Am dat peste un fel de scrisoare trimisă unei bune prietene în 2010. Atunci a avut un impact personal, acum îl are și mai și, însă nu se mai aplică doar destinatarului și expeditorului. E interesant să citesc rânduri ce mi-au aparținut cândva, să descopăr promisiuni de care nu m-am ținut, sau dimpotrivă, crezuri ce-au rămas verticale.

Cert este că muntele mi-a fost un fel de tutore. Nu prieten, nu înger, ci un amestec de severitate pentru minte și blândețe pentru inimă. Când ajungem să credem că muntele e doar un loc de extaz pentru ochi și un teren de încercare pentru picioare, devenim brusc mai săraci prin însuși faptul că n-am conștientizat pierderea.

...citește mai departe ↑