Probabil s-au scris deja multe articole pe tema asta. Nu o să despic firul fiecărei platforme în patru, căci dincolo de toate câte se pot spune despre cele două, eu am o singură părere:
facebook-ul aparține prezentului și aproape doar lui, iar blogul aparține trecutului, prezentului și viitorului în același timp
și nu mă refer la evoluția lor tehnologică ci la conținutul și constanța umană pe care fiecare dintre ele se construiesc. Până la urmă, e singura care va conta într-o lume virtualo-reală.
Peste zece ani dacă voi vrea să văd ce am scris azi 14 ianuarie 2012 pe blog, o voi putea face cu ușurință accesând arhiva. Pe facebook, dacă va mai exista și dacă nu cumva va apărea o platformă socială mai tare și lumea va migra către ea, mă îndoiesc că voi putea călători atât de în trecut.
Blogul se aseamănă într-un fel unei cărți, facebook-ul unui ziar, iar fiecare dintre ele au roluri diferite și tocmai de aceea, după părerea mea, doar din perspectiva timpului se pot compara. Desigur, la toate acestea se adaugă și motivul fiecăruia de a avea sau nu blog, cont pe facebook și gradul de implicare care diferă de la un om la altul, dar și de la un moment al vieții noastre la altul.
***
Altfel spus, peste zece ani poate voi râde de rândurile de mai sus căci cine știe cum vor evolua de fapt, lucrurile, dar mie celei de atunci îi voi lăsa alte rânduri anume:
azi-noapte a nins.
te-am visat și nu mi-a mai fost dor
îmi simțeam obrazul fierbinte
sub buzele tale reci
și chiar dacă știam că e vis
nu ți-am mai spus
cât de bătrân îmi ești
azi-noapte a nins.
iar unele cântece, după cum știi,
nu mor niciodată,
și nu se topesc în zori
ca săruturile de gheață.
Și dacă acest link nu va mai exista peste zece ani, Dan Zorilă, Azi noapte a nins,
ce simt azi va fi.
____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare
Adevarat graiesti, Claudia, mai ales in ceea ce priveste termenul de comparatie: blog vs. fb = carte vs. ziar. Cat despre evolutia fiecaruia in parte in urmatorii ani, chiar sunt foarte curios sa vad, cum o vor face si cate se vor schimba de-a lungul timpului.
@Claudiu: si eu sunt curioasa, dar de un lucru sunt sigura, mie-mi place sa scriu chiar si cand nu ma citeste nimeni – doar am facut asta multi ani pana a aparut blogul, si probabil ca si blogurile vor evolua, insa ca idee vor ramane aceleasi.