Scrisoare pentru viitor

Dragă Claudia,
Îţi scriu dintr-o zi de marţi, pe sfârşite ce-i drept. A fost o zi aproape banală, dar faptul că-ţi scriu deja schimbă acest lucru. Ideea mi-a venit de la un coleg acum ceva vreme, dar am ezitat. Parcă nu aveam ce să-ţi scriu şi oricum, am un blog pe care-l poţi răsfoi oricând. Sper să mai existe şi când citeşti aceste rânduri.
 
Probabil eşti curioasă despre ce-ţi voi scrie. E aproape seară şi urmează să mă întâlnesc la o bere sau un vin cu o parte din prietenii mei aşa că voi fi cât de succintă pot. Cert e că am simţit nevoia să-ţi spun câteva lucruri pe care sper să le fi rezolvat între timp şi să-mi fii împlinită deja.

[…]

Sper sa razi de toate acestea.
Acum ascult Nearer My God to Thee (for 9 cellos) Steven Sharp Nelson; nu ştiu daca acest link va mai exista, dar melodia cred ca da.
 
(Nu ştiu cum să închei, e cam ciudat…)
Fii ce n-am reuşit să fiu / fii încă!
Claudia,
de-acum trei ani

 

Restul scrisorii, de-altfel ca orice lucru personal, îl voi ţine pentru mine şi voi expedia scrisoarea. Am găsit un site care face lucrul ăsta unde puteţi scrie o scrisoare către voi cei din viitor. E un exerciţiu bun pentru fiecare dintre noi. Puteţi încerca şi voi. Fiţi sinceri, vă puteţi spune vouă înşivă toate lucrurile care nu ajung niciodată să prindă glas.

p.s. pregătiţi-vă să fiţi suprinşi de sosirea scrisorii, mai mult ca sigur veţi uita de ea 🙂

 

10 Comentarii

  • Poti sa faci exact acest lucru cu orice programator online, gen google calendar.

    Provocare mai tare decat aceasta:
    Ce scrisoare ti-ai scrie din viitor si sa o primesti azi ?

  • @Dunia: nu e, deja m-am gandit la „materialul” ratat – parca vad ca-mi mai trimit vreo doua scrisori.

    @Darael: da poti, dar e mai interesant cand trimiti de pe ceva extern, care nu-ti apartine. Daca trimit din google, am si acces la el, oricand pot revedea ce-am scris. Asa, odata trimis e deja istorie 😀

    Daca s-ar putea sa-mi scriu cu adevarat din viitor, ar fi mai mult indrumari de genul: nu fa aia ca o patesti cutare lucru sau indrazneste acolo unde eu n-am indraznit… Greu de spus / scris.

  • @Gabi: initial nu pare chiar asa mare lucru, dar cand incepi sa scrii si sa te adresezi tot tie devine interesant.
    Eu de pilda, trebuia sa inchei cu:
    Tu, cea de-acum trei ani

  • Interesanta idee!
    Oare ce as scrie acum pentru mine, cea de acum 30 de ani?
    „Cine nu invata din greselile trecutului este condamnat sa le repete” nu prea este valabil la om. Atat de repede trece viata, incat nu ai timp sa inveti din greseli :|…
    Chiar o sa-mi scriu o astfel de scrisoare!

    Felicitari pentru blog si pentru versurile ca niste bijuterii miniaturale.

  • @Roze: La pariuri m-am gandit si eu, dar n-am stiut sa o premiez pe Claudia din trecut in caz ca a avut dreptate ;))
    Eu oarecum stiu senzatia caci uneori recitesc postarile scrise in acceasi zi, dar cu un an, doi, trei in urma si e interesanta senzatia de a cantari ce spuneam atunci cu ce spun acum…

  • mnea … mai degraba sa pui pariuri cu tine
    si sa vezi daca ai avut dreptate sau nu!
    aaaaa da…. mai nu stiu daca e bine sa fii asa schizoid … pentru unii probabil ajuta dar esti tu scriindu-ti tie nu cred ca face cine stie ce minuni!

  • Interesant.
    Nu stiam de existenta unui site care iti trimite scrisori in viitor…am scris si eu una sper sa o primeste pe la 30 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *