La jumătatea vieții
Am scris și rescris aceste rânduri în minte încât nu știu ce a mai rămas din ele. Trebuia să le public chiar pe 15 martie, dar buna dispoziție de dinainte de ziua mea s-a transformat treptat în opusul ei. Pe cât de mult îmi place primăvara, pe atât de mult mă afectează astenia specifică. Pe cât părea că am stabilizat o pace interioară, pe atât de fragilă s-a dovedit. Iar asta nu a avut de-a face cu împlinirea celor 45 de ani și simțitul la jumătatea vieții, ci cu acea întoarcere constantă la cine sunt de fapt, un suflet complicat și neliniștit.
