Un an de Elveția

Pe 18 decembrie 2021 am ajuns în Altstätten, un orășel elvețian de 12.000 locuitori de pe Valea Rinului, aproape de Austria și Germania. Azi s-a făcut anul, un an care a trecut repede cu zile ce au trecut greu.

Nu simt că am evoluat semnificativ la vreun capitol, dar în realitate lucrurile s-au mișcat, câte puțin din fiecare. Greu de măsurat și greu de spus în ce direcție. Cert e că mă simt mai maturizată de această experiență pe care nu mi-o planificasem și nici dorisem, dar iată că s-a întâmplat.

...citește mai departe ↑

Primăvara s-a furișat

Nu-mi mai amintesc să fi fost vreodată atât de indiferentă de venirea primăverii. Nu mă deranja cu nimic iarna ce n-a plecat încă – e suficient să ridic privirea și să văd zăpada pe geam – dar mă simt nepregătită pentru noul anotimp ce s-a furișat deja, neinvitat.

Și-am realizat asta în timp ce descuiam ușa blocului și într-unul din ghivecele mari ce străjuiesc intrarea erau niște ghiocei amărâți, murdari, înăspriți de vântul ultimelor zile, înfloriți de parcă nu ar fi avut de ales.
Și n-au avut…

...citește mai departe ↑