Am trăit azi – şi nu s-a terminat încă – o zi ieşită cu mult din orice tipare. Am mai avut zile de naştere (numa’ vreo 29), dar asta le-a întrecut pe toate. Cred că vreau să reîmplinesc aceşti 30 de ani în toţi anii de-acum încolo!
Ca să îmi înţelegeţi emoţia şi uimirea încep a vă spune că s-a consumat o baterie de telefon azi – una care ţinea 5-6 zile. Am vorbit cu oamenii dragi din viaţa mea, dar şi cu oameni cu care nu m-am văzut de multă vreme, cu oameni din copilărie şi din adolescenţă, cu oameni aflaţi peste hotare, cu oameni în suferinţă ce şi-au făcut timp pentru mine. Am vorbit azi cu cei de-un leat, dar şi cu părinţi, bătrâni, copii.
Oamenii aceştia de care mă leagă multe poveşti, bucurii, suferinţe, au făcut ca lumea să se învârtă doar pentru mine. Eu aşa am simţit-o. Nu ştiu dacă sunt omul care să merite toate acestea, dar asta e o nelămurire a mea, egoistă, prea puţin importantă. Ce contează cu adevărat e că voi toţi credeţi în mine, ţineţi la mine, mă faceţi să vă ştiu acolo pentru când va fi nevoie. Acest lucru ar trebui să-mi fie de ajuns şi să mă facă să merit toate acestea!
Azi am avut alături într-o conjunctură cel puţin la fel de frumoasă ca primăvara, omul iubit, părinţii, fraţii, nepoţii, rudele, prietenii, colegii de muncă, colegii de şcoală, de facultate, oameni pe care doar netul ne-a făcut să ne cunoaştem şi sper să nu fi uitat pe nimeni…
Azi am avut cea mai frumoasă zi! O zi ce nu s-a terminat şi pe care nici miezul nopţii n-o va termina.
Mulţumesc.