Ca un prieten bun, muntele

Am dat peste un fel de scrisoare trimisă unei bune prietene în 2010. Atunci a avut un impact personal, acum îl are și mai și, însă nu se mai aplică doar destinatarului și expeditorului. E interesant să citesc rânduri ce mi-au aparținut cândva, să descopăr promisiuni de care nu m-am ținut, sau dimpotrivă, crezuri ce-au rămas verticale.

Cert este că muntele mi-a fost un fel de tutore. Nu prieten, nu înger, ci un amestec de severitate pentru minte și blândețe pentru inimă. Când ajungem să credem că muntele e doar un loc de extaz pentru ochi și un teren de încercare pentru picioare, devenim brusc mai săraci prin însuși faptul că n-am conștientizat pierderea.

Eu știu ce efect are muntele și cum poate lecui el, deși nu funcționează ca un medicament. Am acest crez: muntele scoate la iveală adevăratul caracter, adevăratele gânduri, răni, sentimente și numai cele profunde rămân, celelalte dispar precum valurile de ceață…

Pe de altă parte, efortul fizic își are rolul lui, iar răsplata urcușului și ajungerea pe un vârf, o creastă sau orice loc frumos constă în și mai multă energie cu care să poți merge mai departe.

În cele mai triste sau stresante dați când am fost pe munte, n-am putut lua grijile sus cu mine, pur și simplu au rămas jos, au refuzat să urce… iar omul proaspăt ce-a coborât a doua zi a avut puterea să le învingă.

În alt context, am învățat de la cineva, că atunci când lucrurile nu merg bine, trebuie să lași tot deoparte, măcar pentru o zi, o săptămână, un timp. Să lași, să te rupi, să pleci si să-ți dai ție însuți TIMP. Funcționează chestia asta și mai mult decât atât, și ceilalți ajung să te prețuiască cum se cuvine, căci respectat este omul ce se respectă. Dându-ți ție timp, le dai și celorlalți timp.

Dacă am vrut să te duc târâș-grăpiș la munte, da, e adevărat. Știam că iți dorești și a fost de-ajuns. Sâmbătă când am ajuns la cabană și beam din primul ceai, aproape că mi-au dat lacrimile… eram fericită că sunt cu voi acolo, cu prietenii care au fost alături Claudiei rănite, cu prietenii alături de care mi-am început noua viață.

Viața ne oferă multe lucruri frumoase și mie mi-a dat printre altele și Muntele și pe El cunoscut pe munte… Toate s-au legat cumva și vedem legăturile mai târziu, nu atunci când se produc. Mi-am dorit și îmi doresc să vă duc des pe munte nu doar ca să vă simțiți bine ci pentru că e un dar frumos pe care îl pot da mai departe și care crește pe măsură ce-l dai…

Iți doresc ca oriunde te va duce viața, să nu uiți niciodată frumusețea unui traseu, greutatea lui, răsplata lui, împlinirea și mai ales, aerul acela puternic care să-ți amintească că oricât de parfumat ar fi în jurul tău, există locuri unde aerul e pur și unde înveți să respiri din nou, să renaști! Dacă ai uitat cine ești, muntele iți va spune și nu va cere nimic în schimb.

Ca un prieten bun.