meet the sun
Versurile schimbă perspectiva asupra poveștilor vieții.
Mă simt ca o umbră bântuind holurile,
ca o plantă ce nu crește-nspre lumină,
ca un păianjen flămânzind pe pânza incompletă,
ca un geam prăfuit pe partea unde nu bate niciodată ploaia,
ca un tablou atârnat doar pentru că exista un cui,
ca un om care nu cere cu voce tare.
Prima postare a lui 2023 e una total neașteptată și pentru mine. Vă invit la o altfel de poveste decât v-am obișnuit, una în versuri, și în care realitatea și fantezia s-au inspirat una pe alta. N-aș putea să vă spun dacă s-a întâmplat deja sau dacă, tocmai pentru că am scris-o, va urma să se întâmple. (șoptesc: n-am un jurnal sub pat, dar am un copil cu vorba… lungă)
ți-am scris
de-atâtea ori ți-am scris
sub coaja arborilor verzi
că poate uneori mai treci
din rădăcină-n până-n crengi
că poate mai citești în fruct
ce-i dincolo de punct.
În ziua de azi poezia
e un exercițiu de marketing
căruia nu-i folosesc rimele
sau sinceritatea,
ci șocul
și un eșantion rezonabil
de oameni ridicați de la birou
ce își permit financiar un cocktail
în care pretenția la cultură
e ingredientul minune:
o să vezi altfel drumul spre casă
acum că ți-ai îndreptat coloana
a profunzime.
În fiecare seară speli podeaua
să sune ecoul a curat
sub tălpile ce amână
ajunsul la pat.