Prima întoarcere din cele nu destul de multe

Mi-am dorit mereu să am un Acasă, dar pereții, orașele, potecile se pare că îmi rămân mereu în urmă. Cu un bagaj sumar și cu mult dor, acasă e acum peste tot acolo unde stau la masă cu oamenii dragi, indiferent de codul poștal. Când privesc din avionul ce zboară peste munți, acasă devine un cumul de amintiri, un colaj de mâini, ochi, cuvinte, râsete, mirosuri, îmbrățișări, mâncăruri. Casele sunt case, pădurile păduri, le regăsesc, le părăsesc, le reinventez, dar oamenii dragi îmbătrânesc concomitent cu mine și timpul ne leagă mai mult decât poate spațiul să despartă.

...citește mai departe ↑

Mirosul

Nu știu câte lucruri oi fi făcut eu bine în viața asta (toate sunt bune atâta timp cât nu vine încă “amenda” în plic), dar că mi-am luat casa a meritat din plin. Că trebuie să rămân în viață până în 2040 s-o plătesc asta e altceva, e chiar o obligație plăcută dacă include o

...citește mai departe ↑

pulbere

Nu mai intreb nimic.

Am inteles

din desteptare tot.

In oglinda mea

pentru un singur chip

si pentru aceeasi ochi

mai e un loc.


Ma doare mana asta intinsa,

Rana ramasa deschisa,

Orele tale tarzii

din noptile mele-adormite,

Semnul de carte asezat potrivit,

Starea de moarte,

Gandul ca m-ai pustiit.


Nu te mai caut.

Astept de la pietre

soptirea trecerii tale.


Nu mai exista

cale, cuvinte,

intoarcere.

...citește mai departe ↑