De câte ori am privilegiul să privesc în urmă din ultimul vagon mă simt de parcă o nouă etapă de înțelesuri mi se deschide. E totuși o cale lungă până la răspunsuri, dar senzația rămâne pentru multă vreme și o exploatez.
În realitate la capătul vagonului nu așteaptă sensul vieții, ci toaleta. Nu-mi trebuie un pretext să merg și să privesc prin geamul murdar. Pe primele locuri din spate stau controlorii. Unul mă avertizează că nu e voie să faci poze în tren, altul îmi alimentează orgoliul: se vede frumos, domnișoară, e de la ceață! Da, de la ceață, îl îngân. Închid aparatul și mai privesc câteva clipe, controlorii tac, ceața accentuează ideea de infinit, de învârtire în cerc, de buclă a timpului…
Scriam mai demult: Mergi la gară fără să pleci undeva, fără să aștepți pe cineva, mergi doar ca să simți cu adevărat Timpul. E drept, am o slăbiciune pentru trenuri, dar și timpul are o slăbiciune pentru ele.
Am rămas cu cele câteva cadre în care am savurat timpul, cu gândul că a privi în urmă nu înseamnă neapărat a privi în trecut.
Frumos cum scrii! 🙂
Multumesc 🙂
Subscriu: foarte frumos scris. Si foarte frumos simtit.
Cat despre aia cu neavutul voie sa faci poze in tren, trebuie sa fie adanca, e greu sa-i patrunzi logica.
Pai Cristina, in Romania sunt atatea reguli, multe inventate, incat e greu de inteles de ce nu ai voie sa faci poze in tren, de parca in zilele noastre nu se pot face mii de poze cu smartphon-ul fara ca macar sa bage cineva de seama. Au ceva de ascuns? Se pare ca da desi toata lumea stie conditiile.
Unde mai pui ca regula e legata de poze in tren, nu din tren 😀
Impartasim slabiciunea pentru trenuri si timp 🙂 Multumesc.
Cred ca suntem cativa Luminita 🙂
Ironia e ca oricat s-a „straduit” CFR-ul in ultimii ani, tot imi place sa merg cu trenul, sa astept intr-o gara, sa… deh, firi romantice fara leac 🙂
Fain!
Frumosul fotografiei in antiteza cu toaleta si „fotografiatul interzis”.
Ar trebui cand ai ocazia sa incerci mocanita de pe Valea Vaserului. Citind randurile mi-am adus aminte ca acolo, la capatul ultimului vagon nu te asteapta nici toaleta, nici controlorul ci o usa care se deschide, o mica platforma cu balustrada si in cazul meu o ploaie mocaneasca 🙂
Imi doresc acea ocazie Andrei, nu stiu cand va veni din nou ca a mai fost o data, dar n-a fost sa fie…
Oftez mult dupa tren, il tot bat la cap pe Zen sa facem cumva sa reusim o calatorie cu trenul aici. Pune-ma in tren si m-ai facut fericita, atat de mult imi place. In una din vacantele in Austria am ales drumul dus/intors cu trenul.
Continentul asta a uitat de tren, ba chiar stiu un canadian care n-a calatorit niciodata cu tenul, iar de americani…stiu mai multi :)))
Pai la voi ar merge un tren printre munti sau de ce nu, prin „vestul salbatic”. Cum ar fi??! Ca-n filmele cu banditi si cowboy doar ca de data asta nimeni n-ar ataca trenul. Si-ati sta si la un whisky in vagonul restaurant 🙂
In Canada imi trece trenul prin spatele casei, imi tulbura somnul de vara si-l leagana pe cel de iarna, dar e asa de scump ca nu-mi vine sa ma plimb cu el doar de drag.
Asa este: calatoria cu trenul are farmecul ei, este mai placuta decat cea cu masina, este mai fara grija sofatului! O duminica placuta!
Intr-adevar, dispare grija sofatului si in Romania chiar e o grija… Mi se pare foarte placut sa mergi cu trenul cand e si grupul mai mare, ca se poate sta la discutii, se joaca o carte etc.
Cand eram profesoara si am mers cu clasa mea in excursie, cu trenul i-am dus. A fost tare fain, inclusiv pentru mine care aveam grija tuturor, nu ma puteam relaxa prea tare.
doar o privire
Mi-am adus aminte de mocanita care trecea prin Tismana (Gorj) cu lemne, avea si cateva vagoane pentru turisti. Mergea suficient de incet pe anumite portiuni astfel incat saream din mers in vagoane sau din vagoane. Nimic nu era mai inspaimantator sa auzi noaptea suieratul locomotivei negre ce semana parca cu un monstru. Cred ca prin 1994 s-a desfintat mocanita aceasta. Daca ar exista astazi ar fi o adevarata comora turistica pentru zona.
Daa? nici n-am stiut vreodata ca a fost mocanita pe-acolo. E drept, ca desi aproape de casa, am fost o singura data la Tismana 🙁
Calea ferata sigur mai e si cu ceva vointa s-ar putea repune un vagon turistic pe sine…
Din pacate nici sina numai este…Da, dealtfel judetul Gorj a avut poate cel mai lung traseu de cale ferata forestiera din tara ( in total 210 km de cale ferata ingusta ). (Tg Jiu – Pestisani – Tismana – Valea Tismenii – Apa Neagra – Valea Mare). La vagoanele cu lemne erau atasate vagoane de transport persoane dar si 1 vagon turistic. Mocanita cu turisti venea la fiecare sfarsit de saptamana cu turisti de la Tg Jiu pana aproape de Manastirea Tismana unde era o mica halta.
In acest moment nu mai este functionala. Sina a fost construita de uzinele Krupp din Germania, era otel de o calitate foarte buna insa in 1994 a fost vanduta pe nimic la niste italieni si au transformat-o in lame de ras.
Uf… de ce se termina atatea povesti despre Romania asa??!
Parca suntem blestemati sa nu stim pastra ce e bun, sa nu perpetuam partile bune atunci cand exista.