Parfum de primăvară
Şi anul trecut de 1 Martie a nins (morala: de-asta e util blogul şi mai ales, pagina cuprins , am pus una sus în bara de meniu ca să mă pot uita mai uşor la ce-am scris acum un an sau doi sau chiar trei).
Şi anul trecut de 1 Martie a nins (morala: de-asta e util blogul şi mai ales, pagina cuprins , am pus una sus în bara de meniu ca să mă pot uita mai uşor la ce-am scris acum un an sau doi sau chiar trei).
Toamna e anotimpul ultimei chemări: vino să mă vezi înainte de-a fi totul pustiu şi alb! şi intru într-o panică nebună de-a mai face câte ceva înainte. Şi atunci realizez cât de puţine am făcut toată vara, cum am cântat ca un greiere bonom şi iresponsabil şi cum frigul mă încolţeşte ca o foame…
De câte ori îmi simt fruntea descruntându-se nu pot să nu iau aminte la ce anume mi-a descreţit-o. Cum mai tot timpul stau încruntată (când citesc, când lucrez, când cad pe gânduri, când nu văd bine la distanţă, când mă orbeşte soarele, când sunt atentă la ceva şi prea multe altele…), momentele de relaxare se simt imediat în toţi muşchii faciali ca o bucurie.
Senzaţia asta am avut acum câteva minute când uitându-mă peste pozele din concediu, am dat de următoarea…
Azi merg cu Micuţa la doctor. Ea e autorul a peste 99% dintre fotografiile de pe acest blog. E o cameră fără pretenţii, dar cu o poveste care se împleteşte atât de mult cu povestea mea…
Au trecut 11 luni de-atunci. Pe lângă însemnările din caiețelul – jurnal de bord s-au adunat și toate celelalte rânduri scrise în tot acest timp în care m-am tot străduit să scot povestea la lumina tiparului. În speranța că niciodată nu e prea târziu și cu scuzele de rigoare celor care au tot așteptat, iată că a sosit și clipa cea mare.