meet the sun
Prima postare a lui 2023 e una total neașteptată și pentru mine. Vă invit la o altfel de poveste decât v-am obișnuit, una în versuri, și în care realitatea și fantezia s-au inspirat una pe alta. N-aș putea să vă spun dacă s-a întâmplat deja sau dacă, tocmai pentru că am scris-o, va urma să se întâmple. (șoptesc: n-am un jurnal sub pat, dar am un copil cu vorba… lungă)
S-au adunat la casa Ultimului Om cum nu se adunaseră niciodată și cum nici la moartea lui nu aveau să vină. În numele obștii, Primul Om l-a întrebat ce și cum, de unde o are, dar singurul răspuns primit a fost adevărul: a răsărit singură. Nu l-a crezut, dar a insistat să ne dai semințe la toamnă! și sătenii au aprobat la comandă.
Următoarea poveste este reală, personajele sunt fictive, morala… chestie de gust.
Când copacului au început să-i dea fructele în pârg au venit Moțatele. Una, două, trei, apoi tot stolul. Colorate, frumoase, gălăgioase și… harnice. Culegeau bob cu bob, unul în gușă, unul scăpa din cioc – victimă colaterală a hapsânei culegeri. Fructele, încă verzi, necoapte nu mai păreau să aibă nici o șansă. Conștiente de avuția pe care o luaseră în primire, stăteau cu rândul de gardă. Nouă mâncau, una scruta împrejurimile. Doar când arșița miezului de zi cobora peste copac frumoasele Moțate se odihneau cu toatele ascunse printre crengi. Un fel de siestă. Seara cântau și plecau în zboruri de recunoaștere. Nu erau multe, vreo zece, însă aveau un randament fantastic căci fructele se împuținau văzând cu ochii și doar câteva au mai apucat să prindă roșeață. Fatală culoare, atunci au apărut celelalte păsări, Negrele.
Când a văzut-o prima ora stătea aşezată pe treptele Facultăţii de Istorie, în dreptul staţiei de autobuz. In mână ţinea o carte atârnată doar de una dintre coperţi, iar cartea îşi bălăncănea în vânt partea suspendată ca şi cum îsi işpăşea cu resemnare o pedeapsă, aceea de a nu fi fost îndeajuns.
Când s-a întors de la gară apusul revărsa culori stranii peste oraşul tăcut, peste străzile şi casele amorţite, lungindu-i amuzant umbra săltândă când de-alungul străzii pietruite, când pe ziduri şi garduri. In lumina aceea stranie a descoperit că ii place clădirea de la numărul 46, una dintre cele multe, pe lângă care-a mai trecut de-atâtea …