodegradabile in marea majoritate. De vreo 25 de ani insa, paraiele din satele romanesti sunt ghene de gunoi, iar multi sateni merg la lemne sau la vanat/braconat ca si practica curenta. Exceptiile sunt putine, si din pacate imaginea generala e alta.
In Canada pare sa fie multa cenzura pe partea de mediu. La un moment dat rasfulasera niste stiri cu activisti arestati, dar s-a facut liniste. Universitatile au departamente care se ocupa de centralizarea datelor, dar culmea, se ocupa mai adesea de alte tari, vezi America de Sud si carierele de aur de acolo, decat de Canada care evident, e cam tabu subiectul.
Treaba cu nisipurile e nasoala, deja nu mai exista apa potabila in anumite zone… nordice, le spun ei. Pe acolo sunt mai mult rezervatii de bastinasi despre care se spun o gramada de chestii, chipurile sunt protejati, dar in realitate, sunt sortiti extinctiei sub „pavaza” guvernului.
Ca exemplu concret intalnit de mine, in Canada se vaneaza in draci, ca sport, ca distractie. Toamna e un „spectacol” pe autostrada cu elanii in camionete la vedere… Inclusiv in parcurile naturala se vaneaza desi turistilor se recomanda sa nu deranjeze animalele salbatice. In fine, e ipocrizie maxima, iar opinia publica e amortita in indiferenta: trai pe vatrai, fara intrebari existentiale.
Cat despre taranii nostri, practica cu aruncatul la rau nu era prea daunatoare pana sa apara plasticul. Iar taiatul padurilor s-a facut pe baza de coruptie si de existenta unor cumparatori ai lemnului. E clar insa ca „emanciparea” de dupa revolutie n-a adus si educatie cu ea, doar obiceiuri tot mai proaste.
„Chaos was the law of nature; order was the dream of man”
Zilele astea am „dezbatut” cu Zen subiectul fiind indrumata de aforismul de mai sus ales ca titlu ptr o poza postata pe Flickr, ti-as pune link dar nu se cuvine….In fine, plecand de la haos ca lege naturala, noi oamenii am indus o alta conotatie haosului, si-am impus legi care sa ne „protejeze de „haos” ,legi cu titulatura de „libera alegere” pompoase ca „avem liberul arbitru”…Apoi mi-a venit intrebarea „ce-au facut oamenii bun pe/ptr planeta asta?”…si nu, n-am raspuns ca, nu s-a facut 🙁
Te invit sa pui link-ul.
Pana acum cateva sute de ani omul n-a daunat foarte mult naturii, dar de cand cu industrializarea a inceput declinul si nu se va opri.
Inteleg ce vrei sa spui si sunt de acord cu tine. Si cred ca majoritatea inteleg problema dar se multumesc cu faptul ca momentan e bine si nu mai conteaza ce va fi mai tarziu, ca oricum nu vor mai apuca vremurile alea. Desigur ca este o atitudine gresita….
eu am pareri diferite despre voi. Despre ecologia in Romania, bineinteles, ca nu stiu cum e in Canada 🙂
In primul rand, ce fac romanii la sate ( o parte din romanii din sate) nu e ecologie, ci este trait in armonie cu natura, cu creatia lui Dumnezeu. Cum 50% din romani sunt in zona rurala, eu estimez cam jumatate din ei ca ar simti inca aceasta armonie (restul s-au armonizat cu alcoolul si lenea). Parere personala, si estimare ochiometrica, evident. E o cifra relativ buna!! chiar daca noi, oraseni pana in varful tocului de 5cm nu o simtim des.
Ecologismul insa e altceva pt mine: inseamna acei oameni care pornesc din proprie initiativa, organizati sau grupati pt a face ceva palpabil, benevol pt binele naturii. Aici intra cei care hranesc animalele padurii (nu padurarii platiti pt asa ceva!) , cei care ies la impadurit (primavara asta au fost zeci de actiuni in Romania), cei care merg in scoli si explica copiilor importanta cosului de gunoi, cei care colecteaza fonduri dar si cei ce doneaza pt puieti de copaci, lopeti, saci de gunoi, cei care coboara de pe munte si din locul unde au campat isi strang gunoiul propriu, dar si cei care strang si gunoiul altora etc etc Acestia sunt ecologisti anonimi, si sunt multi!! greu de estimat.
Dar mai sunt si ecologistii zgomotosi, e suficient sa ne uitam la actiunile GreenPeace , cu legat cu lanturi de garduri, sapat in curtea parlamentului Romaniei etc.
Tot ecologisti sunt si cei care incearca sa promoveze aceste actiuni, postandu-le pe bloguri /vorbind despre ele/ dand pe meil, doar ecologisti pasivi.
Din cum se vede si in clipul din articol, omagiul este adus unor eroi, daca le putem spune asa, ai ecologismului. Da, poate parea un ecologism extrem, dar si cei care distrug sunt de multe ori la extreme.
Nu zice nimeni ca ecologismul pasiv e rau, contribuie si el, dar nu trebuie sa punem egal intre pasiv si activ si ecologismul de mijloc (cel cu educatia, plantarea, strangerea gunoiului etc).
Ecologismul activ este cel care preintampina, cel care se opune actiunii de distrugere, cel care mai poate salva ceva. Reconstructia vine, dar de multe ori cu pretul pierderii iremediabile – de unde sa mai scoti o specie disparuta, din eprubeta??! Dupa ce ai omorat toate balenele mai poti scoate una din palarie ca la magie?!? Nu mai poti…
Asa ca eu nu cred ca suntem de pareri diferite ci doar privim anumite stadii ale ecologismului. Eu sunt in partea de mijloc uneori si preponderent in cea pasiva, recunosc. Putini sunt cei care sunt activi cu adevarat si oricat de multi si de anonimi am fi noi ceilalti, nu trebuie sa uitam de ei, macar noi sa nu uitam!
p.s. ai zis bine, taranul roman traia candva in comuniunea cu natura, iar la vremea aceea comuniunea era cat se poate de eco caci functiona pe pricipiul: ajuta-ma sa te ajut.