Nostalgie și alergare
Sâmbătă la Brașov, duminică la București: printre alergări, prieteni și firească nostalgie.
Articole cu tag-ul: nostalgie
Jurnale de munte și călătorie, colecție de flori pe culori, versuri, povești reale sau închipuite. Un blog despre oameni și frumusețea lumii.
Amintiri din copilărie. Prânzu-al mic
Și mi-am amintit una dintre diminețile obișnuite când aveam vreo trei-patru ani și mergeam cu tataia cu vacile căci eram prea mică să merg singură sau să rămân prin curte de capul meu. De parcă aș fi vrut vreodată să rămân acasă când era vorba de dealuri??! Cât mamaia mulgea vaca, eu și tataia mâncam câte ceva, șuncă cu ceapă și pâine neagră fiind meniul obișnuit. Nemaipomenit de bune și n-o spun din pricină că amintirile se îndulcesc cu timpul ci pentru că în viața aceea simplă de la țară nu prea aveai cu ce compara bunătățurile și le apreciai cum se cuvine pe cele pe care le aveai dinainte pe masă.
Și tataia avea un obicei nemaipomenit când era vorba să mergem cu vacile: pregătea un pachețel, învelea o felie de șuncă și pâinea la un loc într-o jumătate de foaie de ziar și le îndesa împreună cu ceapa în buzunarul de la haină. Mamaia însă, ne prindea în fapt și parcă și acum o aud:
Miezul nopții
Pe o foaie am găsit scrise dezordonat cu pixul câteva rânduri. Aveau formă de vers – mereu mi-a plăcut să scriu pe întuneric, neputând arunca un ochi pe cele deja scrise. Regăsesc în lumina zilei intonaţia aceea de dinăuntrul meu, dar nu şi vibraţia care s-a dus odată cu frigul şi somnul.
Stau între două jumătăți de prispă –
una veche de lemn
arsă de soare, scornită de furnici,
bătrână cât casa
(pe ea mă jucam de-a echilibrul
când mamaia era cu treburi
şi n-avea timp să mă vadă);
alta nouă din ciment și piatră
pe care amintirile mele
nu au mai avut nici vreme, nici loc.
Figurantul
În barca ce taie valurile nu suntem noi doi. Nu mă confunda cu vreunul din personaje căci nu m-aş căra cu sacoşe după mine prin Paris! Aş prefera o rochie uşoară, o pălărie împletită şi o gentuţă pentru cheile unei camere de hotel veche şi mică. Eu nu port geci portocalii, deci nu mie mi-ai dat întâlnire acolo. Nu-ţi şoptesc ceva la ureche şi nici nu ascult muzica ce iese din degetele tale. Nu-mi împărtăşesc secretele. Eu nu aparţin vreunei poveşti şi nu-mi apare numele pe vreun generic. Eu tac.
Ultima nostalgie. PAfoto – un nou concurs de Călin Hera
O furase din Buşteni, abia o suise în căruţă şi acum mergea alene, trăncănind singur pe lângă cal:
– Unde mergi cu cabina asta?
– La fer vechi, un’ să merg?
– Păi şi la Diham ce caţi?
– Or mai fi fierotenii pe firu’ apii.
– N-ai ce mai căta, s-au strâns gunoaiele!
Tăcu. Se uită în sus că-şi simţea ochii umezi.
– Vezi tu muntele ăsta mare? Bucşoiu îi spune! Îi umblai coclaurile odată!
Dădu jos cabina ce-i păru mult mai uşoară acum şi dezlegă calul. Apoi o apucă spre pădure fără să caute o potecă anume.