meet the sun
Plouă mărunt, scriu mărunt despre lucruri mărunte cu ea în brațe. Orice aș începe nu pot termina pentru că dorințele ei se măsoară în unități de acum. Nu există mai târziu sau pauză, uneori o rog frumos, dar sfârșesc zâmbind și lăsând totul baltă; treburi și gânduri sfârșesc în incertitudinea continuării. Ea mă vede zâmbind, pot zâmbi oricând pentru ea și asta mă consolează.
În perioada asta sunt doar mamă. Nu mai am timp de mine sau de plăcerile mele, nici măcar de metehnele mele. Și după cum se vede pe blog, nici de scris. Și nu doar timpul îmi lipsește ci și starea interioară, eul meu e înlocuit hormonal de rolul meu: grija copilei.
De fiecare dată când mă pun în poziția de scris, miști. Tu, Făptură ce mai ai doar câteva zile până te vei naște și vei adăuga mișcatului ceva plâns, ceva zâmbet și cu mult noroc pe capul meu, mult somn. O să mă adresez ție, dar să știi că e și un soi de autoadresare, iar mediul ăsta public e cât se poate de personal și de impersonal în același timp: nu suntem nici prima mamă în devenire și nici prima fiică.
…îți spun că poate voi uita între timp despre cum mă îngrozește cumpărarea atâtor lucruri, pregătirea cuibului, cum mă plictisesc articolele despre naștere sau bebeluși și totuși mă simt vinovată când abandonez lectura, poate nu voi fi pregătită pentru tine, nici atunci cum nu sunt pregătită nici acum, sunt sigură că vei ști să ceri mai bine decât voi ști eu să dau, instinctele ne vor ajuta pe amândouă, supraviețuire și maternitate, instincte ce până acum au ieșit la iveală doar când ascuțitul ac lung s-a apropiat de tine în timpul amniocentezei și nu mi-am întors o clipă privirea sau când cutremurul dimineții de 23 m-a aflat trează și te-am dus sub tocul ușii, cu o mână pe burtă voiam să fiu sigură că dormi cum de-altfel obișnuiești în timp ce eu perpelesc insomnii pe toate părțile, și de fiecare dată m-am gândit să te protejez prin calm, cu o inimă strunită și o respirație mută de parcă pericolul e o felină de care trebuie să te ascund prin neclintire…
Când merg pe stradă mă simt ca oricare altă femeie. Trec printr-o perioadă deosebită, una evidentă pentru toată lumea, dar asta nu mă face mai cu moț. La fel de deosebite sunt și perioadele când ești cea mai îndrăgostită, când iei decizia vieții, când te căsătorești sau divorțezi, când ești la pământ ca niciodată… doar că atunci nu ai o parte a corpului pe post de purtător de cuvânt.