In cautarea identitatii am inceput cu numele. Eu nu am nume. Sunt doar in trecere printre numele tau, numele meu, numele altcuiva. Cine mai sunt? Ma poate identifica un ID? Ma pot recunoaste dintr-o amprenta?
Nu am nume de alint. N-am avut niciodata. Ar fi unul, dar ar trebui sa pot fi strigata asa cu tot cu accent.
Pana si porecla mi-a fost anulata.
Cine mai sunt? Faptele ma definesc, dar le pot oare si intelege intru-totul? Si gandurile care se transforma in realitatile zilei de ieri, zilei de azi si poate ale zilei de maine. Spun poate sa-mi las loc de orice… nu??! Si gandurile care nu se transforma in nimic. Unele mor pe cat de repede s-au nascut, altele sunt in mine dinaintea mea.
Nu pot exista in-afara a ceea ce simt. Asta ma doare cel mai tare. Ca SUNT cine sunt doar pentru ceea ce simt. As vrea sa fie si verbul a gandi pe acolo, pe undeva.
Pentru ca stiu drumul si totusi merg pe alaturi.
Pentru ca am solutii si inventez probleme noi.
Pentru ca-mi stapanesc caderile si-atunci cand evit scarile.
Pentru ca ochii-mi plang mai mereu pe dinauntru cand te uiti in ei.
Pentru ca am doar raspunsul bine cand ma intrebi ce fac.
Pentru ca am de toate cand ma rogi sa m-ajuti.
Pentru ca sunt condamnata sa strang in brate o fericire pe care n-o pot atinge.
Si pentru multe altele care ma umplu de absenta, nu mai stiu azi cine sunt.
P.S. Am adormit pe aceasta melodie. Si-am simtit ca traiesc si m-am trezit mai vie ca nicicand.
Am visat?
Si daca am coborat in mine, de ce imi e atat de frig?
De ce nu ma pot regasi sub proprii ochi?