meet the sun
Acum 11 ani eram la fel. Veneam dintr-un oraş foarte mic într-un oraş foarte mare. Locuiam la gazdă undeva pe la Tineretului. Multă vreme am mers pe jos până la Universitate. Cred că nu îmi plăcea metroul prea mult. De altfel, mergeam mult pe jos, fără hartă, fără prea mult habar. Nu m-am rătăcit niciodată.
Pot să mă plâng de căldura mare şi de muştele ce-au speriat munţomanii de la est la vest, că n-a scăpat unul indiferent de cărările urcate. Fiecare a avut parte după chipul şi asemănarea sa, de propriul roi de muşte în jurul capului. Morala: unde nu te aştepţi, ia şi autan-ul cu tine!
N-as fi crezut ca viata poate incepe intr-o camera urata si demodata pe care am colorat-o in rosu si negru si verde. Acum cred. Nu-mi pare rau ca plec, ce e in suflet in suflet ramane, dar voi duce dorul dupa-amiezilor insorite cand scaldata de soare, camera mea mi-a parut de-atatea ori un palat…
Nu stiu daca toti oamenii pot spune repede, fara sa se gandeasca, care-i Locul. Eu pot. Mereu am putut si de la o vreme de cate ori stau pe ganduri, e suficient sa-mi amintesc de el, sa-l privesc si sa simt auto-imbarbatarea: -Poti! -Pot!
Dupa doua zile de sarbatorit Craciunul cu tuica fiarta, caltabosi, sarmale si piftie, fripturi proaspete de porc si carnati drese cu muraturi si vin rosu (sper ca nu v-am facut pofta prea tare) adica mese zdravan de copioase strecurate printre episoade adanci de somn la caldura sanatoasa a sobei, m-am trezit in a treia dimineata brusc, de parca mi-as fi planificat in exact acea clipa refacerea lumii.