Cozia – Tură pentru prieteni

Se spune că zilele însorite vin şi după sufletul omului. De data acesta n-aş putea să-l ştiu pe cel ales, dar îi ştiu pe norocoşi: noi toţi. În mijlocul prognozelor pesimiste, Cozia ne-a primit cald, primenit în haine de vară, cu cărări umbroase şi zări limpezi. Despre cine şi ce vorbesc?

Unul dintre planurile mele recente era să ajung cu prietenii pe munte. Gândită încă din iarnă, tura îşi aştepta momentul potrivit şi iată că nici culorile codurilor de vreme rea şi nici altceva n-a intervenit. A început cu o propunere către oamenii dragi(o parte dintre ei se înţelege că sunt din ce în ce mai mulți 🙂 ) de la care răspunsul a venit repede şi simplu.

...citește mai departe ↑

Flori de colţ şi cărări sub bolţi

Încă o dată Craiul şi-a deschis braţele pentru ca sufletul meu mic să se ghemuiască întrâ-nsele, încă o dată muntele mi-a amintit că oamenii şi cărările sale sunt cărţi ce-abia aşteaptă a fi deschise. Şi nu ştiu cum se întâmplă căci deşi filele îi sunt grele, există în mine puterea de a le da una câte una şi de a răbda deseori neînţelegerea slovelor, dar toate se leagă în lumea aceasta şi ce e azi de necuprins, mâine îţi poate sta chiar în palmă.

...citește mai departe ↑

neunde

Aproape de Varful Scara am gasit Piatra. Am luat-o cu mine. Am dus-o pe varf, am plimbat-o pe creasta, am coborat-o la vale. Am asezat-o langa mine cand m-am asezat, am ridicat-o cand am plecat. A impartasit degetele mele o data cu fiecare stransoare, cu fiecare sprijin, cu fiecare gest.

Am uitat-o langa Lacul Avrig. Eu nu uit. Mie mi se ia. Dinainte sa-mi apartina.

Era a muntelui. Trebuia sa ramana a lui.

Daca o vedeti veti stii ca ea e. O prisma perfecta cu bazele ascutite insa. Din piatra neagra. As putea-o desena, dar as fi stangace pe langa perfectiunea ei. E ca o stafeta. Cat sa poata fi cuprinsa de o palma mica.

A ramas langa lac, langa florile mov. Am trecut-o muntele. As fi dus-o in casa mea. Dar ea…

...citește mai departe ↑

Ultimul hotar: Fagaras.

Fagaras - Sfarsit de Septembrie. De la Barcaciu prin Varful Scara spre malul Lacului Avrig
Fagarasul e muntele hotar. Nu trebuie sa-i cuceresti granita cu cerul ca sa simti asta, e de-ajuns sa va priviti fata in fata la prima voastra intalnire. E privirea aceea care deschide coridoare adanci in iris, pe care vei putea inainta oricat avand infinite chei pentru infinite usi, dar pe care insa nu vei putea niciodata intra. Si de va fi altfel… putini vor sti.

...citește mai departe ↑

Pagina 12