Ca un prieten bun, muntele

Am dat peste un fel de scrisoare trimisă unei bune prietene în 2010. Atunci a avut un impact personal, acum îl are și mai și, însă nu se mai aplică doar destinatarului și expeditorului. E interesant să citesc rânduri ce mi-au aparținut cândva, să descopăr promisiuni de care nu m-am ținut, sau dimpotrivă, crezuri ce-au rămas verticale.

Cert este că muntele mi-a fost un fel de tutore. Nu prieten, nu înger, ci un amestec de severitate pentru minte și blândețe pentru inimă. Când ajungem să credem că muntele e doar un loc de extaz pentru ochi și un teren de încercare pentru picioare, devenim brusc mai săraci prin însuși faptul că n-am conștientizat pierderea.

prieteni pe muntele prieten

...citește mai departe ↑

0 şi 1 minut

E zero şi-un minut, iar,

tu cânţi la pian după o zi banal de lungă pe care am şi uitat-o cumva;

Şşş! E miezul nopţii şi…

(rostesc tot mai încet) ne dorm vecinii…

Ce bine că nu mă auzi şi mă prefac că-mi văd de-ale mele.

E zero şi-un minut

şi mi-eşti mai drag ca niciodată.

Privirea-ţi şi tâmpla sunt atât de concentrate încât

parcă şi mângâierea mea din priviri ţi le tulbură…

Mai bine umblu cu cele mai uşoare priviri pe care le am.

Şi nu pot. E-o luptă între tine şi fiecare clapă – aşa vă simt, aşa vă ascult,

o luptă pretenţioasă între auz şi răbdare,

o luptă între voi căci eu ştiu câtă muzică mi-ai adus în casă

şi de vei întreba îţi place? îţi voi răspunde prea simplu că da…

E zero şi-un minut,

acelaşi minut

în care cu tot timpul din mine te-ascult.

...citește mai departe ↑