Când a văzut-o prima ora stătea aşezată pe treptele Facultăţii de Istorie, în dreptul staţiei de autobuz. In mână ţinea o carte atârnată doar de una dintre coperţi, iar cartea îşi bălăncănea în vânt partea suspendată ca şi cum îsi işpăşea cu resemnare o pedeapsă, aceea de a nu fi fost îndeajuns. Intâi a observat cartea, apoi teneşii negri cu şireturi verzi şi în cele din urmă chipul ei cu trasături fine şi liniştite. Părea absentă, nu neaparat tristă. Mai degrabă obosită decât indiferentă. Mai mult elevă decât studentă. La gât avea o eşarfă mov înfăşurată haotic şi totodată în cel mai natural mod cu putinţă. Vântul îi sufla uşor unul dintre capete şi părea că totuşi oricând s-ar putea desprinde de la gâtul ei. Numai ca vântul se potolea tocmai atunci când era mai aproape.
Intre timp a trecut autobuzul pe care-l aştepta şi brusc şi-a amintit convenabil că nu se grabea nicăieri. Si nici ea nu părea ca s-ar fi grăbit undeva. Stătea acolo, oarecum nemişcată, privind în gol şi rareori la oamenii care-i treceau prin faţă ca nişte imagini de cinema şi chiar ar fi putut fi un film mut toată acea desfăşurare de cadre la care el devenise spectator. Era sigur ca nu-l văzuse şi asta îl invita să rămână, dar totodată îl intriga peste măsură. Era cu neputinţă să o abordeze fără să pară prostuţ sau genul care agaţă femei pe stradă şi îi făcuseră surorile mai mari de-atâtea ori instructajul ca nu aşa se face încât i se păruse firesc de multe ori, mai puţin acum. Trebuia să facă ceva, să spună ceva care sa nu pară superficial şi desuet, să zboare vântul eşarfa aia odată şi el să fie cel care s-o aducă înapoi!
Toată speranţa îi era pusă în vânt şi vântul nu e un partener de nădejde. S-a hotarât să urce în primul autobuz care vine şi să înceteze cu această mascaradă. Fata a rămas pe aceleaşi trepte şi între timp îşi pusese cu un gest de vinovăţie cartea lânga ea. I s-a părut ca si-a ridicat privirea spre el, dar şi autobuzul lui se îndepărta şi vântul desfăcuse o parte din eşarfă acoperindu-i chipul. Si-a zis în minte că asta băiete, n-ai să afli tu niciodată…
Când a văzut-o a doua oara era tot în zona universităţii, în faţa unei librării. Chipul ei era de data asta senin, dezinvolt, privirea era orientată gânditor către un punct imaginar, dar plin de linişte, purta la gât eşarfa mov, eşarfa pe care o şi visase de câteva ori între timp şi pe care o căutase îndelung la gâtul multor prezenţe feminine, iar cartea era fără dubii, aceeaşi. A intrat în librărie ca un şcolar în prima zi de şcoală a vieţii lui şi a cerut timid cartea din vitrină. Privirii goale a vânzătoarei ce nu se dumirea i-a răspuns bâlbâit şi enervat că el vrea să cumpere, de fapt, toate cărţile cu eşarfă mov!