[Jurnal în mișcare 09’26] Trei curse și munte în fiecare weekend

curse si mult munte in familie

Septembrie a debutat, ca și anul trecut, cu verticalul Karrenlauf, urmat chiar a doua zi de crosul orașului, Altstätter Städtlilauf, ca peste o săptămână să mă așez la startul unei curse montane ce-mi place foarte mult, Arosa Trailrun. Așadar, de la platul orașului la dealuri și vârfuri de munte, am alergat de toate. Iar asta se simte bine.

Și pentru că vremea a fost „de treabă”, ieșirile în natură s-au ținut lanț. Cu sau fără oboseală, timpul tot trece, dar măcar plecările de-acasă sunt memorabile. Recunosc însă, îmi e tot mai greu să îmbin rolurile și treburile (familie, job, casă, mișcare/munte, voluntariat, blog, eu însămi) astfel încât să simt că le fac bine aproape pe toate. Mă uit în jur și văd că lumea mai renunță la câte ceva, dar ale mele mi se par prea interconectate: ce să tai să nu mă ciutesc?!?

☼

În mișcare

Strava zice că în luna septembrie am strâns

→ 21 alergări: 205km cu 8150m+ (cea mai lungă 33km),
→ 3 drumeții: 20km cu 622m+,
→ 1 sesiune de „înot”,
→ în casă: 4 sesiuni de exerciții.

🏃🏽‍♀️

Vineri, 4 septembrie, Karrenlauf. Ediția 23, Dornbirn, Austria

Un vertical pe forestier: 3.5km cu 530m+
Timpul: 33 min, loc 5 open feminin / 47, locul 1 la categoria 45+

Cu startul la ora 18, de la marginea orașului până la stația de telecabină Karren, aflată pe o stâncoșenie, e evenimentul perfect pentru a încheia o săptămână de lucru. Ne-am strâns o gașcă frumușică: eu, Sandra, Wendy, Ștefan la alergare, Monica, Victor, Rolf la susținere.

E a patra mea participare și clar nu ultima: îmi place atmosfera, finișul pe terasa însorită cu vedere la Valea Rinului și Lacul Constance, premierea cu brânză. Iar traseul… o fi el greu, dar e prea scurt ca să te omoare (sic!).

Deși nu am scos cel mai bun timp, am alergat binișor și am urcat constant, susținut. Cert e că nu am simțit că mă chinui, iar sentimentul ăsta aduce cu el o satisfacție aparte.

Și anul acesta ne-am pozat cu doamna Irina Sapira, românca de peste 80 de ani care participă la acest vertical, fără să termine ultima 🙂

🏃🏽‍♀️

Sâmbătă, 5 septembrie, Altstätter Städtlilauf. Ediția 40, Altstätten, Elveția

Cros urban: 10km cu 120m+
Timpul: 46 min, loc 7 open feminin / 20, locul 2 la categoria 40+

Cursa Mirunei a fost înaintea mea, iar cursele copiilor sunt chiar numeroase și startul destul de „periculos”, copiii pur și simplu izbucnind în viteză, fără să se gândească unii la alții. Pe Victor, de pildă, nici nu am reușit să-l disting la start din mulțimea de capete și culori, însă până la finiș și-a croit drum fruntaș.

Numai la categoria 8-9 ani au fost 69 de fete din toată regiunea, iar Miruna a alergat cei 1.9km în 8min20sec, trecând linia de finiș pe locul 5. Foarte mândră de ea că urcă pe podium, mai ales că s-a pregătit doar în ultimele două săptămâni.

Cât despre mine, a venit și rândul zilei proaste. Dar tot m-am pus la start alături de colegii din Mila și Ștefan. Încă de la prima rundă din cele cinci a trebuit să trag de mine.

Aveam cvadricepșii blocați de o durere fără explicație (la Karren doar am urcat), dar și restul corpului se opunea cu toată forța. Normal că am parcurs toate cele cinci runde și, chiar dacă am fost departe de cel mai bun timp aici, mental am avut satisfacția lui „ce nu mă omoară”… mă aleargă altădată.

🥾 cu 🐻

Duminică, 6 septembrie, drumeție cu copiii la Flumserberg (8.8km, 200m+, strava). Am urcat cu gondola din Tannenbodenalp până la stația Maschgenkamm (2020 m), astfel că traseul a fost mai mult în coborâre… cu pauze dese la afine și merișoare.

Deși e cam departe de locul menționat în cartea Heidi, și această regiune face parte din Heidiland. Am parcurs o parte din circuitul „7 vârfuri” („7-Gipfel-Tour”), o zonă destul de populară… încă de la parcarea ultra plină. E drept, e un loc perfect de venit cu copiii mici, iar pentru cei mari există și pistă de Rodelbahn (bob pe șine).

🏃🏽‍♀️

Sâmbătă, 12 septembrie, Arosa Trailrun, cursa de 33km cu 2200m+. Am scris deja pe blog, mai menționez doar că uneori zilele bune sunt bune orice ai face.

Toată săptămâna dinainte am fost răcită, astfel că n-am alergat deloc, vineri am ieșit la o dezmorțeală și, de bucurie că mi-am revenit, am alergat 9km. Seara am fost cu familia la bazin și am „înotat” vreo oră. M-am culcat târziu după uitat la un film pe Netflix. Eram sigură că a doua zi voi face o drumeție rapidă și nu o cursă, dar a ieșit nesperat de bine: timp bun, locul 5 open și 1 la categorie, fără probleme sau dureri.

🥾 cu 🐻

Duminică, 13 septembrie, ieșire cu copiii la Landmark: eu cu Monica pe jos și cu provizii în spate și Miruna cu Victor pe biciclete. A fost drăguț și a deschis calea și altor ieșiri asemenea, deși Miruna a primit intenționat bicicleta cea mică, ca să ținem pasul cu ea.

🏃🏽‍♀️

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, alergare cu Monica în Alpii Rätikon, pe sub Vilan (22.5km, 1220m+, strava).

Dacă în aprilie am fost singură, cu plecare din Malans, dar m-a întors din drum zăpada, de data asta mi-a fost cam cald și probabil a fost prea curând după cursa de la Arosa. Nici Monica n-a fost la potențialul maxim, așa că am avut o tentativă să urcăm până pe vârf, dar ne-am întors înainte să ni se sleiască de tot puterile.

Drept motivație de revenire, am renunțat fix de unde începea partea frumoasă, dar asta e, Vilan rămâne acolo, cu vino-ncoacele de munte mare, la margine de vale, pe care-l vedem de câte ori trecem pe autostradă.

Și cum ne cam place campingul Waldcamping Lanquart, situat chiar la baza Vilanului, la care am mers a doua oară în decurs de o lună, sigur vor mai fi ocazii.

🥾cu 🐻

Duminică, 20 septembrie, drumeție cu copiii în zona St Antönien (7.7km, 200m+, strava). Un traseu și de data asta în coborâre: am lăsat mașinile în Pany și am mers cu autobuzul 222 până la St. Antönien, de unde am revenit pe jos, cu multe pauze, spre mașini. Victor a fost și de data asta eroul turei, fiind nu doar cel mai mic, ci și cel care a adăugat pași extra la fiecare loc de joacă.

Traseul este denumit Naturspielweg (drum de joacă în natură) și are nouă puncte cu diverse amenajări: mori de apă, loc de joacă, xilofon uriaș din lemn etc. Se pot lua hărți din centrul sătucului, dar și de la panoul informativ aflat la intrare pe traseu, astfel că cei mici pot urmări atracțiile.

🏃🏽‍♀️

Sâmbătă, 26 septembrie, alergare solitară din Flims (24km, 2230m+, strava), în care nu doar am ajuns într-un loc aflat demult pe listă, dar am și urcat un vârf de peste 3000m.

Țelul era să ajung în preajma Martinsloch, o gaură imensă într-o stâncă. Aceasta se află în „Arena Tectonice Sardona”, inclusă în patrimoniul UNESCO datorită specificului geologic: două plăci tectonice suprapuse, la vedere, delimitate de „linia magică”, din care placa mult mai veche este… deasupra, lucru ce a produs multe dispute în rândul specialiștilor.

Ei bine, la fața locului chiar se simte ca fiind ceva deosebit, mai ales că-s pasionată de geologia din spatele peisajelor unice, nu doar că-s frumoase sau provocatoare.

Iar legat de asta, voi scrie un jurnal separat, căci aventura mea pe Piz Segnas nu prea se încadrează la turele obișnuite de weekend, ci la „m-am dus eu ca să nu se mai ducă alții”

4 Comentarii

  • Articolul tău oferă o perspectivă foarte interesantă asupra echilibrului între viața personală și pasiuni. Îmi place cum ai reușit să îmbini alergarea cu natura, dar mă întreb cum reușești să menții motivația în zilele mai dificile, când oboseala își spune cuvântul. De asemenea, ai menționat că te simți provocat de gestionarea timpului între toate responsabilitățile. Ai vreo strategie sau un truc pe care îl folosești pentru a te organiza mai bine? Cred că mulți dintre cititori s-ar bucura să afle mai multe despre cum reușești să faci față acestor provocări!

    • E mai simplu cu motivația decât cu organizarea… Îmi găsesc mereu un motiv să fac mișcare, fie că e vorba de un concurs care cere angajament pe termen lung, fie că e vorba de senzația de bine, fie doar am nevoie de relaxare.
      Organizarea însă… nu e punctul meu forte.
      Adesea zic pas multor ieșiri. Sau în loc de o zi pe munte aleg doar o alergare de o oră. Oboseala e de mai multe tipuri, cea provocată de prea mult efort sau prea puțin somn o tratez cu pauză de „stat acasă”; dar oboseala de la job de pildă sau cea a rutinei… o tratez cu mișcare 🙂
      Poate singurul truc/sfat e să construiești în timp un stil de viață de genul acesta – vorbesc de ani la rând, și să nu faci excese în niciuna din ipostaze: nici prea familist, nici workaholic, nici sportiv cu normă întreagă etc.

  • Intamplarile frumos povestite, minunatele peisaje si adrenalina evenimentelor ma fac sa urmaresc cu placere aceste aventuri, care pleaca din oras si ajung pana in varful muntilor.
    Felicitari alergaretilor!

    • Mulțumim. Unele nu-s chiar aventuri, doar mod de viață, dar evident, din când în când se mai strecoară și momente intense. Unele căutate dinadins, altele firești… ca-n viață 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *