Ghiocei din grădina mamei
– Ia şi tu câţiva ghiocei, culege-ţi! îmi spune mama pe când traversam la plecare grădina.
– Am luat deja, în poză!
– Daaa? se miră ea mândră, dar poţi şi culege…
– Nu mamă, mi-e îmi place să culeg prin poze, am toate florile culese din toţi anii şi toate verile şi nici nu se ofilesc!
În curând întreaga grădina va înnebuni de zambile şi lalele şi câte şi mai câte. Apoi florile verii vor ademeni bondari negri, albine, viespi, gâze minuscule cu reflexii verzi-albăstrui pe carcasele lucioase, fluturi coloraţi, dar şi fluturi din aceia urâţi şi graşi ce se ţin în aer prin bătăile rapide de aripi şi cu trompa lor subţire, lungă, îndoită cercetează polenul sub privirile noastre curioase „mamăăă, iară a venit un fluture din ăla mare!”…
Imaginea asta se suprapune peste rândurile de ghiocei. E încă iarnă şi nu mă grăbesc înspre primăvară, dar ca şi florile, simt că rimtul vieţii, al naturii se răsfrânge maşinal prin mine…
