Sanguinaria canadensis (popular Mac canadian / bloodroot)
Ieșirile mele cu bicicleta sunt cu siguranță ușor atipice. Ca orice fată mă țin departe de magazine și de parcurile îngrijite și încep să boschetăresc. La propriu. Din fericire am aproape potecile de pe malul fluviului St-Laurent pe unde pot iscodi cu privirea și auzul păsări, marmote, ratoni, castori, șerpi mai nou și desigur, flori. Toată treaba asta îmi place la nebunie căci reprezintă întoarcerea la origini, la scormonire prin sufletul naturii cu accent pe observație și intuiție – știință fac destul (sper eu) studenții de la Biologie.
Cu aproape o lună în urmă scriam că primăvara dă semne și la Montreal. Apoi tot în semne o ține că n-a înverzit pădurea, dar se poate spune că mugurii sunt tot mai curajoși. Ca să fiu sigură că nu ratez primăvara urc în șa și trec la inspectat. Nu mă las impresionată de gazonul veșnic verde sau de florile din grădinile vecinilor, mă încred doar în starea pădurii.
alerg spre natură
În iarnă am fost prin Parcul Angrignon (cca 97 hectare), un parc de oraș și am pus ochii pe pădurea lui ușor sălbăticită. Unele parcuri de pe aici au părți amenajate cu alei, băncuțe, mese și iarba tunsă și părți neamenajate, în special zone de pădure brăzdate de tot felul de drumuri și poteci. De obicei lumea nu se îngrămădește în cele din urmă pentru că mai sunt și gunoaie, tot felul de vietăți și insecte, nămol când plouă, plante ce pot provoca alergii – sistemul imunitar al canadienilor pare să fie la pământ judecând după cât de des apare cuvântul alergie în presă.
De săptămâna trecută îmi tot stă gândul la Angrignon și zona lui de pădure, dar ploile mi-au amânat planurile. Evident puteam să merg cu mașina căci evident parcul are parcare, dar când vine vorba de boschetăreală bicicleta mi se pare un partener perfect adaptabil. Altfel cum m-aș fi urcat eu la întoarcere în mașină cu tot nămolul ăla de pe mine??!
Încă de la început am găsit flori. Aveam temeri, multe temeri, căci aici e un soi de combinație între arbuști, copaci și sol încât nu crește mai nimic, fiind un fel de sol acid pe care doar niște buruieni se înfiripă timid. De aceea caut pădurile-păduri și nu crângurile de plopi sau arini.
Cum mă ghidez după principiul „dacă ai găsit o floare, sigur mai sunt încă trei” am stăruit în căutari cu toate că pădurea mustea de apă ca o mlaștină. Și-n timp ce lumea se plimba frenetic prin jumătatea ferchezuită de parc, eu îmi vedeam de-ale mele, rar trecând cineva pe aleile de pământ presărate cu băltoace-ocean.
Ce-am găsit o să vă arăt mai departe, știți că nu țin doar pentru mine. Mi-ar fi plăcut să întâlnesc mai multe flori care să-mi amintească de acasă, dar am tresărit cu bucurie la fiecare plantă nouă.
Erythronium americanum – Măseaua ciutei galbenă
Viola sp. – Toporași/Tămâiori
Tussilago farfara – clasicul Podbal
Trillium grandiflorum – Triliul alb, specific Canadei
Trillium erectum luteum
Trillium erectum luteum
Caulophyllum thalictroides
eu între Triliuri și triluri
un fluturaș
Sanguinaria canadensis
Trillium grandiflorum
Sanguinaria canadensis
cu bicicleta cu care umblam pe coclauri
ratonul rușinos
și fricos și curios
locuri de stat singur
Șarpele cu care mă tot întâlnesc – versiunea din Angrignon
și versiunea amorțită de la fluviul St-Laurent
Să fiu sinceră ador momentele mele de solitudine de acest gen! Le împletesc perfect cu joaca, relaxarea și observarea detaliilor din jur fără o miză anume – doar observ. Gândurile alunecă în ce direcție vor ele până dispar de tot și mă simt încadrată perfect în natura din jurul meu. Aș putea fi un copac sau o floare, o pasăre sau, de ce nu, chiar un om.
p.s. Pentru cei interesați, pădurea cu florile se află pe partea cu Canalul Aqueduc, intrare din bulevardul De la Verendrye. Deocamdată tot ce nu înseamnă alee amenajată mustește de apă, dacă nu mai plouă până în weekend se va zvânta – în ultima imagine covorul de iarbă plutea ca la inundațiile de apartament 🙂
p.s.2. denumirile plantelor într-o postare specială Flori din Canada – 170 specii pe culori (trei dintre ele cresc și în România). Sper că n-ați ratat ratonul 🙂
N-am ratat ratonul. Nici sarpele :)).
Destul de tarzie primavara la voi, dupa cum arata padurea. Pe aici as putea spune ca e deja vara, juecand dupa vegetatie.
Mie imi plac deopotriva si parcurile amenajate si cele salbatice. Desi daca stau sa ma gandesc, in afara de malurile Loarei pe aici totul este amenajat pana la cel mai mic detaliu in oras si in apropierea lui:D.
Larisa, abia de doua zile simt ca a venit primavara. Natura nu se grabeste sa reinvie, doar la oameni simti frenezia si e pe buna dreptate dupa 6 luni de iarna sau hai sa zicem, anotimp rece.
Îmi dai idei de hoinărit de una singură. Eu m-am mutat de curând în Preston, UK. Nu am bicicletă momentan aşa că m-am apucat de alergat pentru a descoperi împrejurimile. Până acum am văzut o vulpe şi multe veveriţe. Dar mersul pe bicicletă parcă îţi dă cu totul alte trăiri.
E foarte buna alergarea, si eu o practic ca metoda de inspectat stradutele pe care ajung mai rar. Bicicleta e pentru distante ceva mai mari si e perfecta – pe zonele de pista si „nimic de vazut” pedalez sportiv, pe restul ma plimb agale ca sa am timp sa observ detalii. Prin padure am mers doar pe langa ea, acolo a contat altceva.
Sfatul meu: ia-ti prietena perfecta 🙂
p.s. deci si pe la voi sunt animalute! Aici pe langa ratoni mai sunt vulpi (dar mai rar), marmote, iepuri, caprioare – desi nu chiar in oras. Si veverite! Cum era sa uit tocmai de ele ca sunt cu miile, un fel de maidaneze 🙂
n am ratat nimic :-p
si eu prefer zonele astea mai putin aranjate numai ca la Londra …cam greu
Din punctul asta de vedere Montrealul sta chiar bine, are cel putin patru paduri de care stiu eu ce sunt incluse in parcuri, dar lasate partial in stare de semi-salbaticie.
Faina plimbare, frumoase „capturi” 🙂
Primavara asta am tot cautat florile si pomii infloriti, dar cand ploaie, cand ninsoare…inca mai caut.
Astept o povestire cu o panda la fauna din zona 😛
Multumesc Andrei, eu stau cu ochii pe primavara ca pe butelie =))
Culmea e ca deja azi ardea prea tare soarele, cred ca o da pe vara si vegetatia evolueaza cu rapiditate, trebuie sa fiu pe faza 😀
Am pandit o marmota si n-a iesit, iar dupa castori mi s-au lungit ochii… Noroc cu tantarii care nu ma lasa sa stau in loc.
Io tot ce-am prins din primavara asta au fost ghioceii si brandusele. De pe autostrada am vazut pomi infloriti si narcise iar in Mississippi ce-am mai apucat au fost niste azalee si ele aproape trecute 🙁
Ca si tine si eu rascolesc padurea care nu-i frezata si parfumata, iar de cand sunt in sud am noroc de ele, din plin. Verdele crud si intens compeseaza cu pierderea florilor, ma topeste si sunt obsedata sa-l capturez.
Foarte reusite pozele, de-a dreptu’ superbe!
ps – cum naiba sa ratezi ratonu’?!?!?! :))))))
Dupa iernile astea lungi de pe aici, verdele capata rezonante in plus. Iar noua, celor obisnuiti cu hoinareala, un parc nu ne ajunge. Evident ca-mi place sa merg la o gradina botanica sau la un festival al lalelelor, dar o fac pur turistic, pe cand mersul „la padure” tine de curiozitati si de cautari interioare.
Multumesc de apreciere, stiu eu ca ochiul tau fotografic le-a sondat. Din fericire am avut o lumina placuta si am profitat de jocul umbrelor plus ceva setari manuale :)) Ca sa vezi, da, am zis s-o incerc si pe asta! Nu total manual, dar un pic cat sa prind gustul 🙂
Ratonul e destul de bine camuflat acolo in peisaj si mi-a fost frica sa nu creada lumea ca am pozat doar baltoaca 😀
Hehehehe! Nici o poza nu trece neobservata :)) Sper sa ramai pe setarea manuala, mi se pare ca face treaba si mai buna. Stiu ce spui, sunt la fel, unde-i maidan, boschet si padure neatinsa acolo ma pierd. Am uitat sa-ti spun ca sunt geloasa ca ai vazut si fotografiat melc 😀 Eu il tot caut…
Melci de-astia erau cam peste tot, dupa cum se vede si-n poza, au iesit si ei la rontait… petale. Am inteles ca le plac florile 🙂
Cu setarile astea ma inteleg bine doar cand au ele chef, dar o sa mai incerc de nevoie – mi-am zgariat obiectivul si nu mai face focus cum trebuie astfel ca trebuie sa improvizez, pentru un macro muncesc de sapte ori pana iese clar…