meet the sun
Când eram mică sau încă mică (dacă merg cu anii până spre 18) obișnuiam să cânt pe dealuri. Și nu doar pe dealuri, începeam mai de jos de pe când urcam, de cum închideam și ultima poartă de la grădină și credeți-mă, grădinile din Gorj au o mulțime de porți. O parte din vecini au zis sigur că nu-s pe treaba mea, de fapt, prin glasul mamaiei aflam și mentalitatea generală: unde-i minte și prostie, prea multă matematică strică, când ‘om muri are cin’ ne jeli…
Deşi o ascultasem de dinainte pe youtube la invitaţia lui Andrei, întâlnirea pe viu a fost cu mult mai emoţionantă decât imaginaţia putuse prevedea. O prezenţă albă, diafană, firavă, desculţă, într-o rochie simplă, verde, ale cărei mătăsuri o făceau să pară şi mai ireală deşi se afla la doar câţiva metri de scaunul meu.
Am putut s-o urmăresc îndeaproape, deşi deseori mintea a fugit departe într-o lume numai de sunete lăsând ochii aţintiţi în gol ca să revin de fiecare dată din vis înapoi în vis.
Când s-a anunţat pauza am avut o tresărire cumplită, cum adică pauză, abia au trecut cinci minute… Nu m-aş fi putut sătura.
În vreme ce degetele abia i se mai zăreau în iureşul fugilor, poveşti nenumărate se aşezau cuminţi în colţurile minţii mele de jur-împrejur până când am cedat muzicii şi ultimul bastion al gândurilor.
Read more…
Nu pot asculta melodii vesele când sunt tristă şi nici melodii triste când sunt veselă. Dacă totuşi se întâmplă, o melodie veselă nu reuşeşte să mă înveselească dacă sunt tristă, dar o melodie tristă mă întristează oricând.
O melodie primită capătă un mesaj pentru mine (în funcţie şi de cine şi în ce moment mi-o trimite). Chestia asta e cu două feţe căci mai mereu interpretez greşit mesajul…
si o tin to asa pret de multe paragrafe, insa va asteapta si pe voi o provocarea la final 😀
Am vrut să închid această imagine în mine şi am reuşit căci azi de dimineaţă îmi aminteam muzica. Stângace, dar muzică. Ca o apă.
Curgea graţios din degetele puternice ale unui bărbat peste clapele pianului…
Din degetele tale…
Ca un dans nebun, de dimineata pana seara, in fiecare secunda altfel, altceva… opreste-ma! te rog asta intr-un moment straniu de luciditate… dar gata! momentul a trecut si n-ai fost aici, de fapt nu stiu pe unde umbli… si nu te intreb de ce dispari si apari chiar daca inima mea ma piseaza sa te intreb, iar eu o apas cu mana peste gura sa taca…