sa(n)d

Orice joc are reguli. De fapt, regulile il definesc.

Daca nu recunosti Jocul e pentru ca ori te afli in mijlocul lui refuzand sa-l vezi ori esti dintre aceia putinii care se sustrag oricaror reguli (daca da atunci sunt magulita de prezenta ta pe blog…).

Regulile le aplici sau ti se aplica. De cele mai multe ori stii asta dupa ce s-a incheiat. Foarte rar ai sansa s-o iei de la capat. Si mai rar exista nivelul urmator. De cele mai multe ori dupa un game over incepe alt Joc.

Daca ai incalcat regulile, Jocul se schimba automat. Din mers. In sensul ca apar alte reguli. Iti ia timp sa le recunosti, sa le aplici, sa te strecori printre ele. Cand jocul s-a schimbat intervine deruta si deznadejdea. Dar cea mai cumplita chestie care poate sa apara e ura impotriva ta. Tu ala care ai incalcat regula. Care ai introdus o regula noua. Care ti-ai refuzat locul.

Ca sa nu mai fii pe taram necunoscut mai ai o sansa. Sa introduci reguli noi. Si cum nu esti foarte dibaci in asta, dovada ca tocmai ai esuat, tot ce mai poti face e sa incalci din nou una dintre reguli. Poate, poate, Jocul va reveni la forma lui initiala sau se va transforma intr-altul nou care-ti va conveni mai mult.

Cine stie… Pai, tu ar trebui sa stii! Nu?

 P.S. Intre timp, Timpul trece. Tic-Tac. Tic-Tac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *