Ca un dans nebun

Asa am invatat sa traiesc. Pe muchia ascutita a unui vis fac piruetele. De fiecare data cand ma desprind de pamant ma intreb ce se va rupe la aterizare, dar am un talent innascut pentru a risca totul pana in ultima secunda. O, da! si cat de bine pacalesc audienta si ii tin cu sufletul la gura. Cu timpul insa se plictisesc si trebuie sa fac o figura noua, una si mai suprinzatoare chiar si pentru mine.

Ca un dans nebun, de dimineata pana seara, in fiecare secunda altfel, altceva… opreste-ma! te rog asta intr-un moment straniu de luciditate… dar gata! momentul a trecut si n-ai fost aici, de fapt nu stiu pe unde umbli… si nu te intreb de ce dispari si apari chiar daca inima mea ma piseaza sa te intreb, iar eu o apas cu mana peste gura sa taca…

Ma raportez la tine ca la un sistem de referinta, dar esti invizibil si raman suspendata de prea multe ori. Dansul ma poarta ca un vant semintele si cand ma prinzi din nou ma intreb cum am ajuns acolo si daca sunt tot eu aceasta. E ciudat nu? ca apari totusi cand ma prabusesc cu adevarat??!

In rest, grazie in pasii nesiguri si speranta in ochii inchisi. Muzica… vine de pretutindeni.